Poemul Noaptea de decemvrie al lui Alexandru Macedonski are ca tema conditia geniului in societate, o tema de factura romantica frecventa si la Mihai Eminescu (vezi Luceafarul, Scrisoarea I).

In prima parte a poemului apare imaginea poetului " trasnit de soarta", meditand "in camera moarta", " pustie si alba", intr-o noapte de toamna cu viscol si lupi groaznici urland, lipsit de inspiratie.

Este o imagine a conditiei umile a geniului, redus, la starea precara a omului simplu, dar izolat de societatea incapabila a-l intelege si a-l aprecia, chiar dusmanindu-l .

Lumea mizera a realitatii se transforma, insa, sub imperiul inspiratiei, al focului sacru, al harului poetic, intr-o lume imaginara a fericirii. Odaia friguroasa si pustie devine cadrul mirific al Bagdadului multicolor, iar sarmanul poet se transforma intr-un emir tanar, frumos si bogat ("Si el e emirul, si toate le are. /E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu."

)

Alegoria lui Macedonski, insa, nu se rezuma doar la atat, ci introduce si o dimensiune etica, diferentiindu-se astfel de viziunea eminesciAna care subliniaza nefericirea, singuratatea, superioritatea contemplativa etc. Emirul nu este fericit cu avutia sa nemasurata, cu tineretea si frumusetea sa, lucruri umane trecatoare, ci este preocupat de atingerea unui ideal, a unui vis, a unui rost superior ("Dar zilnic se simte furat de-o visare"), acela de a ajunge la cetatea sfanta Meka.

Intr-un poem romantic incarcat de simboluri, Meka este idealul desavarsirii umane. Acest rost inalt al fiecaruia este o chemare interioara, iar modalitatea prin care se accede la el implica valorile etice. Astfel, in vreme ce emirul se pregateste de plecare catre Meka, gustand inca o data din apa fantanii, in care si-a oglindit copilaria, un alt drumet "slut ca iadul, zdrentos si pocit,

Hoit jalnic de bube - de drum prafuit,
Viclean la privire si searbad la fata" "pocit, schiop", adica un cersetor, porneste si el spre cetatea sfanta. in vreme ce emirul, urmand calea dreapta, moare in pustiu, vazand in zare naluca Mekai (fata morgAna ), cersetorul, mergand pe cai ocolite, ajunge la Meka. Astfel, emirul intra in "Meka cereasca", in lumea celor drepti, iar cersetorul in Meka pamanteasca. Autorul subliniaza astfel dimensiunea etica a creatiei umane. Omul superior este capabil de sacrificiu, respectand valorile morale, onestitatea, pentru ca numai astfel opera sa are valoare, este o "Meka cereasca".

Idealul atins prin mijloace nedemne, prin viclenie si imoralitate, este unul derizoriu.
Creatia adevarata presupune deci: moralitate si spirit de sacrificiu.