Prin termenul "absurd" se intelege ceea ce contrazice gandirea
logica, ceea ce este contrar bunului simt, ilogicul.
In literatura romana , absurdul este observabil in unele schite ale lui
Caragiale ("Caldura mare") si, putin mai tarziu, in prozele
lui Urmuz ("Palnia si Stamate", "Ismail si Turnavitu").
Intemeietorul
teatrului absurdului este Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg
francez de origine romana ; piesa sa "Cantareata cheala", jucata
la Theatre des Noctambules din Paris, in 1950, este cea dintai lucrare
dramatica de aceste fel, din literatura universala.
Operele ulterioare ("Scaunele", "Rinocerii", "Regele moare", "Setea si Foamea") i-au adus recunoasterea mondiala si calitatea de membru al Academiei Franceze.
Fragmentul
din manual incheie drama "Scaunele" de Eugen Ionescu
si prezinta mai multe trasaturi ale teatrului absurdului:
Un cadru neobisnuit
al actiunii: casa izolata de restul lumii
si inconjurata de ape, in care doi soti (numiti generic Batranul
si BatrAna ) isi traiesc ultimele zile. Acest spatiu suficient
siesi sugereaza imposibilitatea comunicarii cu lumea din afara,
situatie care se perpetueaza de multi ani, intr-o existenta lipsita
de sens.
Personajul caruia autorul ii spune BatrAna are, totusi, un nume: Semiramis. Acesta aminteste de frumoasa regina asiriAna care, conform legendei, ar fi intemeiat Babilonul si Gradinile Suspendate din acest oras, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
In "Scaunele", batrAna de 94 de ani, cu miscari dezarticulate,
schiopatand, rupta de oboseala si sufocata de invazia scaunelor, constituie
o imagine ridicola, cazuta in derizoriu a reginei legendare.
O situatie neverosimila,
momentul prezentat fiind acela in
care Batranul va transmite lumii intregi "mesajul" sau, la care
lucrase intreaga viata. Absurdul incepe in clipa in care aflam ca persoAna aleasa pentru aceasta era un Orator surdomut (conditie incompatibila
cu calitatea sa).
Tot
absurda este si actiunea: primindu-si "oaspetii", Batranul le
indica locurile, in timp ce BatrAna nu pridideste cu adusul scaunelor.
Treptat, multimea acestora devine sufocanta, dar toate sunt goale,
desi sotii se comporta ca si cand ar avea in fata persoane reale.
Sosirea
"imparatului" (invizibil) si a oaspetilor (invizibili) este insotita
de muzica; fanfara triumfala, muzica de balci si jocul grotesc al
celor doi soti sugereaza ca viata este un spectacol caricatural,
un "balci al desertaciunilor".
Semnificatiile
simbolice ale personajelor constituie o alta trasatura a teatrului
absurdului.
Astfel,
"oaspetii" absenti (inlocuiti prin scaunele goale) pot
simboliza imposibilitatea comunicarii si alienarea conditiei umane,
in opinia autorului, "oaspetii" pot simboliza remuscarile si
amintirile celor doi batrani; in final, cand zgomotul multimii invizibile
se aude si dupa moartea protagonistilor, acesta ar putea simboliza
invazia Nimicului care va acoperi tot ceea ce exista; din aceasta
pricina, sont ia care se aude atat de insistent avertizeaza ca Neantul
va cotropi lumea, ca si cand totul ar fi cuprins de moartea universala.
BatrAna reprezinta, dupa cum am vazut, un personaj decazut din starea
legendara.
La
un moment dat, excedata de duiumul oaspetilor, aceasta exclama:
"Asteptati
un pic, Doamna, nu pot servi pe toata lumea deodata, n-am treizeci
si trei de maini, ca nu sunt o vaca..."
in unele credinte
stravechi, vaca fiind un animal sacru, din laptele caruia s-a nascut
Universul, rezulta ca, in lumea contemporAna , sacralitatea a disparut
("n-am treizeci si trei de maini"), iar Marea Muma nu
si-a prelungit virtutile creatoare in oameni.
Batranul este "portarul" spatiului in care stau cei doi soti, pazind-o
pe Semiramis de apele care inconjoara casa. Din pacate, ea
decade din mit, rolul Batranului devenind derizoriu.
Mesajul dramei
este sumbru.
Semnificatia
lui deriva din cuvintele scrise pe tabla de Oratorul«surdo-mut
cu infatisare de cabotin:
"A adio adio apa".
Acestea ar putea sugera pierderea puritatii apei primordiale si a capacitatii ei de a naste Viata: invadati de spectrul Nimicului, Batranul si BatrAna pot fi ultimii reprezentanti ai unei omeniri care nu va mai renaste. Momentul final, in care ei se arunca in apa, ar putea fi ultima veriga a timpului curgator.