Fiind o nuvela, opera literara Alexandru Lapusneanul are un numar relativ redus de personaje fata de roman, dar mai multe decat schita, iar accentul cade pe caracterizarea complexa a personajului principal.
Personajul principal al nuvelei este Alexandru Lapusneanu, al carui nume constituie si titlul operei. El este un personaj real, cu atestare istorica, fiind o personalitate cunoscuta a istoriei noastre si este infatisat in timpul celei de a doua domnii, cand vine in tara si la tron ajutat de turci. Lapusneanu intruchipeaza in nuvela pe tiranul crud si sangeros, razbunator si viclean, asa cum este apreciat de majoritatea criticilor. Comportarea sa este considerata maladiva, fiind socotit chiar "un damnat osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire" (G. Calinescu, 11).

Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca atitudinea si insusirile sale, comportamentul sau au la baza unele motivatii de ordin istoric si psihologic, iar defectele mentionate, ce-l definesc in esenta, nu exclud unele calitati, ceea ce face din el un personaj complex.

Din punct de vedere istoric, scopul politicii sale era sporirea autoritatii domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar, psihologic, el isi pierduse increderea in boierii de care fusese tradat in prima domnie.
De aceea, privit in complexitatea sa, nu este doar o simpla bruta insetata de sange, ci e un monarh, ce nu tolereaza opozitia boierilor.
Este lucid si prevazator si de aceea il consulta pe vornicul Bogdan, care il insoteste: "Ce socoti, Bogdane, zice dupa putina tacere, izbandi-vom oare?", dar isi exprima indoiala in privinta spuselor acestuia.
Primeste delegatia boierilor cu prefacuta bunavointa (".... zise... silindu-se a zambi"), dar orgolios, darz si neabatut in hotararea sa, nu cedeaza in fata greutatilor, nu renunta usor si de aceea respinge categoric si manios pretentia aces­tora de a nu intra in tara.
"- Daca voi nu ma vreti, eu va vreu pe voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt."



Lapusneanu este inteligent, cu spirit de patrundere si are o bogata experienta, incat isi da seama de adevaratele intentii ale lui Motoc, caruia i se adreseaza fara menajamente:
"- Sa ma-ncred in voi? zise Lapusneanu, intelegand planul lui. Pesemne gandeati ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: «Lupul parul schimba, iar naravul ba?»".

Totodata este un fin psiholog care sesizeaza cu usurinta caracterul si psihologia celor din jurul sau. Pentru el, Veverita este un opozant vechi si deschis, Spancioc este patriotul tanar si orgolios, Stroici un copil nestiutor si necunoscator de oameni caruia "i se pare ca toate paserile ce zboara se mananca ", iar Motoc este "invechit in rele", deprins a se ciocoi la toti domnii, pe care i-a tradat pe rand.
Voievodul dovedeste abilitate politica, deoarece se apropie de popor, indreptand nemultumirile acestuia catre boieri.
De aceea, gandind acest plan, el i se adreseaza lui Motoc "... te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blestemurile norodului".


Inca de la sosirea sa, "norodul pretutindene il intampina cu bucurie si nadejde, aducandu-si aminte de intaia lui domnie", caci nu-si da sema de adevaratul caracter al domnitorului.
Ajuns insa din nou la putere, Lapusneanu devine crud, violent si brutal, deoarece, insetat de razbunare, ii ucide fara mila pentru greselile adevarate sau plasmuite sau ii deposedeaza de averi pe toti boierii care il tradasera.

La el nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxanda nu este constanta, ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele savarsite: "Lapusneanu posomorandu-se, desfacu bratele: Ruxanda cazu la picioarele lui".

Mai mult decat atat, atunci cand doamna insista sa inceteze varsarea de sange, devine impulsiv si violent prin limbaj si prin gesturi. "- Muiere nesocotita! Striga Lapusneanu sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razama pe junghiul din cingatoarea sa".


Totusi, el stie si sa-si stapaneasca aceste impulsuri, modificandu-si comportamentul, fie pentru a-i induce in eroare pe ceilalti fie pentru a-si ascunde adevaratele intentii "dar indata stapanindu-se, se apleca, si ridicand pre Ruxanda de jos:
- Doamna mea, ii zice, sa nu-ti mai scape din gura astfel de vorbe nebune ca, zau, nu stiu ce se poate intampla".


Ipocrit, ironic si insinuant, profitand de credulitatea si naivitatea sotiei, Lapusneanu ii promite incetarea uciderilor si un "leac de frica".

Pentru acest tiran insetat de sange, rugamintea doamnei Ruxanda si promisiunea lui sunt prilejul cel mai nimerit de a-si pune in aplicare planul diabolic croit dinainte.
Ipocrizia lui atinge cote maxime in timpul cuvantarii de impacare cu boierii rostite in biserica. El simuleaza cucernicia (asculta slujba, se inchina la icoane, saruta moastele Sfantului), dar nu are nimic sfant in el si jura stramb in fata altaru­lui.


Ca asa stau lucrurile, o dovedesc violenta si cruzimea sa care ating sadismul in momentul cand, invitandu-i pe boieri la ospatul de impacare, ii omoara si le asaza capetele "dupa neam si dupa ranguri" intr-o uriasa piramida.

Lapusneanu dovedeste astfel ca este un actor desavarsit, un artist al disimularii, reusind sa insele vigilenta boierilor, exceptie facand Spancioc si Stroici. Fata de Motoc este ironic, batjocoritor si cinic si in momentul in care multimea ii cere capul, iar vornicul ii ofera alternativa de a-i ucide cu tunurile pentru ca ei sunt prosti, Lapusneanu ii raspunde cu sange rece:
"- Prosti, dar multi (...); sa omor o multime de oameni pentru un om nu ar fi pacat? Judeca si dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti, cand spuneai ca nu ma vrea, nici ma iubeste tara".

Fire aspra, razbunatoare, nu asculta nici un argument al lui Motoc, iar lasitatea vornicului ii produce dezgust, devenind de aceea mai hotarat si mai intransigent:
"- Destuii striga Lapusneanu, nu te mai boci ca o muiere! Fii roman verde. Ce sa te mai spoveduesti? Ce-ai sa-i spui duhovnicului? Ca esti un talhar si un vanzator? Asta o stie toata Moldova. Haide! Luati-l de-l dati norodului, si-i spuneti ca acest fel plateste Alexandru-Voda celor ce prada tara!"

In felul acesta voievodul isi atinge un dublu scop: il pedepseste pe Motoc pentru tradarea sa si castiga simpatia poporului, de a carui furie se teme si pe care vrea sa si-l faca aliat.

In apropierea mortii, cerbicia i se inmoaie, caci doreste sa se pocaiasca devenind calugar, dar revenindu-i puterile, revin si impulsivitatea, violenta si setea de razbunare si de a ucide. El ii ameninta pe toti din jurul sau ("Iesiti! ca pe toti va omor!"), li se adreseaza jignitor ("pocitanii", "boaite", "boaita fatarnica", "cateaua asta") si azvarle cu potcapul dupa unul din calugari, riegasind nici o arma la indemana .
Toate aceste insusiri care contureaza imaginea personajului sunt evidentiate direct sau indirect printr-o diversitate de procedee. Caracterizarea directa facuta de autor este realizata prin expresii ca "aceasta desantata cuvantare", "a-si dezvalui uratul caracter", "dorul lui cel tiranic", "vorbele tiranului", dar acestea sunt putine, caci stilul naratorului se caracterizeaza prin obiectivitate. Alteori, caracterizarea directa este facuta de alte personaje: "bunul meu domn", "viteazul meu sot" (doamna Ruxanda), "crud si cumplit este omul acesta" (Teofan). Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate insa prin gesturi, prin mimica si prin felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse in evidenta printr-o serie de expresii, ca: "silindu-se a zambi", "ochii scanteiara ca un fulger", "ochii luihojma clipeau ", "azvarli cu manie", "zbuciumandu-se a se scula", "raspunse cu sange rece", "apropiindu-se cu smerenie", "intreba zambind", "posomorandu-se desfacu bratele", "striga sarind drept in picioare", "mana se razama pe junghiul din cingatoarea sa " etc.
Toate acestea scot in relief ipocrizia si mania, capacitatea de disimulare si dorinta de a se razbuna, insusiri prezentate nuantat si convingator.

Aceleasi insusiri, dar si altele, ca hotararea neabatuta, tandretea simulata, ura si dusmania, dispretul si rautatea sunt exteriorizate prin felul sau de a vorbi. El vorbeste ca un intelept, in baza experientei acumulate, in proverbe si pilde:

"Lupul parul schimba, iar naravul ba", "nu toate paserile ce zboara se mananca", "sunt alti trantori de care trebuie curatit stupul" etc. Atunci cand face, ipocrit, parada de cucernicie si vorbeste in biserica, isi coloreaza discursul cu ziceri din Sfanta Scriptura:
"Bate-voi pastorul si voi imprastia oile", "Sa iubesti pe aproapele tau ca insuti pe tine ", "Sa ierte noua gresalele, precum iertam si noi gresitilor nostri".



Cand isi iese din fire, isi manifesta impulsivitatea si agresivitatea prin vorbe dure sau prin invective, de obicei folosite in vocativ: "esti un talhar si un vanzator", "pocitanii", "boaite", "boaita fatarnica", "cateaua asta", ,jnuierenesocotita" etc.
Comportamentul personajului ii reflecta si el, indirect, insusirile, iar acesta este relevant atat in momentele de sinceritate, de manifestare fireasca, cat si de ipocrizie, de disimulare.

Dupa cum se observa, Costache Negruzzi creeaza un personaj complex in persoAna lui Alexandru Lapusneanu nu numai prin insusirile sale, ci si prin diversitatea modalitatilor de caracterizare folosite.
Opusa domnitorului este doamna Ruxanda, sotia sa. Ea apare ca personaj secundar si este fiica, sora si sotie de domn, simbolizand frumusetea, bunatatea, iertarea si intelegerea.
Direct, prin descriere, autorul ii evidentiaza mai intai vestimentatia aleasa si frumusetea ei vestita, realizandu-i astfel portretul fizic:
"Peste zobonul de stofa aurita, purta un benisel de felendres albastru, blanit cu samur, a caruia manece atarnau dinapoi: era incinsa cu un colan de aur, ce se incheia cu mari paftale de matostat, impregiurate cu petre scumpe, iar pe grumajii ei atarna o salba de multe siruri de margaritar. Slicul de samur, pus cam intr-o parte, era impodobit cu un surguci alb si sprijinit cu o floare mare de smaragde. Parul ei, dupa moda de atuncea se impartea despletit pe umerii si spatele sale. Figura ei avea acea frumusete, care facea odinioara vestite pre femeile Romaniei."


Imbracamintea si tinuta ei degaja somptuozitate, fiind la inaltimea rangului sau domnesc.
Iubitoare si supusa isi apreciaza sotul caruia ii adreseaza cuvinte pline de afectiune si de respect:

"bunul meu domn ", "viteazul meu sot", "maria ta este pu­ternic", "Eu, Dumnezeu stie! cat de iubesc!" etc.
Este sensibila, nu suporta violentele si este hotarata sa impiedice pe Lapusneanu de la noi crime, aducandu-i diverse argumente: "Ce-ti lipseste mariei-tale? N-ai cu nime razboi: tara este linistita si supusa (...) Judeca ca dupa viata este si moarte, si ca maria-ta esti muritor si ai sa dai sama!" Indarjita in hotararea ei, nu cedeaza nici atunci cand voievodul se manie si devine impulsiv, si insista cu orice risc, exprimandu-si energic dorinta:
"- De as sti ca ma vei omori, nu pot sa tac (...) Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiate, ca sare inima din mine!"
Este increzatoare in spusele sotului ei si nu intuieste planul lui ascuns cand ii promite un leac de frica, desi o umbra de banuiala o cuprinde:
"- Cum? Ce vrei sa zici?
- Maine vei vedea."


Exista in comportarea ei un moment de deruta, atunci cand viata fiului ei este in pericol. in acea clipa este cuprinsa de disperare si este sfatuita de Spancioc sa-l otraveasca pe Lapusneanu:

"... viata mariei-tale si a copilului acestuia este in primejdie. Destul a trait tatal si destul a facut. Moara tatal ca sa scape fiul."

Chiar in fata acestor argumente este ezitanta si, dupa un nou indemn al lui Spancioc ("Ada-fi aminte de doamna lui Stefanuta-Voda si alege intre barbat si intre fiu."

) ii cere, cuprinsa de teama, parerea mitropolitului ("Ce zici parinte?"), care, indirect, o impinge la crima. Spancioc si Teofan sunt, de fapt, autorii morali ai crimei, pentru ca doamna mahinaliceste si silita mai mult de boieri, lasa sa cada otrava in el" (in pahar).
Principalul procedeu de caracterizare a ei, folosit de autor, este antiteza cu Lapusneanu. Daca acesta este dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv, doamna Ruxanda este o fire angelica, suava, delicata, sensibila, sincera si supusa. Antitezei i se adauga caracterizarea directa prin descriere, cu ajutorul careia autorul ii realizeaza portretul fizic, insistand asupra vestimentatiei si fru­musetii. Domnita Ruxanda este raportata, totodata, si la celelalte personaje, in afara de Lapusneanu. Ea reactioneaza, astfel, in functie de amenintarea jupanesei cu cinci copii si a indemnurilor lui Spancioc si ale mitropolitului Teofan. Tot indirect sunt evidentiate insusirile sale prin intermediul dialogului, care-i releva si starile sufletesti si atitudinea in functie de imprejurari si de interlocutor.
Un alt personaj secundar, dar cu un rol covarsitor in desfasurarea evenimentelor si in sustinerea conflictului, este vornicul Motoc. El este reprezentantul boierimii insetate de avere si de putere.
Motoc, asa cum il caracterizeaza insusi Lapusneanu, este "invechit de zile rele", si "deprins a se ciocoi la toti domnii".

El este un intrigant si un tradator de profesie, uneltind impotriva tuturor domnilor pentru a-si atinge propriile interese si pentru a trage foloase; i-o spune fara menajamente tot Lapusneanu:

"... ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa".



Ca voievodul are dreptate, o dovedeste chiar faptul ca, desi vine ca sol al lui Tomsa sa-l induplece pe Lapusneanu sa se inapoieze, atunci cand constata hotararea nestramutata a acestuia, trece de partea lui si-i fagaduieste sprijinul.

Fiind iertat de domnitor, devine slugarnic si "ii saruta mana , asemenea cainelui bare, in loc sa muste, linge mana care-l bate".

in permanenta, doreste sa intre in gratiile stapanului, pe care il flateaza si-l linguseste, aprobandu-i toate faptele, chiar daca are o alta convingere intima, iar linguseala ajunge pana acolo incat simuleaza o stare sufleteasca asemenea celei a domnitorului. Toate acestea releva si o viclenie nativa, prin care scapa de numeroase incurcaturi. Dar cand constata ca nu mai exista nici o scapare, lasitatea lui devine nemarginita si ridicola si "da reprezentatie comica de lasitate, invocand ajutorul divin" si incearca sa obtina bunavointa domnitorului. ii propune mai intai sa puna tunurile pe prostime, iar apoi ii cere ragaz pentru a-si orandui casa si a se spovedi: "incai lasati-ma sa ma duc sa-mi pun casa Iacale! fie-va mila dejupaneasa si de copilasii mei! lasati-ma sa ma spovedesc!" incercarile lui sunt zadarnice, caci el ramane pentru domnitor "un talhar si un vanzator", pe care-l da norodului.
Insusirile lui Motoc sunt evidentiate mai intai direct de catre voievod sau de catre scriitor ("striga ticalosul") si apoi indirect, prin gesturile sale ("plangea, tipa, suspina", "se bocea ca o muiere", "isi smulgea barba") si prin felul de a vorbi:

"O! pacatosul de mine!", "Oh! nenorocitul de mine!", Maica, preacurata fecioara ", " Milostive Doamne " etc.
Maiestria lui Costache Negruzzi in crearea personajelor este dovedita si prin faptul ca reuseste sa evidentieze printr-o singura replica viclenia mitropolitului tarii, Teofan, care o impinge indirect, prin insinuari, pe doamna Ruxanda la crima: "- Crud, si cumplit este omul acesta, fiica mea, domnul Dumnezeu sa te povatuiasca. Iar eu ma duc sa gatesc tot pentru purcederea noastra cu noul nostru domn: si pre cel vechiu, Dumnezeu sa-l ierte, si sa te ierte sipre tine".



O astfel de atitudine indreptateste, de fapt, invectiva pe care mai inainte Lapusneanu, manios, i-o adresase mitropolitului:

"Boaita fatarnica!"
Unul dintre numeroasele criterii de clasificare a personajelor este si cel referitor la modul cum sunt ele construite. Din acest punct de vedere se impart in personaje individuale si colective, asa cum se intalnesc si in nuvela Alexandru Lapusneanul, Costache Negruzzi fiind cunoscut ca un scriitor care infatiseaza deosebit de sugestiv miscarile de mase.

In mod magistral el caracterizeaza si personajul colectiv al nuvelei -multimea adunata sub zidurile palatului. La inceput oamenii sunt dezorientati si nu reusesc sa-si exprime doleantele decat vag, cand sunt intrebati de ce au venit cu zurba, formuland revendicari generale. E suficient ca sa pronunte cineva numele lui Motoc si toate nemultumirile generale sa se indrepte impotriva aces­tuia, cerandu-i decapitarea. Pentru a avea in continuare poporul de partea sa, voievodul ii implineste dorinta si-l da pe Motoc in mainile acestuia.
Scriitorul infatiseaza psihologia acestei multimi dezlantuite care "venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea".

Dezorientarea oamenilor este mare, pentru ca "prostimea" "incepu a se strange in cete-cete si a se intreba unii pe altii ce sa ceara".

Nemultumirile sunt formulate apoi in gura mare si se termina cu formularea dorintei ca Motoc sa fie pedepsit pentru saracia in care se zbate poporul. Ura, revolta multimii sunt exprimate direct, prin enunturi scurte, exclamative, ca si verdictul acesteia:

"Capul lui Motoc vrem!
Fierberea gloatei este asa de mare, incat atunci cand "ticalosul boier cazu in bratele idrei acesteia cu multe capete", aceasta "intru o clipa il facu bucati".

Uciderea lui Motoc ii astampara setea de razbunare si o determina sa-i ridice osanale domnitorului:

" - Sa traiasca maria-sa Voda! raspunse gloata. Si multumin-du-se de aceasta jertfa, se imprastii".


Toate aceste insusiri ale multimii - dezorientarea, inconsecventa, ura, revolta, dorinta de razbunare, satisfactia pentru infaptuirea dreptatii - sunt evidentiate de scriitor indirect, prin felul ei de a vorbi si de a-si manifesta nemultumirile. in felul acesta, el creeaza unul dintre cele mai autentice personaje colective din literatura romana .
Dupa cum se observa din prezentarea personajelor, actiunea si conflictul nuvelei se concentreaza in jurul personajului principal caracterizat prin complexitate. Toate celelalte personaje graviteaza in jurul acestuia si isi releva insusirile prin relatia cu el.