Gabriela Adamesteanu (n. 1942) depaseste faza literaturii realiste in stilul Hortensiei Papa-dat-Bengescu, devenind o adversara implacabila a imperfectiunilor umane. "Drumul egal al unei clipe" (1975) marcheaza secvente din viata de familie si este o cronica a monotoniei provinciale. Personajul principal este Letitia Branea, care sta in aceeasi camera cu mama si cu unchiul Ion, un profesor neapreciat din cauza dosarului prost de la cadre, citeste din Dostoievski si observa "drumul egal al fiecarei zile care poarta in el semnele nereusitei."

Letitia, una dintre adoles­centele lunatice ale secolului XX, observa gesturile scoaterii protezei dentare de catre tanti Stefi si faptul ca unchiul Ion are pistrui. Ea nu vrea sa devina o femeie, pentru ca aceasta are o latura thanatica:

"Le uram carnea pe care o banuiam moale prin rochii, sanii atarnand grei, burta si fesele mari si rujul cu care se dadeau pe buze si pudra fara care nu ieseau din casa si tot ce povesteau despre copii si despre mancare."

Modelele parentale sunt refuzate: tatal fusese inchis ca detinut politic, traind departe, in locul
lui fiind ales unchiul Ion. Lumea descrisa de adolescenta este provinciala in esenta ei, pentru ca nimeni nu poate trece dincolo de tunelul de potential care-i opreste sa parcurga treptele regasirii conditiei primordiale. Chiar mutarea in Bucuresti nu strica ideea de provincialitate, pentru ca Marta, Clara, Marilena, NAna nu se intereseaza deloc de carte, ci de casatorii avantajoase. "Provincialelor", le va striga tanara revoltata. in jurul ei se invart mai multe. personaje, cum sunt Barbu, de care fuge, Petru Arcan, elev al unchiului Ion. in fata lumii, Letitia se simte singura, desi exclama, in camera lui Arcan, "Aici este centrul lumii."

Scenele sexuale sunt eliminate in mod voit, pierdute in abstractiunea vietii cotidiene. "Daruieste-ti o zi de vacanta" (1979) reia tema individului ratat, pierdut in anonimat: stagiara Petrina este plimbata printr-o institutie de Onitoiu, care a avut insuccese, timp de douazeci de ani. Povestea este a omului care se lupta in zadar cu soarta, imbatranind intr-o deziluzie proprie.

"intalnirea", aparuta in volumul "Vara-primavara" (1989), este o inlantuire de "frame"-uri, intr-o maniera fulguranta; fiecare moment al existentei (intr-o sala de clasa cu adolescenti) se inscrie intr-o ratacire epopeica, de Ulise modern, printr-o realitate halucinanta:

"O iei inainte ramai in urma gafai te opresti iti stergi cu o mana tremuratoare obrajii umezi iti inclestezi palma de balustrada nu indraznesti sa te uiti in golul ametitor..."

Un alt cadru al existentei, inregistrat de un straniu cip de memorie al viitorului indepartat, este pe o banca, langa "creanga inflorita de mar", unde se afla albine "pufoase" si "flori roz musuroiesc intre frunzulitele verzi".

Apropierea de Dumnezeu se cere probata in fiecare moment:

"decat sa tot vorbesti singur mai bine in fata clasei si recita spune Domnul si isi ia prudent linia de pe catedra."

Scoala este reprezentata prin drumul ingust intre cele doua siruri de banci, pe care protagonistul avanseaza cu atentie, ca un prototip computerizat de robot. Imaginea surprinsa, o fotografie, este aceea a adolescentei care merge cu "atentie sa nu aluneci" pe un un astfel de "aisle" ("coridor") si "iti dregi glasul iti potrivesti fata care fulgera in golul geamului deschis".


Ratacirea in gol, prin lipsa de materialitate a vietii, este perceputa in mod pragmatic de tanara naratoare, ipostaziata intr-un Ulise al lumii scolare care nu se duce nicaieri:

"mai bine renunta sarmanul de tine la drumul spre pietroasa Ithaca decat sa tot ratacesti ani de zile prin intuneric si ceata spre locul unde nu te mai asteapta nimeni."

intr-o astfel de lume supusa entropiei si degradarii generale, pana si Domnul, profesorul, un ambiguu Dumnezeu cotidian, devine batran:

"az gresit dar ce noroc Domnul e surd a imbatranit si el intre timp."

Dimineata incepe cu un "good morning grazie prego".

Uneori secventele par disparate, franturi de ganduri, fotografia fiind mai mult o imagine a unui peisaj interiorizat:

"intoneaza Domnul cu o voce melodioasa de bas bariton isi pune pe cap chipiul si iese pocnind usa cu linia."

                            ,
Spatialitatea complexa a universului interior este mai mult sugerata, decat compusa din fragmente ale unei realitati certe: se instituie din repere temporale, din "aisle" ("drumul spre catedra"), din reflectii ale eului launtric, din franturi disparate de ganduri, recuperate de memoria totala a autorului dev uiit demiurg. Memoria actioneaza, ue uata aceasta instantaneu,,pe drumul dintre banca si locul de ascultare din fata clasei. Calatoria mintii prin memoria trecuta seamana cu aventurile stravechiului marinar ("the ancient mariner"), din poezia lui Coleridge.
Fotografia mintii unui Ulise demitizat, in ipostaza de scolar lipsit de eroism, nu este perfecta, pentru ca "nu poti sa pleci inainte sa-ti amintesti versul exact chiar daca acasa ei te asteapta nerabdatori cu masa intinsa au sa te mai recunoasca n-au sa te mai recunoasca dupa atatia ani cati ai ratacit pe mari prin furtuni si ceata."

Lapsusul provoaca scrijelirea bancii, "in lemnul innegrit", cu data de "12 aprilie".

"Semnele" se inscriu ca repere temporale in acest spatiu pur, al literelor si amintirilor navalind imperios in timpul prezent.
Impresia creata de scriitoare este de clasa scolara extinsa la proportii cosmice, in care transcendentul refuza sa vina, iar transferul de memorie, altadata existent si accesibil din fondul ancestral al informatiei lumii, nu este posibil, determinand innegrirea bancii, marcarea datei nefaste a catastroficului. Ideea de apocalipsa mereu repetata in spatiul cotidian este preluata din toate mitologiile occidentale moderne; Cristopher Norris, in capitolul "Versiuni ale Apocalipsei: Kant, Derrida, Foucault" din "Teoria Apocalipsei si sfarsitul lumii" (1999) scria:

"Astfel, exista un pasaj foarte citat din lucrarea lui Foucault «Les mots et Ies choses», ce descrie «omul» - sau subiectul autonom imaginat al discursului umanist - ca o figura desenata pe nisip la marginea oceanului, ce va sa fie in scurt timp stearsa de apropiatul flux."