Poezia "Rondelul meu" se situeaza diametral opus fata de "Ura", poetul identificandu-se de data aceasta cu sentimentul de iubire:

"Cand am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, caci ma simt iubire,
Sunt mare, caci ma simt uitare."

Sentimentul de iubire este inaltator, ducand la descatusarea energiei negative a fiintei:

"Esti mare cand n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Cand ti-este inima iubire,
Cand ti-este sufletul iertare."

Poetul vede, de asta data, in iubire o sursa de regenerare, de inaltare, de elevatie in spatiile marilor spirite:


"Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem in nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare."

Sufletul, vazut ca o "iertare" a raului, dupa principiul eristic de a nu replica folosind legea Talionului, este principala cale de salvare a omului.
Uitarea devine starea dominanta in dorinta poetului de a se inscrie intr-o ordine echilibrata a lumii. Sufletul devine, printr-un reviriment, "iertare", speranta de mantuire a omului, de iesire din durere si restriste.