Alecu Vacarescu (17697-1799) este primul fiu al lui Ienachita Vacarescu si al Elenitei Rizu. inca de mic copil calatoreste mult: isi insoteste tatal exilat la Nicopole (1788), apoi la Rhodos (1790). Dupa casatoria cu Elenca Dudescu, are trei copii cu aceasta, dar divorteaza in anul 1797.

Este urmarit de dusmania domnitorului alexandra Moruzi, murind in inchisoare.

Este considerat de Vasile Popp un adevarat "Ovidiu al romanilor".

Poetul foloseste o emotie sublima in exprimarea sentimentelor:

"Cand nu te vaz am chinuri
Si cand te vad lesinuri".

In poezia "Oglinda", el trateaza un vechi motiv anacreontic, intalnit si la Petrarca: femeia iubita este observata in oglinda, printr-un straniu procedeu de mise en abime. Opera sa este stransa intr-un volum, "Poetii Vacaresti. Viata si opera lor poetica".


   


Alecu Vacarescu este un poet al motivelor florale, al florilor personificate aici ca mesageri si intermediari ai dragostei:

"Trandafir norocit,
Care te-ai invrednicit
Sa-mpodobesti acel san
Unde pururea ma-nchin!
Roaga-te si pentru mine
Sa ma aiba mai la bine,
Gaseste vreun mijloc,
Sa ma aseze intr-al tau loc!
Si-i spune ca am durere,
Nu dragoste cu parere,
Poti si sa-i fagaduiesti
Ca tu, de vestejesti,
Eu firea tiu mi-o prefac
De-oi avea noroc sa-i plac."

Trandafirul, ca semn al destinului, este vazut ca un raisonneur al vietii intime a personajului feminin, devenind interpret al dragostei si frumusetii fiintei iubite, tinta finala in implinirea sentimentului erotic:

"arata-i cu umilinta
Ca-n loc de ghimpi am credinta
Fa-ma sa ajung devlet
Si ia-mi si viata rusfet."