Costache Negruzzi (1808-1868) a fost un reprezentant de seama al generatiei pasoptiste si, in multe privinte, un deschizator de drumuri in literatura romana . o9c292oz27uju
Volumul "Pacatele tineretelor" (1857) cuprinde o diversi­tate de specii si formule literare: proza memorialistica ("Cum am invatat romaneste"), nuvele romantice ("Zoe"), o poema istorica ("Aprodul Purice"), satire ("Reteta"), proza epistolara ("Negru pe alb"), schite de moravuri.

In acest peisaj literar atat de bogat, nuvela "Alexandru Lapusneanul" ocupa un loc de exceptie: este prima nuvela istorica din literatura romana, deschizand seria scrierilor inspi­rate din trecut, de la "Mihnea Voda cel Rau" (de Al. Odobescu) si pana la romanul istoric sadovenian.

De asemenea, nuvela poate fi citita si din perspectiva mo­derna, ca o parabola despre vina si pedeapsa, despre destin si damnare, despre urmarile pe care le pot avea actele unui con­ducator, atunci cand la baza lor sta un sambure demential.
Publicata in 1840, in revista "Dacia literara", nuvela con­stituie o aplicare a cunoscutelor principii enuntate in "Intro-ductie"...
Sursele de inspiratie le-au constituit "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche (capitolul intitulat "Cand au omorat Alixandru Voda 47 de boieri") si cronica lui Nicolae Costin, dar un rol important ii revine imaginatiei autorului (care creeaza impresia ca unele episoade au putut sa se intam­ple exact asa cum sunt descrise). Cine ar putea uita funesta succesiune a capetelor spanzu­rate in poarta cetatii voievodale? Dar rasul sinistru al lui Lapusneanu, in scena uciderii boierilor?
Cea dintai calitate a nuvelei consta in faptul ca autorul, pornind de la surse istorice sarace, a creat o actiune densa, cu un ritm alert. in care intamplarile sunt memorabile, iar per­sonajele sunt puternic individualizate.
 Tema operei ar putea fi cea de a II-a domnie a lui Alexandru Lapusneanu, in Moldova. Privita mai atent, tema acestei nuvele o constituie Puterea si consecintele pe care le are, in plan istoric, detinerea acesteia de catre un tiran.

Titlul este numele personajului principal (protagonist), proiectie romantica a unei figuri istorice reale.
Sursa de inspiratie, tema si titlul incadreaza aceasta opera in categoria nuvelelor istorice.

Nuvela este o specie a genului epic. Este o opera narativa in proza, de dimensiuni mai ample decat schita, avand o actiune care se complica progresiv, un conflict puternic si personaje bine reliefate.

Apartenenta operei "Alexandru Lapusneanul", de C. Negruzzi, la specia literara nuvela ar putea fi motivata prin existenta urmatoarelor caracteristici:
Se incadreaza in genul epic, avand o actiune, un subiect (cu toate momentele lui) si personaje care pot fi caracterizate. Autorul foloseste toate cele trei moduri de expunere.
Este o lucrare narativa in proza, de dimensiuni mai intinse decat schita, avand un singur fir narativ si o con­structie epica riguroasa.
Are un conflict puternic, antrenand mai multe personaje.

Structura:
Sub raport compozitional, evenimentele narate sunt dispuse in patru capitole simetrice, cu tot atatea moto-uri semnificative si cu o gradatie dramatica ("o mare naratiune istorica drama­tizata" spunea N. Iorga).

In cateva pagini, sunt concentrati cei cinci ani (1564-1569) ai celei de a doua domnii a lui voda Lapusneanu, in Moldova; toate firele actiunii converg spre acest personaj pe care Calinescu il caracteriza drept "un damnat osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire".



Conflictul nuvelei imbraca doua forme:
  Exista un conflict exterior intre protagonist si personaje­le antagoniste (boierii, doamna Ruxanda, Motoc), evoluand in mod gradat pana in momentul linsarii lui Motoc de catre multime.
Acest conflict se prelungeste, chiar daca nu este la fel de violent, pana la otravirea voievodului de catre doamna Ruxanda; scena in care Spancioc si Stroici asista la chinurile voievodului demonstreaza ca dusmania dintre Lapusneanu si boieri era la fel de puternica.
  Acut este si conflictul interior determinat de "dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenesti"; sub imperiul aces­tuia, cel care fusese sortit "sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire" (Calinescu), apare ca un personaj tragic, sfasiat de propria sa alcatuire sufleteasca.

Universul operei releva o alta caracteristica a speciei: actiunea se complica in mod progresiv, iar tensiunea epica sporeste mereu pana la deznodamant.


In linii generale, cele patru cipitole ale nuvelei ar putea fi povestite astfel:
Pierzandu-si tronul in prima domnie (din pricina ca bo­ierii, in frunte cu Motoc, il tradasera), Lapusneanul se intoarce cu oaste otomana , hotarat fiind sa si-l reia.
In apropiere de Tecuci, este intampinat de o solie trimisa de Tomsa, din care faceau parte: vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici.
Cei patru il sfatuiesc pe noul sosit sa se intoarca de unde venise, intrucat poporul nu-l vrea si nici nu-l iubeste.

Raspunsul lui Lapusneanul este memorabil: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu (...) si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra".


Cunoscator al slabiciunilor omenesti, prevazator si viclean, Lapusneanul il pastreaza pe langa sine pe Motoc ("un soi de Polonius mai abject" cum il caracterizeaza Calinescu), pre­vestind, printr-o aluzie transparenta, destinul celorlalti boieri moldoveni: "Te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastamurile norodului. Sunt alti trantori de care trebuie curatit stupul".

Prima parte a nuvelei, in care este infatisata intoarcerea vo­ievodului si intalnirea sa cu cei patru boieri, constituie expo-zitiunea.


In moto-ul primului capitol - "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..."

- se aude vocea domnitorului si iese in evidenta setea lui de putere. Din acest moment, in termeni moderni, Puterea va deveni un adevarat "personaj" cu ajutorul caruia Lapusneanul isi va indeplini "osanda" de a varsa sange.
Setea de putere si dorinta de razbunare constituie intriga nuvelei.

In capitolul al doilea, de teama sa nu-si piarda puterea (tronul), voievodul isi incepe seria actelor sale dementiale: arde cetatile, confisca averile boierilor si ii omoara pe multi dintre ei, cu si fara motiv.
"La cea mai mica gresala dregatoreasca, la cea mai mica plangere ce i s-arata, capul vinovatului se spanzura in poar­ta curtii, cu o tidula vestitoare gresalei lui, adevarate sau plas­muite, si el nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul."


Privelistea sangeroasa a capetelor care ranjesc sinistru do­mina emblematic capitolul al doilea.

Intr-una din zile, o vaduva al carei barbat fusese ucis de curand, o opreste pe strada p<; doamna Ruxanda, cerandu-i sa intervina pentru a se curma varsarea se sange: "Ai sa dai sama, doamna!" (...) ca lasi pre barbatul tau sa ne taie parintii, bar­batii si fratii ..."



Inspaimantata, Ruxanda incearca sa-l induplece pe cruntul ei sot, amintindu-i ca dupa viata vine judecata divina si motivand ca ii este frica. Lapusneanul ii promite un "leac de frica".



Capitolul al II-lea constituie o consecinta a lui "eu va vreu..."

din primul moto.
De data aceasta, puterea se oglindeste tragic in sufletul unei vaduve, in ale carei cuvinte vina voievodului cere pedeapsa cereasca: "Ai sa dai sama, doamna!" constituie cel de-al doilea moto al nuvelei. Numai ca destinul lui Lapusneanul nu se im­plinise inca, iar osanda de a varsa sange nu ajunsese la capat.

Capitolul al II-lea, cu tot cortegiul de intamplari care il formeaza, constituie desfasurarea actiunii.
Capitolul al treilea este centrat pe momentul culminant al actiunii: uciderea celor 47 de boieri.
Pregatita minutios si in taina, aceasta este prefatata de sosi­rea domnului la mitropolie (unde fusesera chemati toti boierii).

Imbracat "cu toata pompa domneasca" si purtand pe cap coroAna Paleologilor, vicleanul domnitor mimeaza evlavia inchi-nandu-se la icoane si la moastele Sfantului Ioan cel Nou; apoi, tine in fata boierilor o "desantata cuvantare" in care isi cere iertare pentru relele savarsite, totul incheindu-se cu invitarea acestora la un ospat, la curtea domneasca.
Spancioc si Stroici, presimtind primejdia, fug in Polonia, dar ceilalti boieri, ignorand ostile numeroase care umpleau curtea domneasca, intra in palat.

La sfarsitul ospatului, conform unui scenariu alcatuit initial cu sange rece, 47 de boieri sunt omorati de mercenarii domni­torului travestiti in slujitori. in timpul macelului, Lapusneanul " luase pre Motoc de mana si se trasese langa o fereastra des­chisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El radea: iar Motoc silindu-se a rade ca sa placa stapanului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind".



Intre timp, multimea se adunase la porti si ameninta sa intre in curtea palatului. Cand armasul trimis de Voda ii intreaba ce vor, oamenii sunt descumpaniti, dar numele lui Motoc (rostit de unul dintre ei) aprinde spiritele si toate vocile se unesc: "Capul lui Motoc vrem!".

Abilul voievod le satisface dorinta (pentru ca sunt "prosti, dar multi") si Motoc este aruncat in multimea care il sfasie.

Din capetele boierilor ucisi, Lapusneanul face o piramida pe care i-o arata doamnei ca " leac de frica".

Vazand prive­listea, Ruxanda lesina, in timp ce domnul exclama: "Femeia tot femeie (...); in loc sa se bucure, ea se sparie".


Al treilea moto - "Capul lui Motoc vrem..."

constituie tot o oglindire a puterii in constiinta multimii care si-o reprezin­ta printr-un substitut: Motoc.

In al patrulea moto - "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu..."

se aude, din nou, vocea voievodului.
Cel care "nazuise dupa mantuire" se refugiase in cetatea Hotinului si, bolnav fiind, se calugarise de teama iadului. Trezit din lesin, isi reia "osanda" intoarsa asupra propriului sange, amenintand ca-l va ucide pe fiul sau, Bogdan.
Obligata sa aleaga intre sot si fiu, doamna Ruxanda ii da celui dintai otrava adusa de Spancioc si de Stroici.

Moartea lui Lapusneanul constituie deznodamantul nuvelei.

O alta caracteristica a speciei o constituie existenta unor personaje puternic reliefate.