Cele doua conflicte ale dramei se tes de-a lungul unei actiuni care rezuma ultimul an de viata al marelui Stefan (din toamna lui 1503 si pana la 2 iulie 1504 - ziua mortii voievodului).

In actul I, curtea domneasca din Suceava se afla sub semnul a doua embleme: soarele toamnei care prevesteste iarna batranetii lui Stefan si bourul Moldovei - simbol al intemeierii si al integritatii.

In numele celei de a doua embleme se hotaraste batranul voievod sa recucereasca Pocutia - vechi teritoriu moldovenesc, stapanit de Polonia.

La chemarea domnitorului, sirurile de luptatori se indreapta spre Suceava, ca puhoaiele de munte, aratand "ce bogata e Moldova".

In actul al II-lea, cele dintai vesti despre victorie le aduce clucerul Moghila care vesteste sosirea Leului Moldovei" - biruitor, dar cu rAna de la picior agravata.

acum se adanceste primul conflict al dramei (previzibil inca din actul I): trei mari boieri: paharnicul Ulea. iitnicerul Stavar si stolnicul Dragan uneltesc impotriva vointei domnitorului. :

Din punct de vedere istoric, un complot boieresc a existat in timpul domniei Iui Stefan cel Mare, asa cum relateaza Gr. Ureche in cronica sa.

La modul istoric, cei trei boieri doresc sa-l inscauneze pe Stefanita (in cazul in care "vulturul batran" ar fi murit), fapt care le-ar fi permis sa conduca ei tara; aceasta contravine-vointei voievodului care-l harazise ca urmas la tron pe Bogdan - singurul care i-ar fi putut continua opera.

La modul simbolic, domnia lui Stefanita ar fi echivalat cu o intoarcere in Haos; si cum Stefan reprezenta "soarele Moldovei", conflictul devine mitic, este ca lupta intre lumina si intuneric (despre care vorbesc unele mituri).

In actul al IlI-lea, simtindu-si sfarsitul aproape, voievodul ii aduna pe boieri, curteni si ostasi, pentru "a sta marturie" la intronarea lui Bogdan.
absenta paharnicului Ulea de la ceremonie, jocul de vorbe al domnitorului (care presupune ca pe Ulea "il doare capul" deoarece nu sta bine la locul lui) demonstreaza precipitarea conflictului.

Rezolvarea lui va avea loc in actul al IV-lea al dramei. Dupa ce doctorii straini ii ard rAna de la picior cu fierul inrosit in foc, Stefan aude afara, printre glasurile celor ce-l aclamau pe Bogdan, cateva voci razlete rostind numele lui Stefanita.
Devenit justitiar in numele legii strabune, Stefan il strapunge cu sabia pe Ulea (care "murise inainte de-al izbi", coplesit de forta morala a voievodului).
Scena - cu prelungiri cosmice - face din Stefan cel Mare un personaj aproape fabulos: cu sabia sa (numita "sfant otel), domnul opreste "cutremurul care ameninta Moldova si "umple prapastia" (ca la o noua nastere a pamantului).
Cel de al II-lea conflict este psihologic si consta in constiinta ca moartea se apropie. Asa se explica meditatia batranului in fata portretului lui Alexandru cel Bun {"acesta fu un om, si nu mai e de mult"), din actul al II-lea; asa poate fi inteleasa scena intalnirii cu mesterul pietrar care urma sa-i pregateasca lespedea de pe mormant; asa poate fi patruns tragismul spuselor voievodului despre cei trei boieri: "Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si impart" (remarca in care se imbina ambele conflicte).

In tot ceea ce spune Stefan, repetarea cuvintelor: "batran", "bolnav" si "neputincios" releva drama pe care o traieste omul aflat in fata Neantului.

O constiinta a zadarniciei, o intelegere a faptului ca stralucirea si gloria nu mai au pret, se degaja si din scena arderii ranii: voievodul le-cere doctorilor sa puna foc "pretutindeni", "pana s-o preface-n scrum trecuta marire de-o clipa, care a fost odinioara nebiruitul Stefan".



In momentul arderii, infratindu-si durerea cu patimile lui lisus, Stefan capata o aura de sacralitate.
Maretia voievodului este insa dincolo de uman: hotararea de "a duce" Moldova si dupa ce nu va mai fi, testamentul lasat tinerilor (in care Moldova este proiectata peste vreme, ca dar lasat "urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor"), fac din Stefan o figura legendara.