La fel ca si eroii sai indragostiti de absolut, Camil Petrescu (1894-1957) a fost omul care "a vazut, idei", inraurind creatia literara a unei intregi epoci; pe buna dreptate se afirma ca, asa cum exista, in literatura romana , "momentul RebrSanu", exista in mod cert si un alt "moment" pe care S putem numi "Camil Petrescu".


Teoretician al "noului roman" (in conferinta "Noua structura si opera lui Marcel Proust"), Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei (al carei model devenea confesiunea, jurnalul) si un nou stil ("alb", fara podoabe eautate, capabil sa exprime sinceritatea si autenticitatea trairilor sufletesti). Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o problematica a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, nelinistite, clocotitoare de idei, eroii camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului; si cum in viata concreta absolutul nu poate fi atins, cei mai multi dintre ei sfarsesc in mod tragic.

In romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), personajul central (Stefan Gheorghidiu) incearca doua modalitati de a ajunge la absolut (erosul si razboiul), dar ambele ii sunt refuzate; tot asa, ziaristul Ladima (din romanul "Patul lui Procust" -1933), traieste o drama a neconcordantei dintre iluzie si realitate, accentuata de esenta sa umana contradictorie. Dramaturgia lui Camil Petreseu este, si ea, moderna, anticipandu-i pe Sartre si Camus. Drame cum ar fi: "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian" au ca tema aceeasi nevoie de absolut si sunt drame de idei.
Structura compozitionala a romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petreseu, ar putea fi caracterizata prin mai multe trasaturi:
Romanul este alcatuit din doua carti corespunzatoare celor doua jumatati ale titlului: Cartea I este "istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu" (Calinescu), iar metafora din titlu ar putea sugera ratacirile personajului prin "noaptea" incertitudinilor sale, legate de iubirea pentru sotia sa Ela.

Cartea a II-a constituie un "jurnal de campanie" (Calinescu) in care este evocat spectacolul apocaliptic al razboiului - in fond tot o "noapte" sfarsita adesea in moarte.

Liantul dintre cele doua carti este Stefan Gheorghidiu - tanarul ars de febra ideilor, "inteligent si neprihanit" (cum il caracteriza G. Calinescu).
Autorul incearca astfel sa raspunda la intrebarea: Cum priveste dragostea si cum traieste drama razboiului cautatorul de absolut?

  Romanul incepe printr-un artificiu de compozitie:actiunea din primul* sau capitol (La Piatra Craiului, in munte), este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii I: in primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asista, la popota ofiterilor, la o discutie despre fidelitatea in dragoste; aceasta ii va trezi, in mod acut si dureros, toate amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei cu Ela.
Monografia acestei iubiri este realizata prin retrospectiva si incepe abia in capitolul al Il-lea (Diagonalele unui testament), pentru a ocupa apoi toata cartea I.
Marile intrebari ale tanarului isi gasesc raspunsul abia Ia sfarsitul cartii a II-a, cand, sosind" acasa intr-o permisie, Stefan Gheorghidiu primeste (printr-o scrisoare anonima) confirmarea vechilor lui banuieli.
De data aceasta, cel care vazuse,in razboi, ultima fata a absolutului - moartea - gaseste puterea de a divorta de Ela, lasandu-i -"tot trecutul.   

La sfarsitul cartii a II-a, tanarul care strabatuse cele doua cercuri ale Infernului sau (penitenta absolutului intrezarit , dar neatins si moartea ca eveniment cotidian), devenise lin alt om.

Romanul are doua teme: dragostea si razboiul. Fiecare dintre aceste experiente reprezinta o incercare de a atinge absolutul; ambele sunt viziuni particulare ale iubirii si razboiului, originale prin luciditatea taioasa a demersului analitic.
 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi reuneste - doua planuri ale relatarii:
-    unul obiectiv, exterior (cuprinzand povestirea unor intamplari);
-  unul subiectiv, interior (alcatuit din analiza profunda si lucida a unor sentimente: gelozia, incertitudinea chinuitoare, durerea unor revelatii, dezamagirea produsa de nepotrivirea dintre ideal si real, neputinta atingerii absolutului, inadaptarea).
   Tehnicile de creatie sunt moderne si corespund acestor structuri, autorul folosind: relatarea la persoAna 1, retrospectiva, analiza psihologica, introspectia.
Deosebit si original este modul in care sunt alcatuiti eroii: "toti, sub felurite vesminte, par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoAna F (Calinescu). in acest mod, analiza sentimentului iubirii devine un monolog liric.

Camil Petreseu este un anticalofil, considerand ca numai astfel- se poate respecta autenticitatea.                                   
Drama indragostitului de absolut cunoaste, pentru Stefan Gheorghidiu, doua aspecte:
    Suferinta nascuta din iubirea inselata.
    Imposibilitatea de a se adapta intr-o lume cu un alt sistem de gandire decat al sau.
Suferinta nascuta din iubirea inselata se bazeaza pe conceptia aproape mitica a tanarului care considera ca fiecarui . barbat ii este harazita o anumita femeie, inca de la inceputul lumii.
Asa s-ar putea explica (poate) nasterea obsedantei iubiri pentru Ela pe care Gheorghidiu o accepta mai intai, din orgoliu (pentru ca ii placea sa fie vazut alaturi de una dintre cele mai frumoase studente), apoi din niila ("Iubesti intai din mila, dinindatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita..."


), pentru ca, mai tarziu, sa-si dea seama ca nu se mai poate sustrage acestui sentiment.
Destramarea cuplului ar echivala, prin ufmare, cu negarea unui destin fixat inca din primordii si aceasta idee ii produce eroului un sentiment de neimplinire.
Pentru tanarul student, dragostea constituie un mijloci de modelare a fiintei iubite, dupa conturul unui ideal propriu: Els participa la cursurile si la seminariile lui, ii rasfoieste - serioasa si cuminte - cartile de filosofiesi este initiata in teoriile lui Kant, din dorinta de a se ajunge la iubirea spirituala, inalta.
Incetul cu incetul, Stefan Gheorghidiu reface mitul lui Pygmalion (sculptorul care s-a indragostit de statuia Galateei, pe care el insusi o facuse). De aici incepe drama: mai tarziu, pe masura ce iubirea se spulbera, tanarul va trai suferinta creatorului caruia i-a fost negata implinirea prin creatie. Numai aceasta l-ar fi putut pune in consonanta cu ravnitul absolut: "Lipsit de orice talent in lumea aceasta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o - decat intr-o dragoste absoluta".

 
Intr-un anume sens, Stefan Gheorghidiu retraieste aventura ontologica a Luceafarului: coborat din lumea inalta a Ideii, in lumea comuna, pentru o blonda si frumoasa "faptura de lut", tanarul o invita in "sfera" lui pura, acolo unde timpul se converteste in vecie.
Zadarnica este insa chemarea in absolut, intrucat femeia (captiva a conditiei sale individuale) isi va cauta o alta faptura umana (care sa-i semene) pentru a-si implini destinul ingust.
Chiar si in final, hotararea lui Gheorghidiu de a divorta de Ela si de a-i lasa "tot trecutul" ar putea aminti de izolarea mandra a lui Hyperion.

In termenii lui Camil Petrescu, tanarului Gheorghidiu i se pot aplica doua mituri: al patului procustian si al jocului ielelor.
Mitul celebrului talhar Procust care, prinzand drumetii (intre Atena si Megara), ii aseza intr-un anumit pat, "lungindu-i" sau "scurtandu-i" dupa dimensiunile acestuia, are semnificatia unui spatiu al inadecvarii. Iubirea devine pat procustian" pentru tanarul "cu suflet clocotitor de idei (...), inteligent si neprihanit totdeodata, plin de subtilitate, de patrundere psihologica, totdeodata naiv, cu inocente (si cu talent) de poet" (Calinescu), indragostit de o femeie "geloasa, inselatoare; lacoma si rea" (idem); nepotrivirea dintre cei doi iese in evidenta destul de curand, odata cu mostenirea lasata de unchiul Tache: noul Adam care-si faurise femeia rupand-o din propriul sau suflet, constata ca s-a inselat: "Ma cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu intelegea ca poti sa lupti cu indarjire pentru triumful unei idei, dar in acelasi timp sa-ti fie sila sa te framanti pentru o suma, fie ea Oricat de mare".

 

Chinul si incertitudinile lui Gheorghidiu se acutizeaza in timpul unei excursii, la Odobesti, cand Ela cauta prezenta unui anume G (Grigoriaide) care ii va schimba, apoi, viata.
Suferinta este amplificata de luciditate ("Cata luciditate, atata drama"), "patul procustian" al iubirii devenind "noapte" a intrebarilor fara raspuns.
Mitul tanarului care vede, noaptea, ielele dansand si ramane schiop sau "cu mintea aiurea" ar putea constitui o alta modalitate de a intelege drama intelectualului Stefan Gheorghidiu: el a "vazut" ideile pure si a ramas cu nostalgia absolutului, incapabil, fiind sa mai coboare pe pamant.

O posibila salvare ar fi razboiul. Privit, la inceput, ca o experienta necesara ("n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc "), razboiul il pune pe Stefan Gheorghidiu fata in fata cu un alt absolut: moartea.
Peisajul straniu, fetele palide, oamenii care par alungiti, dimensiunea cosmica a tragediei, constituie coordonatele unei realitati neconcordante cu imaginea initiala. in tablpul apocaliptic in care oamenii se intorc in regnul mineral,- in "pamantul lui Dumnezeu ", moartea devine un dureros mijloc de cunoastere:"... ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii".



Drama razboiului provine si din pierderea personalitatii in iuresul colectiv, din anularea omenescului ("Nu mai e nimic omenesc in noi") si mutarea vietii pe alte coordonate, pe fundalul unui timp suspendat, incremenit ca eternitatea. Cel care, pana atunci, traise cu spiritul in lumea "frumusetii nevalente", adica in transcendent, cunoaste acum o realitate dura careia nu i se poate adapta: intr-o nota de subsol la romanul Patul lui Procust autorul mentioneaza ca Stefan Gheorghidiu "si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei" acuzat de tradare. "Gheorghidiu e un om din galeria inadaptabililor tip Bratescu Voinesti, e un invins" (Calinescu).
Al doilea aspect al dramei indragostitului de absolut il constituie imposibilitatea de a se adapta intr-o lume cu un alt sistem de gandire decat al Iui.
Intelectual autentic traind intr-o lume de analfabeti (cum ar fi Tanase Vasilescu Lumanararu), ori de politicieni care pun averea mai presus decat tara (Nae Gheorghidiu), Stefan Gheorghidiu nu i se va putea integra; el va ramane mereu un om superior tocmai prin "pedeapsa" nostalgiei dupa absolut.