"Introducere in opera critica" este un prilej al autorului, practicat in epoca, pentru a descrie, intr-o carte de sinteza, de istorie a literaturii, propria opera:

"in rezumat, in aceasta epoca de zece ani (1906-1916) critica lui E. Lovinescu afirma ca metoda impresionismul, cu notiunea caruia avea, de altfel, sa se confunde in atentia contemporanilor, pe fond de relativism estetic si intr-o forma cautata, nuantata cu evidente intentii de realizare artistica".

Cu luciditate, dar si cu detasata ironie, Lovinescu isi analizeaza primii ani de activitate critica, fixand punctul de la care incepe evolutia sa catre conceptele majore promovate mai tarziu:

"Nimic revolutionar sau voit modernist, nimic sistematic sau macar ideologic: o activitate desfasurata sub semnul eclectismului si al unui empirism dominat de cultura clasica si de un echilibru temperamental."

Criticul mentioneaza si o anume contradictie structurala in aceasta evolutie, intre trasaturile novatoare ale modernismului si "temperamentul dominat de traditionalismul moldovenesc si de cultura clasica".



Prima structurare a conceptiei sale moderniste se produce in "Istoria civilizatiei moderne" (1924-1925): pentru Lovinescu, cultura se face prin "importatie integrala, fara refacerea treptelor de evolutie", iar cresterea organica, sustinuta de traditionalisti, de N. Iorga in primul rand, are o pondere mai mica in aceasta dezvoltare, in timp ce imitatia civilizatiilor mai avansate se constituie un factor mai rapid de sincronizare culturala si estetica. "Se poate spune - afirma criticul cu indrazneala - ca la popoarele tinere imitatia este prima forma a originalitatii".




Cu toate acestea, Lovinescu isi ia, in afirmatii, masuri de precautie, sustinand ca nimeni nu recomanda, in principiu, imitatia, dar "progresul incepe de la adaptarea ei la unitatea temperamentala a rasei, care o absoarbe si o reda apoi sub o forma noua cu caractere specifice."


Ideea de sincronism presupune modernismul, "ca un principiu de progres", si umple toate cele cinci volume ale "Istoriei literaturii romane contemporane" (1900-1925). Criticul este o fire dubitativa, mereu predispusa intrebarilor:

"Vechiul scepticism din Pasi pe nisip sau Critice (I-IV) se organizeaza in volumul al Vll-lea in demnitatea unui sistem (Mutatia valorilor estetice), dupa care nu exista o stiinta a literaturii, ci o istorie a ei..."

. Capitolul se incheie prin revenire indirecta la punctul de plecare, prin concluzia ca afirmarea acestor teorii moderne si aplicarea lor in analiza operelor literare supuse atentiei au dus la crearea unor volume critice "de o ordonanta arhitecturala si de o limpiditate stilistica recunoscute in genere".

Criticul isi mai recunoaste si o "aptitudine de expresie lucida si o inclinare spre portretura morala", toate sub semnul gustului estetic si al onestitatii profesionale.