(24.08.1868)
Costache Negruzzi s-a nascut la Trifesti, in judetul Iasi, intr-o familie de boieri. Face scoala greceasca si isi intemeiaza instructia pe literatura franceza. Contribuie la fundamentarea limbii si literaturii romane colaborand la multe dintre revistele timpului: Curierul de ambe sexe, Albina, Dacia literara, Propasirea s.a. De asemenea, se implica in mai toate evenimentele majore ale timpului sau. Ocupa diferite functii in administratia statului, apoi este ales deputat.

Intr-o perioada in care literatura noastra se afla la inceputuri, Negruzzi scrie teatru (Muza de la Burdujeni), initiaza proza caracterologica (Reteta, Fiziologia provincialului), scrie proza epistolara si este intemeietorul nuvelei istorice la noi, prin Alexandru Lapusneanu, publicata in anul 1840 in revista Dacia literara.

Alexandru Lapusneanu
1940 (nuvela istorica)

1.  Aceasta scriere se incadreaza in curentul literar numit romantism.
2.   Este o capodopera compozitionala prin desavarsita constructie a momentelor subiectului.

3.   Principala trasatura a nuvelei lui Negruzzi o constituie dramatismul situatiilor si atitudinii personajului principal.
4.  Stilul este sobru, iar naratiunea, caracterizata prin claritate.
Tema
Nuvela transpune o pagina sangerosa din istoria nationala: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu.


Subiectul
Alex-andru Lapusneanu, izgonit dupa prima domnie, se reintoarce cu armata de mercenari turci si intra in Tara Moldovei. Un grup de boieri, anume Motoc, Stroici, Spancioc si Veverita, il asteapta pe voievod si il roaga sa faca drum intors, pentru ca tara nu4 vrea. Lapusneanu raspunde ferm: Daca voi nu ma vreti eu va vreu.
Instalat pe tron, domnitorul se razbuna pe boierii pe care ii considera vinovati de esecul lui din timpul primei domnii: le confisca averile, ii ucide, comite numeroase atrocitati. Sotia lui, Ruxanda, este oprita intr-o zi de o jupaneasa careia Lapusneanu ii ucisese sotul si ii luase mosia. Aceasta o roaga pe doamna tarii sa intervina pe langa voievod pentru a pune capat crimelor. Femeia o avertizeaza: Ai sa dai sama, doamna!
Demersul Ruxandei pe langa sotul ei pare sa aiba succes. Lapusneanu ii promite ca va inceta sa mai ucida si ca ii va da un leac de frica. Merge la biserica si, in fata intregii obsti boieresti, cere impacare, invitandu-i la un ospat domnesc. Stroici si Spancioc, intuind ca este vorba despre o cursa, fug peste granita. Lapusneanu orga­nizeaza intalnirea cu mult fast, dar, inainte de a se aseza la masa, boierii sunt ucisi de mercenarii domnesti. Apoi, capetele lor sunt asezate intr-o piramida, dupa rang. intre timp, sub ferestrele domnesti se aduna saracimea orasului, revoltata din cauza vietii grele pe care o duce. Derutata, multimea cere dreptate si, pentru ca cineva vehiculeaza numele vornicului Motoc ca fiind cel care aduna birurile, lumea nemultumita cere: Capul lui Motoc vrem! Motoc este dat multimii.
Deznodamantul nuvelei prezinta moartea personajului principal. Batran si cu mintea ratacita, Lapusneanu este calugarit dupa obiceiul pamantesc, ca sa-i fie iertate pacatele. Dar el se impotriveste si cere sa-i fie ucis copilul, pe care il considera vinovat de complot, amenintandu-i pe boieri: De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu. Sfatuita de boierii fugari (Stroici si Spancioc) si de mitropolit, Ruxanda il otraveste pe Lapusneanu.

Comentariul
Nuvela Alexandru Lapusneanu, a lui Negruzzi, este prima opera fundamentala a genului in literatura noastra. Ea apare in primul numar al Daciei literare (1840) si abordeaza un subiect inspirat din istoria nationala, dupa cum recomanda Kogalniceanu in chiar programul revistei mai sus pomenite; mai precis, C. Negruzzi porneste de la informatiile existente in Letopisetul Tarii Moldovei al lui Grigore Ureche, de unde chiar preia replici memorabile.
Echilibrul compozitional al nuvelei vine in special din urmarirea atenta a personajului, ceea ce creeaza un plan epic solid, desi scriitorul urmareste si evenimente secundare actiunii, dar care sunt abia schitate. Astfel, povestea ju-panesei din capitolul al treilea ori a boierilor fugari contribuie la crearea unui cadru care pune in evidenta evolutia personajului titular. De altfel, si structura operei deconspira aceasta intentie, caci, nuvela contine patru episoade, marcate printr-un motou care sintetizeaza sensul fiecarei parti; asa, de pilda, intrarea intempestiva a lui Lapusneanu in tara este anuntata prin cuvintele pe care le rosteste personajul in incheierea primei parti si care sunt asezate la inceputul nuvelei - Daca voi nu ma vreti eu va vreu -, dupa cum al doilea capitol subliniaza intriga prin avertismentul unei jupanese indurerate catre doamna Ruxanda: Ai sa dai sama, doamna! Al treilea motou anunta printr-o replica dramatica punctul culminant al actiunii: Capul lui Motoc vrem! Deznodamantul, construit pe sfar- situl cumplit al voievodului, este oarecum atenuat prin motoul De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu, caci aceasta replica a lui Lapusneanu ilustreaza caracterul neimblanzit al personajului, pe care nici macar apropiata moarte nu-l face mai tolerant.

In principal, subiectul nuvelei are o sursa de inspiratie romantica: istoria nationala. Documentarea scriitorului este serioasa; in mod evident autorul citise cronicile moldovenesti, nu doar pe cea a lui Ureche, caci si scena uciderii lui Motoc pare inspirata din letopisetul lui Miron Costin, desi Negruzzi nu pastreaza numele din cronica. Faptul ca el prefera un episod negru al istoriei noastre, in locul unei fapte eroice, se explica prin caracterul moralizator al nuvelei, declarat in final, prin mentiunea ca domnia lui Lapusneanu a constituit o pata de sange pentru istoria Moldovei, dar sustinut totodata si de moartea justitiara a personajului. Intentiile moralizatoare, desi nu sunt o trasatura directa a romantismului, dezva­luie aici implicarea afectiva a scriitorului, ceea ce se reflecta si in discursul retoric, specific scriiturii romantice. Astfel, Negruzzi isi judeca personajul, prin caracte­rizari succinte, dar ilustrative pentru atitudinea proprie: discursul tinut de voievod in biserica este considerat cuvantare desantata, pe Motoc il numeste marsav curtezan, domnia lui Lapusneanu este o pata de sange. Tot dupa model romantic, uneori, scriitorul se adreseaza cititorului, incercand sa-l implice in povestire: inchipuiasca-si cineva intr-o sala de cinci stanjeni lunga si de patru lata, o suta si mai multi oameni, ucigasi si hotarati spre ucidere...

Romantismului ii este caracteristica si tensiunea dramatica a povestirii; de pilda, finalul nuvelei este extrem de tensionat prin aglomerarea faptelor: Lapusneanu refuza cu violenta rasa calugareasca, ameninta sa-si ucida fiul, Ruxanda este sfatuita de boieri sa-si otraveasca sotul si, in fine, isi fac aparitia cei doi boieri fugari, dusmanii inversunati ai voievodului. La dramatismul nuvelei contribuie si replicile memorabile; nu numai ca Lapusneanu are o moarte cumplita, dar ea este insotita de cuvintele justitiare ale ucigasilor: invata sa mori...!

Constructia personajului subliniaza insa cel mai bine romantismul nuvelei. Creat pe calitati si defecte la fel de mari, in general, personajul literaturii roman­tice este impatimit, revolutionar, indragostit, meditativ, bolnav, selenar, bulversat, adeseori nebun, dar mai ales inegal in comportare, extremist, dilematic etc. Lapusneanu imbina trasaturi extreme: este retinut, capabil de stapanire de sine (in scena impacarii cu boierii) si incapabil sa se stapaneasca in timpul macelului, cand nu-si mai poate ascunde sentimentul de dementa bucurie a razbunarii; ii caracte­rizeaza pe boierii veniti sa-l primeasca la intrarea in tara cu inteligenta si cu finete psihologica, dar nu dovedeste deloc ratiune politica atunci cand distruge cetatile de granita; pare incapabil de sinceritate si totodata isi exprima fara menajamente gandurile. Amestecul acesta de luciditate si dementa reprezinta o trasatura impor­tanta a personajului romantic.

Portretul lui Lapusneanu se construieste, in primul rand, prin replici si actiune, adica prin metode preluate din arta dramatica; discursul personajului este alcatuit in buna masura din afirmatii definitive, care nu permit replica si prin intermediul carora scriitorul ii ilustreaza caracterul despotic; chiar in debutul nuvelei, raspun­sul pe care personajul il da boierilor este categoric si ignora total opinia interlo­cutorului: daca voi nu ma vreti, eu va vreu...; alteori, cuvintele sale vin ca o sentinta de neeludat, sunt amenintatoare si isterice {De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu) sau doar insinuante, ca atunci cand isi numeste proiectatul macel un leac de frica. Discursul ceva mai lung, prin care le cere iertate boierilor este alcatuit dupa toate regulile retorice, intarit de citate biblice si de gesturi smerite, dar catalogat de scriitor drept desantata cuvantare, ceea ce avertizeaza asupra intentiilor personajului si indruma cititorul sa descopere o trasatura definitorie pentru caracterul eroului: disimularea.

Aceasta insusire este insa si mai bine ilustrata la nivel narativ, scriitorul notand in fraze succinte fapte care definesc relatia personajului cu lumea; Lapusneanu este fie brutal de sincer, fie ca nu-si deconspira intentiile din placerea de a savura surpriza pe care o produc faptele sale, ca in secventa in care ii promite Ruxandei ca-i va da un leac de frica sau cand il lasa pe Motoc sa ia decizii in privinta multimii rasculate, ca apoi sa hotarasca uciderea lui (sub pretextul cinic-amuzant ca isi tine promisiunea facuta, anume de a nu-i lua viata cu sabia sa) si sa-l dea pe mana gloatei infuriate. Nevoia de a-si ascunde adevaratele intentii nu vine doar din experienta sa de voievod alungat o data, ci si dintr-o inteligenta malefica.
Negruzzi isi creeaza personajul si prin surprinderea unor gesturi sau detalii sugestive, prin notarea amanuntului atitudinal, ilustrativ pentru psihologia perso­najului. Desi nu dezvaluie intentia voievodului de a-i ucide pe boieri, prozatorul anticipa sangeroasa scena, sugerand emotiile criminale ale eroului printr-un ama­nunt edificator: se ingalbeneste, sarutand moastele Sfantului Ioan cel Nou, iar racla tresare; cand Ruxanda ii aminteste crimele comise, Lapusneanu pune instinctiv mana pe junghier. Descrierea vestimentatiei de sarbatoare a domni­torului subliniaza amanuntita premeditare a macelului, caci prin imbracamintea pompoasa (purta coroAna Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca) vrea sa impuna respect boierilor. Alteori, amanuntul notat in treacat dezvaluie o dimensiune nebanuita a personajului, ca in scena macelului, in care rasul sau anunta dementa, dezvoltata mai tarziu in secvente mai clare: Lapusneanu darama cetatile ridicate pe vremea lui Stefan cel Mare, intentio­neaza sa-si ucida fiul. De fapt, Negruzzi isi urmareste evolutiv eroul, de la cinismul camuflat la nebunie.
Mai trebuie mentionat, de asemenea, ca nuvelistul incearca sa explice cruzimea dementa a personajului printr-o subtila prezentare a relatiei sale cu Dumnezeu. In acest sens, dedica un spatiu larg scenei din biserica, insistand pe atitudinea acestuia; el asista la sfanta slujba, isi face cruce, saruta moastele sfantului, reusind sa inoculeze boierilor ideea ca este o fiinta smerita si plina de cainta crestina. in final, cand nebunia voievodului ajunge la apogeu, prozatorul creeaza un intreg capitol pe ideea ca Lapusneanu nu numai ca nu-si accepta soarta de muritor, dar respinge categoric ritualul pregatirii pentru moarte, prin calugarire. El refuza impacarea cu Dumnezeu, pentru ca ii lipseste dimensiunea religioasa.

Prin aceasta sugestie, scriitorul ii justifica atat sangeroasa existenta, cat si moartea cumplita.
Costache Negruzzi construieste cu acuratete o poveste bine inchegata. Desi nuvela nu are o intindere prea mare, comprima o informatie bogata; naratorul noteaza cu exactitate amanunte legate de moda vestimentara, mentalitati ale epocii (cum ar fi scena din biserica, bogate informatii culinare), diferite aspecte sociale. De pilda, scena uciderii lui Motoc, cuprinde in randuri putine o descriere sugestiva a psihologiei colective: cand cineva pronunta numele lui Motoc, cuvantul isi gaseste ecou in toate inimile si creeaza consensul afectiv: ca o schinteie electrica.
Motivatia artistica este solida (autorul explica succint si argumenteaza faptele personajului). Spre deosebire de povestire, specie in care naratorul face credibile faptele doar prin invocarea unui martor, in nuvela veridicitatea artistica se constru­ieste prin denotative concretizatoare, cum este comparatia de mai sus {fu ca o schinteie electrica). Negruzzi gaseste cu usurinta imagini de referinta care fac intamplarile plauzibile; de pilda, in scena impacarii lui Lapusneanu cu boierii, personajul este ceremonios {imbracat cu toata pompa domneasca) si demn de respect {saruta sfintele moaste cu mare smerenie), dar autorul ii motiveaza atitudinea premeditat solemna si impaciuitoare, strecurand precizari destul de limpezi: vestimentatia protocolara era impotriva obiceiului sau, iar smerenia prefacuta ii cere un efort epuizant {era foarte galben la fata).
Uimitor este ca, intr-o nuvela romantica, Negruzzi creeaza un univers narativ obiectiv. Desi personajele sunt surprinse in actiuni dramatice, pe care scriitorul le comenteaza vag, de cele mai multe ori el descrie cu obiectivitate amanuntul revelator si impresionant: Stroici si Spancioc il forteaza pe Lapusneanu sa bea drojdiile otravii, desclestandu-i dintii cu cutitul, in timpul macelului, boierii cei batrani mor facandu-si cruce, domnitorul isi primeste oaspetii cu patru tunuri indreptate spre poarta, Motoc, infricosat de cinismul lui Lapusneanu, simtea parul zburlindu-i-se pe cap. Aceasta vocatie a detaliului l-a determinat pe Tudor Vianu sa sublinieze, exagerand, realismul lui Negruzzi. Dar, in ciuda acestei observatii lucide, textul nu este lipsit de discurs retoric; autorul isi urmareste uneori perso­najul cu implicare si cu sentiment, in spirit romantic, asa cum am aratat anterior.

Nuvela lui Negruzzi este reprezentativa pentru literatura romantica si mai cu seama pentru cea pasoptista, care s-a straduit sa cladeasca duhul national. Drama­tismul faptelor, gravitatea atitudinilor, precum si replicile memorabile fac din aceasta nuvela o capodopera a genului, deschizand drumul nuvelisticii din a doua jumatate a secolului, cand aceasta specie va lua amploare prin creatiile lui Eminescu, Slavici, Delavrancea.