Intreaga literatura a lui Camil Petrescu consta, s-a spus, in reluarea obsesiva a acelorasi teme, cu mici "variatiuni", punand in scena aceleasi personaje, stapanite pana la anulare de aspiratia catre absolut: absolutul in dragoste, in justitie, in organizarea sociala. Drama "Act venetian" reia tema absolutului in dragoste, pentru Pietro Gralla, personajul principal, intruchiparea acestuia fiind sotia sa, alta, situata in viziunea lui pe treapta cea mai inalta a valorilor morale feminine. Proiectie iarasi intr-un spatiu ideal a relatiilor unui cuplu supus determinarilor lumii in care traieste, fiindca actiunea piesei se desfasoara in secolul al XVIII-lea, intr-o Venetie corupta, aflata in declin, cu toate manifestarile negative ale unor astfel de momente, de lasitate, ipocrizie si indolenta.

Pietro Gralla pornise in viata de jos, fusese corsar, condotier curajos, savarsind fapte de eroism, devenind apoi amiral al flotei venetiene, pe care trebuie sa o conduca in lupta impotriva turcilor, pentru a asigura in continuare suprematia maritima a cetatii. Alaturi de el se afla tanarul Cellino, reprezentant al nobilimii venetiene, ajuns capitan de nava prin originea sa aristocratica. Pietro este dezgustat de comportamentul las, nedemn, inclinat spre placeri, al lui Cellino, "inzorzonat cu maniere de curte", nepregatit pentru importanta misiune de comandant de nava ascensiunea sociala a lui Gralla este recunoscuta in cetate, in casa lui adunandu-se intelectualii si artistii vremii, in adevarate banchete platoniciene, discutiile filozofice purtandu-se in jurul monadelor lui Leibniz, simboluri ale armoniei si ale perfectiunii universale. Casa lui Pietro Gralla pare o insula de puritate si de inalta intelectualitate in mijlocul apelor unei Venetii care isi pierduse maretia de odinioara. Simbolul perfectiunii il reprezinta pentru erou sotia sa, alta, fosta curtezAna , devenita, prin eliberare de trecut, prin inteligenta si frumusete, un model al demnitatii feminine.

Criza eroului, contrazis in idealurile sale cele mai inalte, este declansata mai intai de proasta administrare a cetatii de catre consiliul celor zece, fapt ce ii determina demisia din functia de conducator al flotei. Gralla crede ca, intors acasa, alaturi de alta, devotata pe deplin idealurilor sale, va gasi o atmosfera compensatoare pentru deziluziile produse de proasta guvernare a cetatii. Alta are insa o ratacire de moment, inexplicabila nici pentru ea insasi, reinnodand o relatie trecuta cu facilul Cellino, pe care il cheama intr-un turn de la marginea orasului, evocandu-i suferintele indurate de cand o parasise si reaprinzand pasiunea pentru el. Surprinsi de Pietro Gralla, alta il scoate pe Cellino pe fereastra, in afara zidului, dar sotul descopera ca alta ii ascunde ceva, dezlantuindu-se cu furie impotriva intregii lumi, o lume nesigura si imorala, in care se strecoara indoiala in dragoste:

"ar trebui palmuit cu sabia de-a valma orice trecator... Cetatea intreaga ar trebui arsa... Ar trebui intoarse pe dos cu clestele toate inimile, ca sa fie smuls de acolo viermele ascuns al prefacatoriei... Ar trebui infierati cu fierul rosu, de la nastere, cu cate un cap de vulpe pe piept, toti copiii!".

Eroului i se pare ca iubirea pura este pervertita de oamenii cu simtaminte dubioase, de "sacalii puturosi ai Egiptului".

Pietro este un Othello insetat de iubire:

"in tot pustiul gandurilor mele esti numai tu. MAna ta pe bratul meu imi mangaie sufletul".

alta, incercand sa pastreze aparentele de femeie ideala, sa nu fie descoperit intrusul Cellino, devine, in mod neasteptat, un personaj diabolic, incercand mai intai sa-si convinga sotul ca nu s-a intamplat nimic:

"... in adancul sufletului meu este o apa limpede, neajunsa de nici o privire, de nici un gand... Pe undele ei tremura... fara trup... numai chipul tau."

apoi, ia hotararea suprema si il loveste cu pumnalul. Reactia lui Pietro Gralla este neasteptata: el se expune in mod deliberat gestului femeii, suportand fara aparare ultima tortura a setei sale de ideal: "Privirile li se intalnesc, fulgerandu-se. Rasucit, e gata s-o loveasca. Pe urma, privirea lui are un zambet de dispret nemarginit, de descurajare, de induiosare asupra propriei lui soarte, se intoarce de tot cu fata in sus... isi rupe haina la piept... si-i arata, cu un dezgust nemarginit, de sinucigas, locul unde sa loveasca..."

. Dupa acest dramatic punct culminant, actiunea continua intr-o chinuitoare cazuistica a interpretarii, de catre cele trei personaje, a intamplarilor. Pentru alta, a carei tentativa de omor Pietro Gralla o ascunde in fata unei anchete a Inchizitiei, drama abia acum incepe. Marturiseste ca adulterul a fost "o otrava care mi-a incalzit sangele, care mi-a aburit gandirea", dar nu gaseste explicatii plauzibile pentru tradarea sa:

"iti repet... esti barbatul pe care si-l poate dori orice femeie... Ce vrei sa fie superior, cum zici, la acel om? Privirea ta agera, mersul puternic, bratul tau voinic, facut sa. pedepseasca, dar si sa franga un trup de femeie, nu le poate avea acel nevolnic."

Pietro, trezit la realitate, eliberat acum de obsesia absolutului, nu intelege totusi ce s-a putut intampla cu femeia iubita:

"Tocmai asta ma nimiceste... Daca as fi numai un om nechemat pentru iubire, ar fi o descoperire care mi-ar innegri inima."


Cellino, total transformat si el de evolutia evenimentelor, explica posibila coeziune si durata a unui cuplu prin suferinta:

"O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie te dispretuieste, cautand neaparat pe un altul, capabil sa o paraseasca [...] Daca vrei mai ales sa gusti libertatea femeii, e neaparat nevoie sa o faci sa sufere... Numai suferinta o infrumuseteaza... Asa cum numai cand simt umbra mortii canta sublim lebedele. Altfel, femeia e minunata pentru petreceri usoare, impreuna cu vinul si cantecul..."

.
Pietro, in mod paradoxal, gaseste in Cellino un adevarat sfatuitor in materie de mister feminin, calitate pe care personajul si-o dobandise printr-o experienta vasta:

"CELLINO (cu o nesfarsita simpatie, cu o intelegere plina de admiratie pentru o lipsa inerenta unui geniu, cum il socoate el pe Pietro Gralla): ati trait prea mult pe mare si nu ati avut de unde cunoaste femeile, asta e tot... Cea dintai femeie mai iscusita pe care ati intalnit-o vi s-a parut ca e si femeia cu care ati plecat in gand de acasa cand erati copil... Femeia ideala... Eu stiu ca femeia ideala exista totusi in lume, si de aceea o caut... Dar mai stiu ca nu e intr-o singura fiinta, ci risipita in toate femeile... Trebuie s-o aduni, luand de la fiecare cate ceva, de la sute si din sute de femei".


Pentru alta, discutia aparent misogina a celor doi barbati este nimicitoare, o tortura mai atroce decat pedeapsa suprema:

"Voi sunteti lasi... Ati putea sa ma ucideti dintr-o lovitura, si nu aveti curajul... Ma ucideti fibra cu fibra... E de preferat calaul, care reteaza dintr-o data capul, celui care, de mila, taie un ceas gatul condamnatului. {Iese dreapta, indurerata, ca si cand si-ar purta inima in mana .)".