Eugen Jebeleanu (1911-1993). Poet. Primele volume de versuri, "Schituri cu soare" (1929) si "Inimi sub sabii" (1934), stau sub semnul expresionismului si al ermetismului barbian. Dupa 1944, cu placheta "Ceea ce nu se uita", se indreapta spre militantismul social si politic, pe larg ilustrat in volume ca "Scutul pacii" (1949), "Poem de pace si de lupta" (1950), "in satul lui Sania" (1952), "Balcescu" (1952), "Cantecele padurii tinere" (1953), "Surasul Hirosimei" (1958). Abia cu "Elegie pentru floarea secerata" (1967) si "Hannibal" (1972), Eugen Jebeleanu se elibereaza de balastul ideologic al operei sale, lasand liber un lirism profund, cu note grave, cu mari viziuni existentiale.

In "Altfel de cantec", inchinat ditirambic la sarbatorirea plina de fast comunist a celor "saptezeci de ani ai lui Iosif Vissarionovici Stalin", Eugen Jebeleanu isi declina puterea de a cuprinde in versurile sale maretia personajului:


"Nu fara greutate, dar pot sa schimb, de vreau,
Din plopii ageri frunza in steaguri de matase
Si stelele din negre vazduhuri sa le iau
Si-n degetele mele sa le prefac in plase."

Pentru a putea cuprinde insa in cuvinte personalitatea hipertrofiata a "tovarasului Stalin", poetul apeleaza la un ajutor de sumbra prevestire:

"Dar ca sa-l cant pe-acela ce-a-ntors al lumii crug
Si-a carui frunte suie mai sus decat stejarii -
Cuvantul sa-mi caleasca, si vorbele ce fug,
in ajutor chemat-a-mi minerii si-otelarii."


Versurile finale iau turnura hiperbolei grandioase, desi imaginea are culori intunecate, in contrast cu lumina pe care magnificul personaj o promitea popoarelor eliberate:

"Si au venit cei care din viata ta-nvatara,
Cu fetele de noapte si ochii de lumina.
- Ia-ti toc - mi-au spus - furnalul cel mai inalt din tara,
Si ochi de calimara cea mai adanca mina
Si scrie fara grija, ca-i calimarul plin
Si-ast scris il intelege tovarasul Stalin!".