"Dimineata pierduta" (1983), roman de patru sute treizeci si cinci de pagini, prezinta istoria unei dimineti, in anul 197..., timpul dilatandu-se treptat pana la dimensiunile unui secol, inserand istorii trecute, care construiesc in spatiul narativ analepse supradimensionate. Joyceanismul povestirii incepe cu o calatorie a fostei croitorese Vica spre locuinta doamnei Ivona Scarlat, incheindu-se spre seara, dupa nesfarsite palavrageli ale celor doua femei, intr-un aleator proces de lunga recuperare a "timpului pierdut".
O fotografie veche de prin 1914 este prilej pentru scriitoare ca actiunea sa se deplaseze pe vremea regelui Carol. Ivonne ("Vulpea", "calareata") este un personaj pitoresc, fiica profesorului Mironescu, descris, in stilul lui Camil Petrescu, prin intermediul unui jurnal. Ultima parte o surprinde pe Vica internata in spital, vizitata de Gelu. Vica va constata ca "S-a-nmultit derbedeii, s-a umplut de tarani si de derbedei Bucurestiu", insa fara a-si da seama ca si ea este o provinciala de alt tip, locuind intr-un oras nedominat de fantasticul nuvelelor lui Mircea Eliade, ci de un prozaism edulcorat al vietii.
In fragmentul din manual, povestirea se concentreaza asupra lui Tudor, arestat in anii tulburi din "obsedantul deceniu", crescut inca de mic copil de Muti, mama Ivonei Scarlat. Copilul Ivonei, nascut prin cezariAna , este indragit si ingrijit de ambele femei, mama si fiica:
"Cand o vedeam cum il tine, cum n-are rabdare sa-i dea sa manance cu lingurita, si la baie odata era sa-l opareasca, atunci, Doamne, iarta-ma, imi era chiar necaz pe ea... imi era necaz ca e mama lui, ca ea il nascuse..."
.
In vremurile tulburi ale anilor 5O- 6O, episodul arestarii lui Tudor este
prevazut cu mare precizie:
"Numai prin logica a stiut, urmarea
cum inaintau arestarile in armata. M-a pregatit din vreme si zile intregi
am rascolit biblioteca, am ars documente, scrisori, acte, carti, n-a
gasit securitatea nimic."
Securitatea este insa un organism perfid,
care judeca fara documente, imbolnaveste omul printr-o serie de prezentari,
dar nu actioneaza in nici un fel. Tudor era "foc de destept", insa nu a ramas in strainatate, desi fusese in Germania si Olanda. Personajele
traiesc in permanenta intr-o teroare a asteptarii: toti se privesc albi
ca varul de fiecare data cand in fata casei apare cate o masina, neindraznind
sa se duca sa vada daca este sau nu terifianta duba neagra a politiei
politice. Unii chiar stiau unde se duc, dupa cum se aratau semnele,
la Jilava sau la Canal. Multi dintre cei ce urmau sa fie ridicati de
Securitate nu se mai duceau acasa, rataceau pe strazi, stateau la cozile
interminabile ale vremii, cum facuse un batran, trecand de la o coada
la alta, in speranta ca va scapa. Multa vreme dupa eliberarea din inchisori,
personajele trecute prin aceste experiente cumplite vor ramane cu obsesia
pasilor care se furiseaza pe scari, noaptea, intr-o prelungire nefireasca
a atentatului la minima securitate individuala trait in epoca totalitarismului.