Eugen Lovinescu (1881-1943).

Critic literar si prozator. S-a nascut la Falticeni, fiu al profesorului de istorie Vasile T. Lovinescu, director al gimnaziului din localitate. Aici isi face studiile gimnaziale, fiind coleg cu Sadoveanu. Frecventeaza apoi cursurile "Liceului Internat" din Iasi, iar intre 1899-1903 cursurile Facultatii de limbi clasice de la Universitatea din Bucuresti, avand ca profesor pe Titu Maiorescu.

Preda cel mai adesea la catedre din invatamantul secundar, in 1909, isi ia doctoratul la Sorbona cu lucrarea "J. J. Weiss et son oeuvre litteraire", prefatata de Emil Faguet.

Dintre scrierile sale cele mai importante, "Istoria civilizatiei romane moderne" (voi. l-III) apare intre 1926-1925, iar "Istoria literaturii romane contemporane" (voi. I-VI), intre 1926-1929. "Critice", "Pasi pe nisip" (1906) sunt doua dintre primele lucrari de critica literara ale lui Lovinescu. Studii critice monografice sunt "Grigore Alexandrescu" (1909), "Costache Ne-gruzri" (1913), "Gh. Asachi" (1921), "T. Maiorescu" (2 volume, 1940); "Titu Maiorescu si contem­poranii lui" (1943 - volumul I; volumul II - 1944, editat postum, prin grija lui Pompiliu Constantinescu), "Titu Maiorescu si posteritatea lui critica" (1943), "Memorii" (in patru volume, 1930, 1932, 1937, 1941). Romanele sale, scrise intr-un stil idilic, sunt "Bizu", "Firu-n patru" (1932); "DiAna si Mili" (1936), "Acord final", 1938-1939, "Mite si Balauca", despre Eminescu, 1934-1935.

in perioada interbelica, Eugen Lovinescu contribuie la infiintarea uneia dintre cele mai importante grupari literare, concentrate in jurul revistei "Sburatorul" (1919-1922 si 1926-1927) si al cenaclului cu acelasi nume, de la locuinta criticului din strada Campineanu, numarul 40, unde vreme de peste douazeci de ani, in sedinte duminicale, s-au adunat numeroase personalitati literare ale epocii. Din aceasta postura, de mentor literar, Lovinescu a promovat cu staruinta talentele literare ale vremii si a actionat pentru afirmarea ideilor sale literare si estetice.

Eugen Lovinescu se formeaza sub semnul criticii maioresciene, fiind considerat o vreme un neojunimist, apoi impresionist, manifestand un anume scepticism si o atitudine polemica in critica literara. Cu "Pasi pe nisip" si cu primele volume din "Critice", incepe sa se detaseze de aceste modalitati de manifestare critica, evoluand catre o conceptie estetica tot mai bine structurata si contribuind la elaborarea conceptelor sale fundamentale de modernism, sincronism si relativism, acesta din urma conducand la teoria mutatiei valorilor estetice. La baza conceptiilor ideologice si estetice lovinesciene se afla teoria imitatiei a lui Gabriel Tarde, sociolog francez, reprezentant al scolii psihologiste, care explica viata sociala si activitatile umane prin reactiile precumpanitor psihice ale indivizilor, care au tendinta de a se modela si adapta continuu dupa exemplul unor personalitati sau societati mai puternice. Eugen Lovinescu insusi credea ca exista un "spirit al veacului", acel saeculum al lui Tacit, care determina evolutia unitara a societatii umane, in cazul de fata a societatilor europene, printr-o continua tendinta de imitatie a experientelor mai inaintate, novatoare. De aici Lovinescu enunta legea interdependentei sau a sincronismului, a carei actiune devine tot mai accelerata pe masura ce mijloacele de comunicatie se intensifica. Aceasta tendinta este cu atat mai vizibila in literatura:


"De la sfarsitul veacului al XVIII-lea, evolutia literaturii europene este sincronica; orice forma de arta aparuta intr-un centru artistic se propaga aproape instantaneu peste toata Europa; in timpurile noastre, impresionismul si cubismul francez, expresionismul german, dadaismul, constructivismul s-au raspandit concentric in toate tarile."

("Istoria civilizatiei romane moderne"). Ca si Maiorescu, extinzand teoria sincronismului la intreaga sfera sociala si politica, Eugen Lovinescu sustine ca vreme indelungata societatea romaneasca s-a dezvoltat sub influenta rasariteAna , materializata in conceptul ex oriente lux, acum devenind imperioasa directia contrara, ex occidente lux. Teoria lui Maiorescu, a formelor fara fond, este insa amendata prin corectarea rupturii totale dintre fond si forma pe care o sustine criticul junimist, Eugen Lovinescu intorcand ierarhia termenilor, dand prioritate formelor imprumutate, care treptat modeleaza fondul corespunzator: aceste forme au fost nu numai necesare, dar si binefacatoare. Imitatia are loc dinspre exterior spre interior (de la forma la continut) nu invers. De aceea, criticul modernist combate in mod sustinut tendintele conservatoare, "fortele reactionare" ale dezvoltarii societatii romanesti, reprezentate in plan literar si estetic de curentele literare traditionaliste.

Popora­nismul este, in aprecierea lui, un fel de socialism moldovenesc, iar teoria evolutiei naturale a lui N. Iorga i se pare un principal factor de regres social si cultural. Nu trebuie acceptata "barbaria" in locul civilizatiei si a intoarce spatele orasului si a fixa valorile morale si izvoarele de inspiratie artistica numai in sfera rurala este reactionarism, dupa opinia lui. Derivata din teoria sincronismului este si aceea a mutatiei valorilor estetice, Lovinescu afirmand, in baza relativismului, ca placerea estetica variaza nu numai de !a rasa la rasa, de la epoca la epoca, ci si de la individ la individ", enuntand astfel caducitatea unor modele literare, a unor forme de arta, opere literare si scriitori.In baza acestui fond teoretic, Eugen Lovinescu isi construieste o conceptie estetica si critica suficient de elastica, prin care sa cuprinda in termenul de modernism operele literare notabile ale epocii, de la romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, considerat "prima mare creatie obiectiva", desi avea o tema de inspiratie rurala, pana la ermetismul lui Ion Barbu.