Poemul este un pastel sugestiv al naturii surprinse intr-un moment de liniste deplina, in faptul diminetii, intr-o luminescenta discreta, ce uneste inaltul cu adancul prin reflectare in oglinda limpede a apei:

"Pe balta clara barca molatica plutea..

albeti neprihanite curgeau din cer; - voioase

Zambeau in fundul apei rasfrangeri argintoase".

Cadrul natural este simplu, tipic romantic, cu "balta clara" si nelipsita barca, "molatica", in plutire lina, iar din inalt iradiaza "albeti neprihanite", "voioase".

intoarse, printr-un zambet al firii, in adancurile apei, in "rasfrangeri argintoase".

Tabloul intreg, aparent static, de pastel traditional, este, la randul lui. o reflectare, o rasfrangere in sufletul poetului, proiectie sinestezica a simturilor, cuprinse extatic de linistea cosmica, intr-o perceptie diafAna a panoramei lumii. Urmand caile reflectarii spatiale, timpul se dilata, se intoarce in cel sacru (Elena Tacciu), elementele devenind, sub semnul amintirii, peisaj interior, spatiu oniric, in limpezimea imaginilor constituindu-se nostalgic "curatul argint de-dinioara" al sufletului imaculat al tineretii:


"Oh! alba dimineata, si visul ce soptea,
Si norii albi - si crinii suavi - si balta clara,
Si sufletul -curatul argint de-odinioara -

Oh! sufletul - curatul argint de-odinioara."

Tabloul imagistic creste din spatiul visarii, in contururi diafane de alb, sugerand o imagine autorala. de inceput de zi. "alba dimineata" intensifica, prin inversiune, sugestia de puritate a intregului cadru, care se rasfrange, prin "corespundere", si asupra sufletului. in acest cadru privilegiat se gasesc "crinii suavi", simbol al efemeritatii la simbolisti, norii, la randul lor tot "albi", conturand impreuna un spatiu al visarii si al elevatiei spirituale. Starea de puritate initiala a sufletului, regasita prin visare, se traduce tocmai prin persistenta culorilor vii, argintii, si a spatiilor neumblate.