Echilibrul clasic al creatiei lui Alexandru Macedonski se regaseste tarziu, dupa experienta trairilor extreme, intre ura si iubire, polaritati sufletesti si etico-sociale greu conciliabile, de multe ori interschimbabile. Poezia "Ura" da expresie concentrata revoltei poetului, sentimentului damnarii trait vreme indelungata, decantat si esentializat in polul negativ al relatiei cu semenii. Sentimentul de ura este prezentat, in ton de blestem, in ipostaze alternante ale fortelor naturii cu aspect catastrofic, stihinic:

"Daca-as fi trasnet v-as trasni,
V-as ineca daca-as fi apa,
Si v-as sapa mormantu-adanc
Daca-as fi sapa."


Poetul devine o expresie a Furiilor din mitologia greaca, trimise sa pedepseasca pe vinovatii de a fi complotat impotriva zeilor: trasnetul distruge, apa ineaca, sapa sapa mormantul.
a doua strofa amplifica dimensiunile razbunarii, printr-o alta serie de pedepse absolute:

"Daca-as fi streang v-as spanzura,
Daca-as fi spada v-as strapunge,
V-as urmari daca-as fi glont
Si v-as ajunge."

Ca un deus exterminator, care isi clameaza revolta pe un ton vindicativ irevocabil, poetul acumuleaza manifestarile extreme ale urii, identificandu-se, in ultima strofa, chiar acestui sentiment esentializat, in forma pura:

"Dar eu desi raman ce sunt,
O voce-adanca imi murmura
Ca sunt mai mult decat orice,
Caci eu, sunt ura."