Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei. Camil Petrescu, Ulti­ma noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Patul lui Procust; Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach sau oricare alt roman din ciclul Hallipa; Mircea Eliade, Maitreyi.

Orientari teoretice

Lovinescu, ultimul mare critic de directie, impune modernismul ca di­rectie ce sincronizeaza literatura romana cu cea europeAna , proces integrat in acela mai amplu, al ansamblului societatii romanesti. Modernismul inseamna o racordare la spiritul veacului, creator al unei noi paradigme a culturii si civilizatiei, activa intai in state ce sunt centru al inovatiilor si iradiata apoi, prin imitare, spre zonele periferice. Teoria imitatiei, ca expresie legica a procesului de evolutie, recupereaza in spatiul nostru cultural teoria formelor fara fond a lui Titu Maiorescu, investita cu rol pozitiv insa. Progresul civi­lizatiei materiale a adus dupa sine perimarea satului ca forma de organizare sociala si creatoare de cultura si substituirea lui cu orasul, concomitent cu slabirea interesului pentru problematica sociala, determinata de scaderea relevantei luptei pentru existenta, ca urmare a sporului de bunuri materiale adus de civilizatia masinilor. Emanciparea relativa de grija presanta a zilei de maine, a supravietuirii, atrage dupa sine o complicare si o rafinare a psiho­logiei, a vietii interioare in general. in domeniul prozei, pe fundalul prefe­rintei pentru povestire (cu lirismul implicit al speciei) si al expresiei pozitiei sentimentale, morale si chiar ideologice a autorilor, caracteristice semanato-rismului si poporanismului din peisajul literar al inceputului veacului al XX-lea, Lovinescu pledeaza pentru formula romanului obiectiv, ca forma de implinire a epicului. Pentru proza romaneasca, modernismul are urma­toarele particularitati tematice: mediu urban, problematica psihologica, compozitionale: inlocuirea ordonarii temporal-cauzale a secventelor eve-nimentiale (bazate pe momentele naratiunii) cu ordonarea bazata pe fluxul memoriei involuntare, adoptarea unor formule paraliterare (jurnalul, scrisoarea), in cazul personajului predomina interesul pentru stari, cu sondarea dimensiunii subconstientului, accentul pus pe actiunile persona­jului se deplaseaza spre trairea situatiilor, determinand discontinuitati, relativizari in perceptia si intelegerea faptelor prezentate. Organizarea discursului narativ tine cont de toate acestea prin relativizarea perspectivei narative: renuntare la discursul narativ omniscient, prin adoptarea fie a unor naratori flotanti, fie a unora partiali, cum e naratorul subiectiv (naratarul) sau prin naratorul neutru de persoAna a IlI-a lipsit de omniscienta, relati­vizare obiectivata tehnic prin focalizarea interna (vue avec) si focalizarea externa {vue du dehors). Camil Petrescu: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Camil Petrescu este doar unul dintre scriitorii pentru care teoria roma­nului este cel putin la fel de fascinanta ca romanul insusi. in opinia sa, vechiul roman realist - cel balzacian - nu mai corespunde noii structuri, intrucat noua gnoseologie invalideaza posibilitatea cunoasterii obiective absolute, din afara, a cunoasterii rational-carteziene. Acest tip de cunoastere ofera doar o schema inautentica si mecanica in locul fascinantei trairi. Auto­rul privilegiaza intelectualul pe care-l defineste ca individ a carui existenta este functie de constiinta, spre deosebire de cei care se adapteaza tiparelor conventionale ale societatii.
Primul roman al autorului, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, are ca personaj narator pe Stefan Gheorghidiu, student la filosofie, al carui tata, el insusi intelectual pasionat de cultura, isi cheltuise banii pe initiative culturale, spre deosebire de fratii lui - Tache, om de afaceri avar si singuratic, curtat de restul familiei pentru mostenire, si Nae, avocat extrem de volubil si sociabil, cu o cariera politica de succes. Stefan, la fel de lipsit de "simt practic" ca si tatal lui - dupa aprecierea unchilor, mai ales a lui Nae -, se si casatorise cu o foarte frumoasa colega, studenta la litere, la fel de lipsita de resurse materiale ca si el. Menajul studentesc boem se dovedise plin de farmec, Stefan fiind extrem de apreciat de colegi si profesori pentru inteli­genta si pasiunea in studiu si invidiat pentru frumoasa lui sotie, care-l iubeste pasional si este in acelasi timp un centru de atractie prin spiritul ei camara­deresc plin de generozitate.

Viata cuplului se schimba insa gratie unei importante mosteniri primite de Stefan de la unchiul Tache. Testamentul prin care acesta lasa cea mai mare parte a averii nepotului care se vedea bine ca urmeaza calea risipitorului sau parinte, avand peste toate si muscatoare ironii la adresa celor doi unchi bogati, uimeste pe toata lumea, inclusiv pe erou. Restul mostenitorilor, inclusiv mama si surorile eroului, se raliaza lui Nae, care gaseste o expresie vag interpretabila in testament spre a mai taia, in favoarea lor, din partea lasata lui Stefan. Desi sigur ca e vorba de o manevra avocateasca riscata, fara sorti prea mari de izbanda Injustitie, eroul cedeaza fara proces, inregistrand cu neplacere ostilitatea mamei si a surorilor lui, incrancenarea cu care aparau un neadevar profitabil, precum si schimbarea brusca a atitudinii lor -devenisera iubitoare si pline de mieroasa solicitudine - in momentul in care isi adaugasera la mostenirea de drept o parte in fond neinsemnata, fiindca ceea ce smulsesera de la Stefan, impartit intre toti ceilalti, nu reprezenta cine stie ce. ii displacuse si indarjirea cu care Ela, sotia lui, luase parte la aceasta disputa si-l nedumerise usoara ei dezolare in fata defetismului eroului care la seminariile de la facultate se dovedea un luptator necrutator si acerb in disputele de idei. Episodul acesta neplacut se topise repede in proaspata savoare a confortului, a micilor rasfaturi pe care mostenirea substantiala le ingaduia cuplului. Aceasta stare de implinire, bucuriile cotidiene ale iubirii mereu proaspete, ce exclude rutina, caci orice situatie banala poate fi convertita in joc si orice joc primeste conotatii senzuale si poate evolua spre o scena pasionala, se modifica hotarator abia prin schimbarea mediului, a societatii in care traieste cuplul.
Cea dintai modificare se datoreaza deciziei lui Stefan de a experimenta domeniul afacerilor, primind oferta lui Nae de a se asocia in vederea cumpa­rarii unei intreprinderi metalurgice. Aventura eroului in acest mediu se incheie destul de repede prin retragerea sa: regula jocului in domeniu este vanarea oportunitatilor, in dispretul total al oricarui scrupul sau principiu moral, iar reusita, succesul, tine mai mult de intamplare decat de excelenta jucatorului. in plus, Stefan se simte manipulat, jucat de unchiul lui care ia toate deciziile, indicandu-i ce anume are de facut. Sotia lui este mult mai atrasa de aceste jocuri, acceptand flatata sa joace rolul de obiect sexual perturbator al judecatii pragmatice a unui om de afaceri invitat la un pranz, parte a scenariului reusitei conceput de Nae. Stefan refuza cu fermitate o asemenea prostituare, spre uimirea dispretuitoare a celorlalti, pentru care seductia ramasa in sfera benigna a flirtului nu impieteaza cu nimic iubirea si casnicia, iar a nu profita de un atu este o dovada de prostie. Renuntarea nu mai este o solutie viabila in viata mondena, domeniul complementar celui al afacerilor, caci reprezinta necesara destindere pentru barbati si loc al jocurilor seductiei pentru femei. Pentru Stefan Gheorghidiu, excursiile, seratele, mesele la restaurant si in general toata suita de distractii vor fi prilejuri de tortura. Constata ca modul sau de realizare a eului printr-o iubire absoluta e amenintat, caci succesul monden o face pe Ela sa adopte destul de repede tiparul comportamental al celorlalte doamne, sa flirteze si sa se bucure de succesul pe care il are pe langa un cuceritor de profesie, cu o infatisare agreabila, elegant, bun dansator, informat asupra tuturor subiectelor la moda. intre cei doi soti se instaleaza o distanta din ce in ce mai accentuata ce rupe definitiv acea comunicare directa, totala, datorata impartasirii acelorasi bucurii, acelorasi interese, chiar daca pentru Ela aceste interese erau dictate in fond de unicul ei interes major: sotul ei. Fracturarea comunicarii provoaca despartiri si impacari succesive, caci aceleasi elemente, aidoma unui joc de romburi alb-negre ale unei pardoseli, par cand a confirma fidelitatea Elei, cand a o infirma.

"Istoria" secventiala a acestei crize fara solutie a cuplului, pe fundalul opozitiei eroului fata de jocul alienant si alienat al elitei societatii, este rememorata de Stefan Gheorghidiu intr-o dupa-amiaza de august in ambianta pasnica a unui pranz la o popota improvizata din Piatra Craiului, unde se afla concentrat pentru executarea unor lucrari militare de fortificare, caci de doi ani Europa traia in plin razboi si iesirea Romaniei din neutralitate era la ordinea zilei. Singularitatea eroului, din a carui perspectiva si prin a carui voce se realizeaza discursul narativ, este evidentiata de la inceput: intre camarazi cu aspiratii si interese diferite, Gheorghidiu pandeste infrigurat momentul favorabil pentru a solicita inca o data capitanului o permisie spre a-i face o vizita sotiei sale care, stabilita pe durata verii la Campulung, il chemase cu insistenta printr-o scrisoare. Dupa incheierea mesei, ofiterii dis­cuta, mai mult spre a omori vremea, procesul care face.a valva al unui sot care-si ucisese sotia adultera surprinsa in flagrant. Opiniile erau impartite, unii sustinand cauza sotului tradat, cu argumentul datoriei conjugale, altii pe cea a infidelei, in numele libertatii iubirii. Cand devine limpede ca nu va obtine permisia, din cauza unui ordin ce consemna intregul personal, Gheor­ghidiu izbucneste varsandu-si complexa stare de frustrare, de umilinta a soli­citarii reluate si refuzate, dispretul pentru conventionalismul disputei intr-o aroganta si taioasa punere la punct a tuturor. Numai interventia instantanee impaciuitoare a unui ofiter mai apropiat, care intelesese ca reactia lui Stefan era o expresie a unei incordari dureroase extreme, evita un duel pe viata si pe moarte. Acestea sunt imprejurarile rememorarii, o retraire care conserva infrigurarea si pasionalitatea momentului retrait si nu aduce nici o umbra de liniste, nici un plus de certitudine eroului, nu are deci o functie cathartica. Eliberarea de incordare i-o aduce acelasi camarad intelegator care, constient ca Gheorghidiu e pe marginea unei prapastii, gata sa faca un gest cumplit, reuseste sa-l convinga pe capitan sa-i acorde permisia solicitata, chiar prin calcarea ordinului. Asa incepe "ultima noapte de dragoste" care repeta la scara unei zile balansul intre certitudinea iubirii si certitudinea tradarii. Ela il chemase pentru a-i cere o donatie care ar fi asigurat-o material in ipoteza ca sotul ei ar fi murit in razboi. intemeindu-se pe lipsa unei pregatiri serioase a armatei si a tarii pentru razboi, Gheorghidiu e convins ca Romania va ramane neutra, sotia lui insa, intemeindu-se pe alte surse, stie ca intrarea in razboi a tarii este iminenta. Discutia spulbera linistea lui Gheorghidiu si prezenta in localitate a "dansatorului" Grigoriade - banuit ca ar fi partenerul aventurii amoroase a Elei - face din aceasta permisie, pentru care fusese pe punctul de a dezerta si a infrunta astfel tribunalul militar, un scenariu abject si umilitor, pus la cale de amanti pentru a obtine bani. Stefan se hotaraste sa le intinda o cursa celor doi si sa-si ucida sotia infidela. Planul sau esueaza, intrucat se intalneste la hotel cu un colonel din regimentul sau care-l obliga sa plece impreuna cu el la unitate.

Aceasta prima parte a romanului alcatuita dintr-o rememorare - tip de discurs admirat in mod deosebit de Camil Petrescu la Marcel Proust - se remarca prin pozitia critica a naratorului fata de societate, de fapt fata de elita societatii romanesti. Esecul cuplului, destramarea lui nu poate fi desprinsa de "regula jocului", de modul de viata al acestei paturi sociale, care, judecat dupa criteriile naratorului, sufera de inautenticitate. Eroul respinge ideea succesului in societate tocmai fiindca acest succes este lipsit de valoare, el nu se recunoaste pe sine intr-o asemenea reusita. in plan intelectual se simte lipsit de spirit creator si, ca atare, nici in acest domeniu nu-si poate realiza eul. ii ramane deci iubirea, iar esecul in iubirea absoluta, esecul cuplului pri­meste dimensiuni de catastrofa, de anulare a eului, caci toate secventele de viata in care s-a investit, care-l alcatuiesc in consecinta, in ipoteza tradarii devin grotesti puneri in scena, isi pierd valoarea. Stefan Gheorghidiu cores­punde definitiei date intelectualului de Camil Petrescu, cu alte cuvinte personajul si creatorul lui sunt legati in chip esential, dincolo de conjuncturile de viata imaginate pentru erou, care au totusi o relevanta limitata, fiindca in romanul modernist nu evenimentul, ci modul de traire a lui polarizeaza atentia discursului epic.

Aceasta identitate a modului de traire intre autor si personaj face posibila atribuirea jurnalului de front al autorului eroului sau, in partea a doua a roma­nului, intaia noapte de razboi. Asa cum testamentul unchiului Tache deter­minase o schimbare majora in viata cuplului, intrarea Romaniei in razboi, petrecuta in noaptea in care Stefan a revenit la unitate, rupe brusc obsesiva preocupare pentru fidelitatea sotiei sale. Trecutul inceteaza practic sa mai existe, iar orizontul viitorului nu depaseste cateva ore. Chiar si spatiul isi schimba radical semnificatia."


el devine camp de bataie, singurul existent pentru erou si camarazii lui, ca si pentru "ceilalti", inamicul. Toti cei ce traiesc realitatea campului de bataie traiesc in orizontul mortii, experienta care-i apropie mai mult decat orice alta legatura. Pentru Stefan, lumea din afara campului de bataie nu mai are decat o relativa realitate, cu caracter mai mult abstract.

Este de remarcat ca experienta trairii iminentei mortii - aceasta este in cele din urma semnificatia participarii la razboi - este cu desavarsire rupta de motivatiile de natura politica ale razboiului, de intelesul lui pentru existenta nationala. Asteptand cu infrigurare ordinul de plecare, Gheorghidiu este emotionat la gandul ca va trai si va cunoaste direct o realitate cunoscuta doar din cartile de istorie, va confrunta o imagine despre cu realitatea con­creta.
Acest jurnal de front cuprinde campania din vara si toamna anului 1916, avantul si succesele inceputului si apasatoarea toamna a infrangerii. Cum frontul e intr-o miscare permanenta, potrivit ordinelor venite de la coman­dament, eroul, ca si camarazii sai, se confrunta cu locuri si oameni mereu noi si incearca, pe baza realitatii fragmentare care le e accesibila, sa inteleaga mersul general al campaniei. Acestea sunt cele doua coordonate ale struc­turarii materialului partii a doua, comentariile cu caracter strategic mai ales exprimand nevoia fundamentala a eroului de a intelege evenimentele la care participa, refuzul de a fi jucat. Ceea ce fusese in partea intai opozitia critica fata de regulile jocului societatii devine, in acest jurnal de front, revolta impotriva incompetentei in conducerea miscarilor trupelor romanesti, impotriva politicianismului care inlocuise pregatirea serioasa a razboiului cu fraze patriotarde sforaitoare platite apoi cu sange, suferinte si umiliri. Eroul se observa cu aceeasi luciditate necrutatoare - componenta indispensabila a trairii autentice, in viziunea autorului si a tuturor personajelor principale ce au statut de intelectual - si pe sine insusi inregistrand nu numai caleidosco-pica si contradictoria infatisare a lumii, ci si propriile sale reactii. Astfel, Gheorghidiu vede cum gazda sasoaica in a carei casa fusese incartiruit si care avusese o atitudine politicoasa capata o infatisare desfigurata de ura in momentul in care regimentul paraseste localitatea. El insusi, trimis sa cer­ceteze un grup de tigani ce jefuisera niste gospodarii, se simte atras de o tigancusa cu ten masliniu ce se unduia cochet si chemator spre el si ramane cu o umbra de regret cand pleaca. Experienta cea mai traumatizanta o traieste insa la inceputul retragerii, cand isi conduce ostasii printr-un baraj de arti­lerie. Bateria germana , instalata pe o inaltime, avea in bataia tunurilor o portiune total lipsita de orice urma de adapost si vAna metodic fiecare soldat ce o strabatea in fuga. Zgomotul asurzitor al proiectilelor ce explodau la cativa pasi, adaugat presiunii cumplite a celui ce se stia privit, tintit cu rece exactitate, transforma faptura umana intr-un animal innebunit de spaima haituirii. Replica cu rezonante solemn-biblice a unui soldat - "ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" - subliniaza dimensiunea apocaliptica a acestei cumplite treceri prin coridorul mortii care, vazuta din perspectiva unui ofiter german facut prizonier, nu este altceva decat diletantism militar, fara nici o aura eroica. Ranit fiind, Stefan Gheorghidiu este evacuat si spitalizat. Asista astfel la apasatoarele pregatiri pentru refugiu ale unei lumi in care spaima infrangerii, a dezastrului se infiltra si care mai cauta inca raze de speranta, suporturi care sa indeparteze perspectiva cumplita a pierderii radacinilor vietii de pana atunci. Eroul insusi, care stia sigur ca nu mai exista nici o nadejde, se abandoneaza pentru o clipa freamatului multimii care priveste spre un general ce condusese pe valea Jiului, cu vremelnic succes, o disperata batalie impotriva invadatorului. Coplesit de constiinta iminentei marii infran­geri si de zadarnicia sperantelor sutelor de trecatori care-l aclamau, ca pe un salvator, de pe marginea strazii, generalul inchis in sine, cu tinuta dreapta, militareasca este o meteorica si singulara prezenta tragica a acestui jurnal de front. Reintalnirea cu familia si mai ales cu Ela este marcata de un acut sentiment de instrainare. Experienta frontului o stersese pe sotie din lumea orizontului vital si Gheorghidiu inregistreaza fara emotie toate notele false ale comportamentului ei. Trupul, marcat abia vizibil de un inceput de declin, poarta urmele unor experiente traite alaturi de un altul si nu mai reprezinta nimic pentru eroul care citeste detasat anonima prin care este avertizat in legatura cu infidelitatea sotiei. Stefan se hotaraste sa divorteze, oferindu-i tot ceea ce tinea de trecutul lor comun, de care el se desparte cu indiferenta.

Caracterul subiectiv al perspectivei narative, singura validata in plan filosofic, in opinia autorului, devine semnificativ prin valoarea acestei subiec­tivitati, marcata de o arzatoare nevoie de adevar, de convingerea ca, in absenta luciditatii, trairea e amputata si inautentica, deformata de clisee. Spectacolul derularii experientelor capitale ale acestui intelectual - iubirea si moartea - pune in umbra tot restul personajelor care, desi reflectate dintr-o asemenea perspectiva ce imbina extrema sensibilitate cu inteligenta scapa­ratoare, sunt mai degraba lineare, previzibile. Unele dintre ele, cum ar fi Nae Gheorghidiu, reprezentativ pentru omul de succes al timpului, au chiar o tenta caricaturala.
Romanul lui Camil Petrescu este reprezentativ pentru orientarea moder­nista si are in acelasi timp pe alocuri caracter de polemica indirecta cu "vechiul roman" de tip balzacian.