Emil Garleanu este unul dintre scriitorii remarcabili de la inceputul secolului al XX-lea si a ramas in constiinta posteritatii si prin volumul Din lumea celor care nu cuvanta, cunoscut si indragit atat de cei mari, cat si de cei mici. Frunza, Gandacelul, Saracutul!, Cand pisica nu-i acasa, Caprioara etc. sunt titluri care vorbesc de la sine despre lumea infatisata de Emil Garleanu, acea lume minuscula, privita cu duiosie, cu umor, dar uneori si cu compasiune.

Opera literara Saracutul! este, ca si celelalte scrieri ale volumului, o schita, acea specie epica in proza, de mica intindere in care este infatisat un singur moment semnificativ din viata unuia sau a catorva personaje.

Prima trasatura specifica schitei intalnita si in creatia literara in discutie este caracterul ei epic, deoarece autorul apeleaza la naratiune, ca mod de expunere predominant, prin care se relateaza o serie de intamplari care constituie actiunea schitei. intamplarile se deruleaza, ca in orice opera epica, datorita prezentei personajelor.

Fiind o schita, autorul infatiseaza un singur moment semnificativ - moartea stupida a unui carabus, dupa ce trece printr-o serie de incercari, care de care mai palpitante. Opera este de mica intindere si de aceea si actiunea este simpla, lineara, dar cu toate acestea intamplarile se constituie in momente ale subiectului literar.
Astfel, in expozitiune aflam ca vartejul a luat de pe o ramura un carabus pe care l-a lasat apoi in mijlocul unui drum de tara, pe o bucatica de hartie alba.
Acum, de aici, incepe odiseea bietului carabus, o data cu aparitia cocosului, care constituie si intriga povestirii. Actiunea se desfasoara rapid si tensionat, pe masura ce isi fac aparitia curcanul si paunul, de care mica vietate se teme ca va fi inghitit. incordarea atinge punctul culminant in momentul in care paunul l-a rasturnat cu ciocul pe spate, l-a intors cum il gasise si apoi si-a cautat de drum. Carabusului nu-i venea sa-si creada ochilor ca a scapat cu viata si de aceea se bucura enorm de mult cand intalneste un pui de sturz, o pasare mica, pe masura lui.

Aceasta intalnire constituie deznodamantul actiunii, un deznodamant tragic, neasteptat, caci carabusul este inghitit tocmai de cine nu se astepta - de puiul de sturz. O vrabie cu puii ei asista la aceasta intamplare si invata din patania carabusului.

Ca in orice schita, la intamplarile relatate participa un numar redus de perso­naje: carabusul (personajul principal) si pasarile cu care el intra in contact nemijlo­cit, in relatie directa - cocosul, curcanul si paunul (personajele secundare), la care se adauga vrabia si puii ei.
Dupa cum se observa "personajele" apartin lumii marunte a gazelor si a pasarilor, dar cu toate acestea opera nu constituie o fabula pentru ca nu are caracter satiric si personajele nu intruchipeaza anumite tipuri umane, simbolizeaza anumite defecte omenesti criticate pentru a fi indreptate. Aceasta trasatura tine, mai degraba, de tehnica narativa a intregului volum, determinata de subiectele abordate si de lumea infatisata.

In privinta tehnicii narative, a acestei schite se remarca gradarea ascendenta a actiunii si realizarea suspansului la. fiecare dintre intalnirile carabusului si finali­tatea moralizatoare a naratiunii, deoarece relatand obiectiv intamplarile, autorul isi propune, indirect, sa transmita anumite invataminte cititorilor, mai ales celor mici. Din acest punct de vedere, ca si din punctul de vedere al universului infatisat, schita Saracutul! ne aminteste de naratiunea Puiul a lui Ioan Al. Bratescu-Voinesti, care are motoul "Sandi, sa asculti pe mamica!" Desi nararea intamplarilor se face la mod obiectiv, relatarea are si un pronuntat lirism izvorat din insusi ineditul faptelor si din finalul schitei unde autorul reia titlul operei caruia ii adauga substantivul "carabus", " - Saracutul carabus!" in felul acesta registrul epic este brusc intrerupt de o constructie exclamativa cu un accentuat caracter liric.

Din cate se observa pana acum, aceasta opera se individualizeaza prin caracterul ei epic, printr-o actiune simpla, printr-un numar redus de personaje si printr-o anumita tehnica narativa. Toate aceste trasaturi sunt specifice schitei si de aceea putem afirma, fara teama de a gresi, ca opera literara Saracutul! ilustreaza specia literara a schitei.