Tara. Poporul de Alexandru Vlahuta face parte din Romania pitoreasca, despre care Dumitru Micu scrie ca este "un atlas geo­grafic comentat, traversat de o calda iubire de tara."

Textul este un reportaj literar, cu scaderile si virtutile genului. Vlahuta selec­teaza metodic, in dorinta de a oferi o imagine completa a universului national - repere istorice, peisaje, elemente de civilizatie" si cultura. Fragmentul se prezinta azi mai ales ca o lectie de patrio­tism. Didacticismul expunerii nu intuneca insa calitatile unei des­crieri nuantate si evocatoare. Textul debuteaza cu afirmarea orgolioasa a originii nobile a poporului roman, coboritor din "legionarii biruitori" si din "uriasii invinsi".

Partea finala a primei secvente sintetizeaza in fraze lim­pezi si insistente esenta istoriei noastre milenare: rezistenta la vijeliile vremurilor, ilustrata poetic prin comparatia:

"Ca trestia ne­am indoit sub vint - dar nu ne-am rupt".


Ideea jertfei se contureaza in pasajul urmator; a jertfei pentru un tarim daruit cu "frumuseti si bogatii", innobilat prin "fapte ma­rete si inaltatoare".

Scriitorul citeaza in acest sens cuvintele lui Stefan, devenit simbol al gloriei strabune.
In secventa a doua, interesul scriitorului se deplaseaza din pla­nul istoric in cel geografic. in aceeasi maniera de sinteza* poetica, Alexandru Vlahuta descrie un perimetru geografic reprezentativ pentru varietatea si splendoarea peisajului romanesc. Staruind a-supra apelor, autorul descopera panorama feerica a fertilitatii:

"ri-un frumoase, datatoare de viata, si nenumarate piraie se desple­tesc, in carari de argint".

Cimpia Ialomitei aduce tinutului un Tar-mec straniu. Triplul epitet "tacuta, neteda, uscata" ca si metafora "vast ostrov insetat", nuantind culoarea stilistica, introduc o nota de mister geologic. Baraganul e un "desert larg" ce "viseaza" ape. Farmecul lanurilor si balariilor, deasupra carora, in "undele aeru­lui" se zamislesc din visul pamintului insetat naluciri ("apa mor­tilor") este de natura sa sustraga o zona arida unei simple con­ditionari geografice, invaluind-o intr-un fel de fantastic, parca un spirit al locurilor ar insufleti-o.

Ca orice reporter, Vlahuta e captivat de dinamica peisajului si de actualitate. Sensibil la ideea progresului, el il percepe in dru­muri si cetati moderne ("orasele-nfloritoare"), in industrie. Fraza se incarca de substantive ilustrative ale evolutiei rapide:

"sosele netede, pietruite si linii ferate, insirind pe firele lor orase-nflori-toare si sutele de fabrici, ce scot la lumina bogatiile tarii".


Evolutia spirituala e masurata de cresterea capitalei, careia entuziasmul re­portericesc ii alatura, spre o lamuritoare comparare, "fotografia" cea mai veche: locul unde-si pastea turmele Bucur. Efectul de con­trast intre turma de oi si "altarele luminii" sustine ideea de progres prin invatamint si cultura. Centrul capitalei, este in chip simbolic Universitatea - "palat" avindu-si inceputul in "saracacioasele chi­lii" ale luminatorului Lazar. Poetul, Eroul si apostolul, ale caror statui vegheaza suisul neamului, sint "Eliade, Minai Viteazu si Gheorghe Lazar", straja plamadirii civilizatiei romanesti.
Partea a doua a textului justifica cel de-al doilea termen din titlu: Poporul. - "cea mai aleasa si mai mindra-ntre podoabele ta­rii".


Portretul acestuia se constituie din cuvintele simple si esentia­le:

"suflet larg, nespus de duios", "marea lui putere de munca, de lupta si de rabdare", "mintea lui treaza", "inima lui calda", "pu­rurea tinar", "pururea mindru", desemnind suma virtutilor ome­nesti. Exclamatia retorica ce incheie acest portret ("Unde-ar fi a-juns el astazi, dac-ar fi fost lasat in pace!..."

e mereu actuala si inchide in ea zbuciumul multor constiinte romanesti. Demnitatea in suferinta si statornicea, toate darurile sale ceresti au facut din popor ziditorul intregii natiuni. E vorba de oameni simpli, de tara­ni. O conceptie identica a dictat versuri de sfioasa inchinare in fata taranilor, dm partea unor mari artisti, ca Octavian Goga sau Tudor arghezi.

Dubla metafora din Jules Michelet pune in valoare ideea su­ferintei necurmate, care a slefuit ca pe o piatra rara suflatul ro­manesc.
Epitetul "divina" referitor la blindetea chipului de taran ex­prima puterea de inaltare sufleteasca prin suferinta pe care o pri­mesc cei alesi, autorul introducind astfel urmatoarea veriga a tex­tului: durerea s-a prefacut la acest popor in frumusete. Din jalea seculara au izvorit cintecele, au crescut pajistile creatiei populare. Scriitorul nu le enumera, ci alege, in spiritul evocarii sale senti­mentale, numai cinteeul de leagan si bocetul, poezia soptita la cele doua capete ale firului vietii pe pamint: nasterea si moartea.

Ultimele rinduri din Tara. Poporul sint conclozive - unquod erat demonstrandum - al acestor pagini, un memento pentru fiii de azi ai patriei. Sentimentul mindriei nationale consfinteste torentul afectiv precum flamura o victorie:

"intr-o tara asa de frumoasa, c-un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atit de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie si cum sa hu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mmdru ca poti spu­ne: «Sint roman!»".