Eugen Lovinescu porneste, in constituirea unei noi conceptii estetice, de la o notiune a scriitorului latin Tacit, din care, sub influenta teoriei imitatiei a lui Gabriel Tarde, isi extrage notele definitorii ale sincronismului:

"Sincronismul inseamna, dupa cum am spus, actiunea uniformizatoare a timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate intre dansele printr-o interdependenta materiala si morala. Exista, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adica o totalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii."

Spiritul timpului este, pentru Eugen Lovinescu, modalitatea de concretizare a vietii sociale si politice intr-un anumit moment istoric, "firul conducator al istoriei in controversele faptelor."

De-a lungul timpului, s-a dezvoltat la Roma si la Atena, in antichitate, in Italia in perioada Renasterii, "in Franta, in veacul XVII si sfarsitul veacului XVIII."

"Spiritul veacului" se manifesta "prin facilitarea de legaturi si de penetratie intre popoare, care n-a fost totdeauna identica, ci a evoluat cu insusi mersul civilizatiei omenesti".

Fenomenele de interferente culturale nu sunt determinate numai "de emigratiile pasnice care depasesc in cativa ani [...], migratiile de sute de ani ale popoarelor barbare, ale gotilor, hunilor, tatarilor etc, etc", cat mai ales de noile mijloace de comunicare rapida intre oameni, "de difuziunea cartii, a telefoniei, telegrafiei si acum in urma a radiofoniei, care, pe o simpla antena, aduce instantaneu toate zvonurile civilizatiei lumii, asa ca orice fenomen artistic sau orice informatie stiintifica e inregistrata chiar in momentul producerii sale".




Lovinescu tempereaza, in acelasi timp, temerile unor adversari de idei, acelea ca internationalizarea curentelor este un mijloc de uniformizare, chiar de disparitie a formelor de "arta nationala".

Pentru critic este clar ca "imitatia simpla fara asimilare nu reprezinta o valoare pozitiva", creatia cu valoare de originalitate bazandu-se tocmai pe adaptarea influentelor la temperamentul etnic, procedeu prin care se poate obtine "unul din modurile obisnuite ale originalitatii".


Mutatia valorilor estetice este o teorie lovinesciAna derivata din aceea de sincronism, prin care se postuleaza ca, in functie de spiritul veacului, de influentele si interferentele culturale, de schimbarea gustului artistic al receptorilor actului de cultura, valoarea estetica devine o masura variabila, unele opere dobandind straluciri noi, altele cazand in desuetudine. Mutatia valorilor estetice se poate produce si prin comparatism, prin intalnirea, intr-o sfera mai inalta, a valorilor din mai multe culturi, unele dintre ele putand umbri pe celelalte, scotandu-le treptat din campul axiologic.

Prin mutatia valorilor estetice, derivata din cearta intre antici si moderni, nu se produce totusi un progres, "ci numai o variatie", operele literare nefiind comparabile decat in aceeasi arie tematica si in cadrul aceleiasi formule estetice:

"Este, asadar, inutil si dificil de a proclama superioritatea, de pilda, a lui Dante asupra lui Homer, a lui Shakespeare asupra lui Dante, sau a lui Goethe asupra lui Shakespeare, intrucat, fiecare dintr-insii se integreaza intr-o civilizatie, intr-o formula estetica si trebuie considerat in sine si prin raportare numai la acea civilizatie si formula estetica. A-i compara intre ei inseamna aproape a compara valori eterogene."


Eugen Lovinescu foloseste si principiile de "critica istorica si critica sincronica":

"Expresii ale unei civilizatii, ale unei temperaturi morale, dupa cum spunea Taine, operele de arta ale trecutului nu pot fi intelese decat prin raportare la epoca lor de productie, adica printr-o operatie pur intelectuala; o data cu scurgerea vremii, elementul inefabil, partea intima a pperei de arta, ce se adreseaza sensibilitatii, elementul de sugestie a limbii, fondul sufletesc, mistic, se anuleaza aproape cu desavarsire, floare cu parfumul imprastiat, careia nu-i ramane cititorului modern decat sa-i studieze elementele componente, fara a-i mai putea reconstitui mirosul."


Critica sincronica nu are puterea de a putea reconstitui intregul:

"in critica sincronica primejdia sta, pe de o parte, in neputinta de a putea percepe procesul de mutatie a valorilor estetice infaptuit chiar sub ochii ei si fata de care ia o atitudine de reactiune, iar, pe de alta, in adeziunea complice la formula estetica a epocei, iesita dintr-o sensibilitate identica, la care se mai adauga deviatia judecatii estetice prin elementele strict personale ce se amesteca in jocul raporturilor sociale, deformatiile imputabile psihologiei de grup literar..."

. Critica sincronica este mai sigura si preferabila criticii istorice, pentru ca se integreaza in substratul adanc al unei opere literare; situatia e similara cu aceea a existentei operelor clasice:

"Dupa o definitie curenta, operele clasice sunt admirate de toti si necitite de nimeni: necitite, pentru ca, oricat li s-ar intretine cultul, nu raspund, cu adevarat, sensibilitatii contemporane; admirate, pentru ca, intocmai ca un mort intr-un mausoleu, dorm sub acoperisul de coroane depuse de o ardoare seculara, milenara chiar, greu de revizuit in esenta ei, si imposibil de inlaturat intr-o cultura moderna."

Critica sincronica are drept suport "materia vie", pentru ca ia "materia informa inca, curgatoare" si o organizeaza, o dispune in structuri bine stabilite.
Mutatia valorilor estetice este studiata de Eugen Lovinescu "in cadrele epocei studiate", intr-un decurs de treizeci de ani. Poezia samanatorista nu mai poate exista in momentul respectiv, pentru ca expresia ei a evoluat, dislocarea producandu-se prin intermediul poeziei argheziene:

"Aparuta in plin samanatorism, ea a fost ignorata sau considerata ca un fenomen de modernism exagerat; dupa o scurta trecere de timp, este privita astazi de toti cei care reprezinta constiinta estetica a epocei ca cel mai remarcabil fenomen de la Eminescu incoace; si dislocarea e cu atat mai vizibila, cu cat, dupa ce l-au combatut, fostii samanatoristi vor sa-l anexeze astazi pe poet in beneficiul lor ca pe un traditionalist ortodox..."

.
De aceea, Eugen Lovinescu apreciaza ca evolutia literara s-a facut in sensul esteticului, iar literatura vine in conjunctie cu alte valori, sentimentele abordate fiind de cea mai diversa schema:

"Amestecul de valori exista, incontestabil, intr-o buna parte a literaturii, ce nu se prezinta totdeauna sub forma esteticului pur."

Eticul duce cu gandul la o alta viziune, schopenhaueriAna :

"in ceea ce priveste eticul, stam inca pe pozitia schopenhaueriAna , exprimata cu atata constanta la noi de Maiorescu, a caracterului moral al fiecarei opere de arta; exista in fenomenul contemplatiei estetice o astfel de inaltare, de depersonalizare, de obiectivare, incat devine de la sine morala; cand nu s-a facut intr-insa combustiunea tuturor elementelor operei contemplate, elemente impure si imorale considerate in sine, atunci imoralitatea operei e de natura estetica si nu etica."

Dihotomia se stabileste in mod transant:

"Paradoxul wildean al inexistentei moralului si imoralului, ci numai a frumosului si a uratului se indreptateste tocmai prin puterea de combustiune a artei, a tuturor reziduurilor intrate in compozitia ei."


Adept al autonomiei estetice in opera literara, Lovinescu sustine pozitia lui Maiorescu de a desprinde esteticul "de sub tirania eticului", in timp ce "samanatorismul si poporanismul -reprezinta un regres in sensul primatului eticului si al etnicului in simbioza lui cu esteticul. Numai prin disparitia acestor curente, descatusarea esteticului e intr-un proces de infaptuire, ajutat nu putin de miscarea simbolista."

Eugen Lovinescu isi pregateste astfel propriul demers in constituirea unui nou regim de actualizare a teoriei sincronismului, acesta devenind "cheia de bolta a explicarii in formarea civilizatiei romane".

Sincronismul devine o marime aproape fizica, explicandu-se prin "actiunea uniformizatoare a timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare, legate intre dansele printr-o interdependenta materiala si morala".