Letopisetele muntenesti difera de ale cronicarilor moldoveni atat prin documentare si exactitate a datelor, cat si prin intentionalitate si prin calitatea structurii compozitionale.

Ramasi anonimi, desi cercetatorii au facut unele incercari de identificare, autorii cronicilor (cu exceptia stolnicului Serban Cantacuzino) nu au nici cultura cronicarilor moldoveni, dobandita prin frecventarea scolilor latinesti, nici obiectivitatea acestora, scrierile lor fiind puse in slujba partidelor boieresti care isi disputau in secolul al XVII-lea lupta pentru tronul Tarii Romanesti, cele ale Cantacuzinestilor si ale Balenilor.

De aceea sunt scrise doua cronici paralele, "Letopisetul cantacuzinesc" si "Letopisetul Balenilor", cuprinzand aceeasi perioada istorica, 1290-1688, asemanatoare in continut pentru perioada veche, prin compilarea, uneori ad literam, din diverse izvoare, diferentiate incepand de pe la 1620, cand insemnarile dobandesc spirit partizan si verva polemica si expresiva, cu episoade narative si portretistica in maniera cronicarilor moldoveni.

Continuarea acestora, sub aspect cronologic, este "Anonimul brancovenesc" sau "Istoria Tarii Rumanesti de Ia octombrie 1688 pana la martie 1717", scrisa probabil de un boier al curtii lui Constantin Brancoveanu, cu o cultura insemnata si o atitudine relativ obiectiva fata de evenimente si de personajele insemnate ale vremii, inclusiv fata de domnitorul tarii.

Remarcabil este insa talentul literar al autorului, prin povestirea animata, incitanta, cu insistenta pe amanuntul semnificativ, si indeosebi prin arta includerii dialogului in naratiune, toate acestea facand din el un precursor al prozei muntene, prin caracterul scenic al prezentarii evenimentelor si atitudinea uneori ironica fata de personaje.