Dumitru Radu Popescu (n. 1935) este autorul unor lucrari originale, cele mai multe bazate pe mituri, in care per­sonajele se nasc dintr-un discurs.

In romanele sale: "F", "Vanatoarea regala", "Ploile de dincolo de vreme", "imparatul norilor" s.a., tragicul se imbina cu farsa, realitatea cu mistificatia, normalitatea cu insolitul.

Intriga este de tip politist, cartile semanand cu niste dosare penale, in care procurorul este aproape mereu prezent.
"Duios Anastasia trecea" constituie, in principal, o pre­lucrare a mitului Antigonei, aplicat la atmosfera dintr-un sat dunarean, din timpul celui de al doilea razboi mondial, in cateva cuvinte, subiectul ar putea fi sintetizat astfel: in timpul celui de al doilea razboi mondial, intr-un sat me-hedintean ocupat de nemti, veneau, noaptea, partizani sarbi, care treceau Dunarea agatati de cozile cailor.

Unul dintre acestia este ucis de ocupanti si expus in centrul satului, intr-o rascruce, pentru a-i inspaimanta pe ceilalti partizani. Anastasia - tanara invatatoare a satului - revoltata de aceasta profanare, se hotaraste sa ingroape sarbul, in ciuda interdictiei instituite de nemti, pentru ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna. Cu toate ca primarul Costaiche o sfatuieste sa renunte, tanara trage clopotele, aprinde lumanari si-i sapa groapa mor­tului, a carui soarta o deplange in cuvinte inalte, poematice.

Nemtii o sperie (tragand in ea cu cartuse oarbe), pentru ca, mai tarziu, s-o inece in closetul lor.

De la inceput, universul descris poarta pecetea mortii si a descompunerii: drumul este pustiu, prin curti se aud "pasi grabiti, nevazuti" (ca intr-o lume a umbrelor), ograzile sunt ale unor sateni care au murit in razboi: "O tufa de liliac se misca in gradina lui Pajura Sever, cel mort nu de mult. in curtea lui Ghita Uscat, plugul ruginea, sub streasina, rastur­nat" intrucat omul "zacea", si el, mort pe campiile luptei.


In acest .univers, imaginea sarbului care zace in centrul sa­tului, cuprins de "somnul cel mare, somnul cel tare, marele somn" se proiecteaza parca peste intregul sat.

O comunicare subtila se instaleaza intre aceasta lume si o anume Catarina, moarta si ea, careia Anastasia i se adreseaza in mai multe randuri.