Textul de fata reprezinta fragmente dintr-un dialog al celor doi scriitori publicat in revista "Gazeta literara" nr. 3 din 1968, avand ca tema problematica romanului romanesc la momentul respectiv. Problema pe care o ridica Eugen Simion este daca romanul modern mai foloseste recuzita romanului clasic sau o alta sistematizare, orientandu-se catre "recherche" sau "creation".

Raspunsul lui Marin Preda concepe o realitate metafizica, statuata de Kant:

"Parerea mea e ca un taran, chiar daca ajunge doctor in filozofie, tot taran ramane."

El va gandi dupa aceleasi tipare metafizice ca parintii sai, nu va depasi stadiul unei anumite individualitati. Pentru Marin Preda, taranul, regasit intr-o alta parte a lumii, este reprezentat de "Martin Bormann" si de "Friguri".


Proza taraneasca este eludata de unii din snobism "dambovitean", in timp ce altii, precum Camil Petrescu, vorbesc de mediul citadin ca o exacerbare a literaturii moderne. Raspunsul lui Marin Preda este unul singur:

"Asupra scepticismului lui Lovinescu si Camil Petrescu merita insa sa ne oprim. Fiindca in ciuda literaturii despre tarani a unui Faulkner si Steinbeck, multi impartasesc si astazi acest scepticism. Camil Petrescu l-a admirat pe Proust. Dar ceea ce este intr-adevar superior, aici, este arta naratorului, care se exercita cu aceeasi magie si cand descrie tarani sau laptarese. Servitoarea Francoise este, poate, dupa Swann, cea mai reusita figura a romanului. Nivelul de constiinta al baronului Charlus se reduce, in ultima instanta, la strategia complicata a unui salonard, iar gandirea sa nu este superioara unei mahalagioaice vorbarete, care insa n-are exhibat viciul pederastiei.


Ca in orice mare creatie, nu mediile sociale dau complexitate si adancime, totul fiind egal de interesant pentru un scriitor, un lucru nefiind mai important decat altul."

George Calinescu vorbea de taranul roman ca de un personaj cu propria sa capacitate de a gandi in perspectiva lui Kant. La fel, Moromete nu este doar dotat cu filozofia disimularii, ci are un spirit nastratinesc. Marin Preda precizeaza ca tragismul taranului este determinat de punerea sub semnul intrebarii a existentei calului, plugului, iar fiecare instrument dobandeste o alta semnificatie decat cea normala. Despre spiritul nastratinesc sau al personajelor lui Creanga nu poate fi, insa, vorba, pentru ca "Mos Nichifor Cotcariul e macar taran.?".


Eugen Simion precizeaza ca nastratinismul este o stare de fapt, ca Ilie Moromete este predispus a lua in ras tragismul vietii, ca el detine o armonie, un echilibru al sufletului. Cat despre mos Nichifor Cotcariul, acesta denota o gasconerie, iar comparatia cu el este imperfecta, ca orice alta comparatie. Romanul "Morometii" este autobiografic in ceea ce priveste sentimentele: o scena ramane intiparita in mintea copilului. Un copil zace in mijlocul bataturii, sanitarul spunandu-i tatalui ca nu o mai duce mult, ca bolnavul sa auda. Atunci, mama ii va coase o camasa, care sa fie de inmormantare, in timp ce toti ceilalti frati ii dau ghionturi, pentru ca are o camasa noua, uitandu-i semnificatia funebra. Paraschiv, Nila si Achim sunt personaje la care scriitorul a tinut, iar eroul preferat, Moromete, a fost, in plan biologic, tatal scriitorului. Din memorie revin "si chipuri intunecoase, infernale", carora nu li s-a gasit nici un sens. Pe Eugen Lovinescu, scriitorul l-a cunoscut in ultimii ani ai vietii, iar observatia acestuia ca are talent a fost ignorata, "asa cum ignora sugarul hrAna materna".

Pentru Marin Preda, Eugen Lovinescu ramane un critic de directie.
Creatia moderna cuprinde povestirea, eseul, teatrul, care este inclus in domeniul "romanului comme recherche".

Romancierul clasic presupune "o marca de indiferenta si egoism", in timp ce romancierul modern este "abrupt, mai nervos, mai stufos si chiar mai apocaliptic".

Marin Preda e de parere ca nimeni nu mai scrie "Memorii" de zece mii de pagini, ca Saint-Simon (cat opera lui Balzac). Astazi, realitatea este mai uimitoare decat fictiunea, ea se dezvaluie treptat, prin ziare si reviste, sub forma fotografiilor, ce pot surprinde, din apropiere, imaginea bombei. Romanul modern nu mai vorbeste despre revolutii, razboi sau tarani, ci chiar despre roman. "Procesul" "Colonia penitenciara" de Kafka, "Ciuma", de Camus, sunt romane cu mare priza la public. "Scoala privirii" are un mare impact asupra publicului; romanele cu succes in secolele trecute apartin si acestui secol de progrese. Eugen Simion noteaza ca romancierii romani sunt mai mult cronografi ai unei perioade istorice distincte, dar ca le lipseste spiritualizarea documentului.