In convorbirea cu Lea Vergine, Cioran marturiseste ca el nu este un adept al interviurilor, dintr-un motiv foarte simplu: uraste autopropaganda. in schimb, filozoful iubeste metafizica si nu se poate considera un om religios, pentru ca nu crede nici in Dumnezeu si nici in altceva/Criza religioasa fusese trecuta pe la varsta de 26 de ani, cand citise numai carti ale misticilor si vieti ale sfintilor si scrisese cartea "Lacrimi si sfinti" (1937).

E o carte de adnotari pe marginea textelor sfinte, in care eseistul marturiseste fara echivoc, chiar cutremurator, ca Demiurgul "este un ticalos".

indrazneala de proportiile unui Nietzsche, care declara ca "Dumnezeu este mort"; editorul nu a vrut sa publice aceasta carte:

"Nu pot s-o public. M-am facut cunoscut cu credinta mea in Dumnezeu si nu vreau sa public aceasta carte care mi-ar aduce ghinion."


Cartea a aparut totusi in anul 1937 si, desi citita inainte, a fost criticata de mai toti prietenii sai. insasi mama eseistului a citit cartea si a spus ca o astfel de scriere trebuie publicata dupa moartea lor.

Cartea este numita de scriitor drept cea mai religioasa din Balcani, nu din Romania. Despre ea, mama i-a spus ca exista note de o religiozitate totala, dar si de nihilism adus pana la exasperare si "cinism absolut".

in Balcani a existat intotdeauna o miscare religioasa contradictorie, cum este bogomilismul, care sustine ca lumea a fost facuta de "un dumnezeu oarecare, rau, perfid", idee reluata de Emil Cioran in cartea "Demiurgul cel rau" (1969). Trasatura esentiala a lui Cioran este tocmai acest coincidentia oppositorum: "Contradictia face parte din natura mea si in fond, este cea a tuturor [...]".