"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima opera a lui Dimitrie Cantemir, scrisa in limba romana intre anii 1719 si 1722, ramasa neterminata.

Este o lucrare de sinteza si infatiseaza conceptia savantului asupra formarii poporului roman si a limbii romane, tratand, cu o documentare extrem de bogata, de peste 150 de izvoare, originile poporului roman si evolutia sa pana la al doilea descalecat, momentul intemeierii celor doua tari romane, Muntenia si Moldova. Idesa de baza este continuitatea elementului roman in Dacia, intr-o unitate deplina in cele trei provincii romanesti, "Hronicul..."

reprezentand prima incercare de a trata impreuna istoria romanilor de pretutindeni. Totodata, aceasta este privita din perspectiva istoriei universale, concentrandu-se asupra intregii structuri a lumii romanesti, pezentand mai intai romanii din cadrul Imperiului Roman, apoi din Imperiul Bizantin si coexistenta lor cu statele dimprejur, rezultate din migratia popoarelor: Ungaria, Cumania, Rusia, Polonia, Serbia, Bulgaria. Dimitrie Cantemir combate ipoteza potrivit careia romanii s-ar fi retras cu totul dupa ce imparatul Aurelian a parasit Dacia in anul 271:

"...poporul romano-moldo-vlahilor nu din glogozala a nasteri de stransura sa fie scornit, ce din cetateni romani si din mari familii sa fie ales. Apoi din buni si tari romano-moldo-vlahii, din buni si tari parinti romani nascandu-se, a sangelui curatenie si a niamului evghenie nestricata si nebetejita sa fie ferit, precum si astazi tot asea o feresc."

Savantul pledeaza pentru afirmarea rolului esential al poporului roman, prin meritul de a apara crestinatatea impotriva invaziilor straine, din acest motiv considerand ca si Europa trebuie sa-l protejeze in fata vicisitudinilor istoriei.

Prin ideile sale, Dimitrie Cantemir anticipeaza demersul corifeilor Scolii Ardelene, care continua lupta de afirmare a adevarului istoric cu privire la formarea poporului roman si a limbii romane.

Fragmentul din manual se opreste asupra construirii de catre imparatul Traian a podului peste Dunare de la Turnu-Severin, pentru a grabi trecerea trupelor romane si cucerirea Daciei:

"Traian imparatul vadzind ca trecerea incolo si incoace peste adanca si lata apa Dunarii multa zabava si mare impiedecare ii face, nici la vreme cand ar socoti ca-i da mana dupa voie poate lovi pre nepriiatini, mult incurcandu-sa si zaticnindu-sa la trecatoare, pentru aceia socoti pod de piatra peste Dunare sa faca si piedica grea ca aceia din picioarele ostii sa radice".

Data fiind bogatia de surse istorice, Dimitrie Cantemir apeleaza la o serie de informatii de natura tehnica: edificarea incepe imediat, rezultand o constructie gigantica, ridicata pe 24 de stalpi, avand o inaltime de 150 de picioare ("piciorul mathematicesc sau dheometricesc sa intelege, catu-i pasul mic, cand omul in voia sa imbla") si o latime de 60 de picioare. Limba "Hronicului" este greoaie, structura frazei urmand sintaxa latina, avand constructii gerunziale si participiale lungi, cu adjective antepuse si predicatul pe ultimul loc. Dimensiunile podului sunt exprimate in acelasi mod, cu topica inversata:

"fiecare picior de pod sa fie statut de 170 de picioare departe unul de altul".

Podul, din "piatra incolturata", are boite "sau cum mai prost (simplu) dzicem, sclip radicat", iar deasupra lor se afla "piatra intre boite implut, atocmat (potrivit) peste neted asternut."

Insistenta pentru detaliu din acest fragment releva rigoarea si exactitatea stiintifica pe care Dimitrie Canterfiir isi intemeiaza scrierea. n9g486ni81xnz