Poezia lui Emil Brumaru este populata cu o obiectualitate sufocanta, dar in acelasi timp evocatoare, generand neasteptate reactii lirice. "Elegie", inclusa in volumul "Cantece naive" (1976), exprima o tristete a lucrurilor ce trec treptat, ca si oamenii, in umbra timpului. Spatiul potrivit pentru dezvoltarea unei astfel de teme elegiace e alcatuit din "magazii cu sobolani batrani", aglomerate cu deseurile unei lumi grabite, care isi arunca vechiturile la gunoi. Magaziile sunt simboluri ale vetustetei lumii, ale fixarii timpului in bizare "conserve ale memoriei".

Notele vag expresioniste ale poeziei sunt date de primele versuri:

"in magazii cu sobolani batrani
Unde iti intra orele-n plamani
Ma preumblam c-o dulce gravitate
Pe langa pompele de flit stricate."

Senzatia puternica este a decrepitudinii spatio-temporale, a starii de imbatranire a decorurilor, de scufundare in neant a unei intregi epoci, cu simbolurile ei reprezentative.
Decorul, desprins dintr-un tehnicism primitiv, un conglomerat al modelor repede trecatoare, evoca linistea unei lumi apuse, retrase parca in depozitele neantului, care da insa eului contemplativ revelatii sublime:

"Cutii cSu crema neagra pentru ghete
Sufletul pur stiau sa mi-l desfete
Si ma-mbatau cu-aroma lor sublima
Butoaiele adanci cu motorina."

Imaginea e de tablou baroc, cu imagini grotesti, de insecte inecate de aceasta avalansa de reziduuri tehnice:

"Paianjenii muiati in lampi cu gaz
imi lunecau cu grija pe obraz,
Primusuri mari, lucioase, de alama
Ma-ntelegeau si ma luau in seama."


Apocalipsul lumii victoriene da o senzatie de lume in parasire, unde artefactele desuete se aglomereaza intr-o dezordine studiata, intr-o incercare disperata de a recompune o ierarhie a lucrurilor stricate:

"Priveam uimit cum lucruri-apar
Si se scurunda-n hauri de marar
Cum ruginesc vechi cercuri de la plita
in maldare de lAna parasita."

Elemente ale domeniului vulgar tehnic, "cercuri de la plita", "maldare de lAna parasita", se amesteca, in mod ciudat, in acest peisaj inchis, intr-o enorma proliferare a obiectelor. Numai sobolanii egaleaza imensa aglomerare de forme, cu prolificitatea lor maxima, cu o vitalitate care ii situeaza, de altfel, printre putinii posibili supravietuitori ai unei catastrofe atomice.
Toate aceste obiecte aruncate la gunoi, un reziduu al puternicei si vulnerabilei civilizatii tehnice, canta in acelasi timp, in mod discret, melodia lumii apuse, trecute de grila temporala:

"Cum arcuri frante mor in canapele
Ce-au clatinat sufragerii pe ele
Si cum prin colturi ingeri diafani
Suflau cu-amurg margica la curcani."

Reflectia melancolica, elegiaca asupra acestei lumi apuse, teribil "mise en abime" al eternitatii, sugereaza crepusculul ei inevitabil. Toata aceasta lume crepusculara nu face altceva decat sa vorbeasca de teribila uzura a civilizatiei, care produce o gheena totala, in care metalele oxidabile se amesteca intamplator cu elemente vegetale sau cu resturi ale produselor textile.

Eul contemplator se cufunda in aceasta clisa a reziduurilor tehnice, dorind sa doarma nu ca personajele lui Samuel Beckett, intr-un tomberon de gunoi, ci intr-o sticla de bulion:

"Si-atat de mult doream in bulioane
Sa lenevesc, visand sub celofane
Femei subtiri si tandre ce-or sa vie,
Cand prafurile cad de-o vesnicie,
O, sticla-n care sufar s-o desfunde
Spre-a ma turna in cratite rotunde..."

. Celofanul, punctul de legatura cu lumea exterioara, este calea dintre realitate si vis: somnul in bulion aduce aminte de visele amniotice, de fapturile prime, ale inceputurilor. Reactia poetului este de refugiere in fata acestei lumi devenite "recycle bin", "garbage holder" al tuturor produselor esuate, esapate, scoase din furnalul unui imaginar zeu Hefaistos ratacit in lumea moderna. Visul eului liric tinde spre contopirea cu lumea din afara, intreaga, cu eternul, cu infinitatea reprezentata, in mod ciudat, tocmai de oala cu ulei, devenita "mare nostrum" pentru exploziile de jovialitate, de bucurie la vederea siluetelor de femei intrezarite in sticle, ca niste spirite din povestile arabe.



Teme si motive ale poeziei "Elegie "
.  Magazia, simbol al decrepitudinii, depozit pentru lucrurile vechi, in care se aduna de-a valma primusuri, celofane, sobolani, canapele, fire de lAna . Magazia este un suprapersonaj, o realitate cu functie simbolica.
.  Apocalipsul civilizatiei tehnice: in fond, aici se pune in scena un spectacol degradant al lipsei de durabilitate a artefactelor lumii.
. Refugierea, in fata acestei avalanse de lucruri sordide, in vremuri imemoriale, reprezentate in mod simbolic de borcanul cu bulion. Intrarea in acest domeniu, simbol amniotic, al timpurilor de la inceput de lume, contine o schema suprarealista, postmodernista, poetul devenind o particula in aceasta stranie varianta de univers entropie, in care toate lucrurile se supun trecerii inexorabile a timpului.
.  Eliberarea de domnia apasatoare a entropiei temporale, prin aceasta revarsare in timpul-a-timp, in "oceanul etern" al lumilor, transpuse, in mod parodic, sub forma uleiului dintr-o tigaie de prajit.
.  Onirismul, ca stare necesara pentru calatoria sufletului, pentru cufundarea, pe o poteca temporala bine stabilita, in epoci revolute.
.  Prezenta animalelor infernale, a sobolanilor, semn al invaziei biologicului devorator in defavoarea ratiunii complementare, a eului etern al "lumii ascunse", hierofanice.
.  Tendinta postmodernista de a ironiza segmentele de viata, de a le transforma in mici bijuterii livresti.