Daniel Vighi debuteaza in anul 1985 cu  de mucava" (1994), "Decembrie ora 10" (1997),
volumul "Povestiri cu strada Depozitului", distins  "Tentatia Orientului" (1998), "Insula de vara"
cu premiul Uniunii Scriitorilor. Se remarca atat prin (1999), "Apocalipsa 9" (2000). Proza lui Daniel
volume de proza scurta, cat si prin romane: Vighi e alcatuita din povesti despre lumea marginala,
"insemnari despre anii din urma" (1989), "Valahia cu intamplari marunte si nesemnificative.

Lumea de pe strada Depozitului este alcatuita din "pensionari cu serviciu", pentru ca, in fond, acestia nu fac decat sa presteze o munca de rutina, din care nu pot iesi, fiind cuprinsi pana la urma de lentoare, supusi deriziunii si degradarii temporale:

"intr-o zi, pe la sfarsitul lunii mai, s-a anuntat ca foarte curand se va tine o adunare generala si o expozitie a tuturor iubitorilor de timbre, in casa veche a unui armean. «Preocupari de pensionari», le-a spus, la auzul vestii, macaragiul, prietenilor sai de la fabrica."

Discutia este purtata intre un macaragiu, un sudor, "gras si rosu", si un frezor "cu parul ondulat din dreapta lui."

Cu toata pompa manifestarii, nimeni nu crede ca se va intampla ceva notabil, pentru ca un astfel de eveniment este "neinsemnat ca atatea alte lucruri care se petrec in viata de zi cu zi."

Sudorul este cuprins insa de presimtiri negre:

"Maine dimineata o sa se intample ceva cu mine; mi-e teama sa n-o patesc".



Lumea este monotona, dominata de ceata, insa cu schimbari firesti de clima:

"Peste oraselul impodobit cu frunzele proaspete ale pomilor se lasa o ceata usoara. Spre amiaza, se imprastie, iar cand se face ora trei, soarele straluceste cu putere peste trotuarele impanzite de lume si de camioane cu hrAna si cu mobilele celor care se muta la bloc in gafaiturile opintite ale bietilor caratori platiti sa urce dulapurile prin intortochelile stramte ale scarilor."


Caratul mobilelor e o truda enorma, adecvata unei lumi care depune mari eforturi pana si pentru activitati anodine:

"Macaragiul si cu sudorul il ajuta pe frezor sa-si care mobila la etajul patru al noului bloc de locuinte. Se sterg toti trei pe frunte cu indarjire si prind cu palmele zdrobite colturile taioase ale dulapului furniruit. Capetele lor se oglindesc in apele usilor, latite ca niste pete inchise la culoare si cu marginile tulburate de impietrirea retelelor lemnului."


Dupa aceasta munca fizica intensa, toti "beau tuica tare dintr-o sticla primita de la tara."

Destinul minor nu include nimic neprevazut pentru sudor: a doua zi, el se opreste cu macaragiul la un magazin de electrice, pentru a-si cumpara un "radiator cu ventilator".

Macaragiul suporta aceeasi monotonie a existentei: se plimba cu o prietena prin parc, consumand "vata din zahar".

Gestul cumpararii unui radiator cu ventilator, intr-un astfel de anotimp, este justificat printr-un proverb, care il scuteste de orice optiune personala:

"Sudorul se reazima de un stalp de ciment si-i aminteste vechea zicala dupa care e bine sa-ti faci vara sanie. Fata ii da degraba dreptate si-l cauta din priviri pe macaragiu."


Gesturile mici, neinsemnate, ale lumii confirma oboseala enorma a acesteia, incapacitatea de a realiza un alt reboot, de a iesi din monotonia existentiala eterna; oamenii se consuma in mici gesturi, carora li se da o amploare exceptionala: isi muta mobila, isi cumpara cate un aparat electric, dar, in fond, nu se intampla absolut nimic, scriitorul avand placerea sardonica de a inregistra cu minutie inutilitatea totala a gesturilor cotidiene.