Costache Conachi (1778-1849) este fiu de boier si el insusi mare boier, lucrand in Domeniul Afacerilor Straine, adept al filozofiei luminilor, pe care le interpreteaza moderat.

Traduce din Pope si din d Herbigny. Putinele sale scrieri politice sunt adnotarile referitoare la "Le contemplatif ou pensees libres sur la politique, Ia morale et la philosophie" si "Scrisoarea catre mitropolitul Veniarain".



In creatia poetica a lui Conachi exista doua etape distincte: 1815-1820, in care compune madrigale, acrostihuri, cantece de lume, femeia fiind suita pe soclu si celebrata intr-un limbaj hiperbolic (o cunoaste pe Smaranda Negri, Zulnia, la 34 de ani si se casatoreste cu ea la 50 de ani), iar a doua este reprezentata de traduceri, precum "Tabloul Europei la 1825", de d Herbigny, sau "Voroava" asupra omului, de Pope. Traducerile din poeziile melancolice, rationalizate, sunt multiple, ceea ce denota o predilectie pentru aceste tipuri de existenta: Conachi traduce din Marmontel, Colardeau, M-me Cottin, Parny, poetii neoclasici, precum si din "Zaire", "Oreste", "Alzire".

intre aceste doua perioade exista si incercari lirice: "Giudecata fimeilor" (1806), "Comedia banului Constantin Canta ce-i zic Cabujan si Cavaler Cucos".


"Mestesugul stihurilor roma­nesti" este un adevarat tratat de versificatie, dand preocuparilor poetice ale lui Conachi o tenta de justificare teoretica si stiintifica.




Scrisoare catre Zulnia
Poet reprezentativ al epocii premoderne in Moldova, Costache Conachi ramane in istoria literara in primul rand pentru lirica sa cu tema erotica, de un puternic senzualism, transpunand in plan autohton reflexe ale poeziei anacreontice grecesti si din "mica poezie franceza" a secolului al XVIII-lea. in "Scrisoare catre Zulnia", o prima epistola literara la noi, poetul moldovean se asaza, chiar fara sa stie, sub semnul poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarata pana la moarte fiintei iubite:

"Giuramant iti fac din suflet ca si ceriul si pamantul,
De s-or stramuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvantul.
De-a te iubi pan la moarte, de-a nu avea supt soare
Alta stea de proslavire, alt luceafar de-nchinare.
Dar ce folos, vai de mine, ca n-am nici o mangaiere,
Petrecerea mi-i in lacrami, in suspinuri si durere,
As vrea sa mor, dar si moartea ce poate fi pentru mine,
Cand, perzand a mea viata, perd mai mult, te perd pe tine."


Versurile lui Conachi, folosind resursele limbii literare a vremii, incearca sa dea imagine poetica trairilor intense ale dragostei, avand uneori accente autentice, ce depasesc un sentimentalism obositor, exprimat prin vaicareli, oftaturi, bocete si lesinuri.