Eugen Lovinescu analizeaza evolutia curentelor literare in stransa legatura cu atitudinea sociala a individului:

"Literatura romana trebuie insa studiata nu numai din punctul de vedere doctrinar al curentelor ideologice, ci si din punctul de vedere al creatiei artistice. Expresie a sufletului colectiv in latura lui cea mai intima si mai permanenta si sub forma aceasta literatura nu putea reprezenta decat o forta reactionara. Pe cand formele se prefac revolutionar, sufletele se transforma evolutiv. De aici, lipsa de sincronizare a celor doua procese de formatiune si caracterul de inadaptare a fondului la forma, asupra caruia a insistat vechea critica culturala."

Ca expresie a sufletului, literatura este vazuta ca o forta reactionara, opusa ja tendintele de evolutie sociala, uneori extrem de rapida, sub forma revolutionara.
Traditionalismul literaturii romane nu inseamna opacitate la influenta Apusului, care s-a manifestat din plin in secolul la XlX-lea, ci un contact special al lumii romanesti cu reflexele culturii si literaturii occidentale. Exagerarile criticii nu au lipsit nici in acest domeniu:

"Nefacand distinctia necesara dintre fond si forma, unii critici au vazut chiar in literatura romana o anexa a literaturii franceze."

Literatura romana se circumscrie insa intr-o anume specificitate a influentelor, care urmeaza pe aceea din sfera civilizatiei, subliniata de altfel si de Titu Maiorescu:

"pe un fond u2i988ub69ltp oriental s-a altoit o civilizatie occidentala", intr-un ritm care a ars etapele firesti de evolutie, intre forma si fond un element de contrast, intr-o epoca de tranzitie "in care lumea veche a murit inainte de a se fi consolidat lumea noua".

in aceste conditii, Lovinescu apreciaza corect, in spirit modern, ca traditionalismul romanesc este un fenomen de continuitate a culturii. Numai transformarea lui intr-o doctrina agresiva, intr-un "instrument eronat si tiranic", devine condamnabila si in genere aversiunea lui Lovinescu fata de un asemenea tip de traditionalism se manifesta. Desigur, parerea criticului modernist se opune doctrinelor traditionaliste, care nu tin seama de spiritul veacului, de conditiile istorice, de factorii economici din a doua jumatate a secolului al XlX-lea, de influenta anumitor "conceptii ideologice ce s-au propagat pe cale de contagiune tuturor popoarelor moderne legate printr-o viata interdependenta", de evolutia popoarelor europene, supuse unui proces de uniformizare sociala si culturala.


Literatura este supusa in mod inevitabil relatiei dintre fond si forma:

"Revenind la literatura, stam asadar tot pe baza distinctiunii dintre fond si forma. Elementul etnic se diferentiaza mai lesne in arta decat in manifestarile vietii sociale; putem vorbi de o literatura romana cu anumite caractere specifice, nu se poate insa vorbi si de formele specifice ale vietii noastre sociale..."

. Opera de arta include si reflexele vietii sociale. Lumea este supusa insa unor forte dizarmonice, devenite reflexe estetice in opera de arta:

"O societate dislocata din vechea sa asezare si aruncata pe povarnisul prefacerilor vertiginoase este fatal dezarmonica; oamenii sunt azvarliti in situatii nepotrivite; intre forma si fond se sapa un contrast din care literatura isi scoate elemente pretioase de observatie. Satira sociala infloreste tocmai in aceste epoci de neadaptare; epoci de tranzitie, in care o lume veche a murit inainte de a se fi consolidat lumea noua...
Prin invaziunea grabita a ideologiei apusene in suflete cu totul nepregatite, prin rasturnarea brusca a formelor si a valorilor sociale, prin schimbarea conditiilor de viata morala si materiala, s-a produs si la noi adanca perturbare a epocilor de tranzitie; pe un fond oriental s-a altoit o civilizatie occidentala, din acest amestec a iesit o civilizatie hibrida, pe care criticii si istoricii culturali au condamnat-o."


Criticul remarca tocmai respectarea unui principiu arhicunoscut, acela de coincidentia oppositorum, dupa care lumea este alcatuita din segmente opuse ca manifestari. in cazul civilizatiei romane, cele doua ansambluri care se opun sunt influentele occidentale si orientale, orientate pe o axa de valori relativ opusa. Pe aceasta magma a influentelor subterane se construiesc cele doua tendinte opuse ale culturii romane, una traditionala si alta modernista.