Dimitrie Teleor (1858-1920). Scriitor si publicist, autor de poezii lirice, epigrame, farse, snoave, schite umoristice, publicate prin diverse ziare si reviste ale vremii. Scrie nuvele si schite, adunate in volumele "Nuvele" (1883), "Scene si portrete" (1886), "Flori de liliac" (1888). Volume de versuri sunt "Icoane" (1891), "Realiste" (1896) si "Sonete patriarhale" (1916).

Poetul evoca, in maniera ironica, o atmosfera de liniste patriarhala, balcanica, fara intruziunea timpurilor moderne:

"Numa-n halat si in papuci serdarul
Fumeaza un ciubuc si-si bea cafeaua,
Mai tabeltiu ca insusi beizadeaua,
Pe perne moi lipindu-si el dosarul."

E o ambianta de lume supusa tabieturilor linistitoare, somnului, domniei lui Hypnos. Gesturile sunt molcome, incetinite, redate prin arhaisme ce amintesc o lume fanariota, cufundata in lene si in visare:


"La un hrisov priveste chinovarul...
E inaltat in rang acum paiaua,
Si vine peste-un ceas sa-l ia cubeaua,
Sa-t duca Ia Palat basciohodaru..."

.
Birocratia epocii este descrisa cu lux de amanunte, pentru ca functionarul isi ingreuneaza tocmai aceasta stare de molcomitate, de liniste patriarhala:

"Cu greu isi trage mesii in picioare.
Binisul cafeniu e tot o floare,
Iar lungu-i anteriu e de cutnie".

Atmosfera se completeaza cu aceeasi stare de liniste totala, vag melancolica, prin contemplarea fumului din giubea, prilej de meditatie asupra desertaciunii lumii:

"Dar vreme inca e... un fum mai scoate,
Caci fum sunt, dupa carti, in lume toate,
Si mormaie ceva din psaltihie..."

.

Lenea balcanica se potriveste tendintei funciare a omului de a se abstrage unei temporalitati prea rapide.