In nuvela cu titlu simbolic, metaforic, La Vulturi!, Gala Galaction evoca un sir de intamplari dramatice, sugestive pentru viata de zbucium pe care a dus-o poporul nostru de-a lungul secolelor, Actiunea, situata in locuri de o salbatica frumusete si maretie Valea Iablanicioarei si culmile muntelui Scripetele - debuteaza cu un tablou de­scriptiv, surprins Intr-un ceas de liniste din viata aspra si framantata, ca si natura in mijlocul careia traiesc, a unor oameni harnici si mandri, animati de speranta implinirii idealurilor de dreptate si de libertate.

Urmarind acest tablou (construit prin folosirea contrastului dintre elementele ce-l compun), atentia se concentreaza, la un moment dat, asupra baciului Danila, "starostele ciobanilor din partea locului", "om care trecuse prin multe suferinte si incercase multe vaduri de amaraciune", dupa cum spune autorul. Dupa ce, cu ajutorul retrospectivei, aflam despre destinul dramatic al lui Mos Danila, ca si despre revolutia lui Tudor Vladimirescu, pentru care batranul trimisese, spre a-l sprijini pe viteaz, pe ginerele sau, Paun Ozua, insotit de inca zece tineri, povestire ce parcursese o lunga expozitiune - revine la timpul prezent, conturand, din nou, imaginea acelui ceas de liniste, in lumina caruia apare gos­podaria Agripinei, fiica mai mica a batranului cioban.

In acea "pace adanca" a locurilor, in acea "fantAna dintre munti, plina de chipul si de aleanul soarelui", rasuna insa, pe neasteptate, un strigat deznadajduit:

"Fugiti! fugiti! vin turcii!" (Momentul constituie intriga discursului narativ, din care se declanseaza conflictul).

Din acest moment, firul epic capata un ritm extrem de incordat, sugerand, in mod exceptional din punct de vedere artistic, dramatismul trairilor Agripinei - simbol al mamei in stare sa se sacrifice oricand spre a-si salva copiii.

Drumul Agripinei, alergand cu cei trei copii ai sai - -Mariuca, Vlad si Paunas -, luptandu-se cu muntele, cu moartea de fapt, este descris cu maiestrie de autor si con­stituie o pagina dintre cele mai frumoase din literatura noastra. Gala Galaction noteaza - printr-o suita de verbe (la timpul imperfect), gesturile femeii, ii asculta gandurile si-i inregistreaza senzatiile, toate la un loc sugerand disper­area Agripinei. in acele momente, natura (consonanta - ca in literatura populara - cu viata oamenilor) vibreaza parca in acord cu durerea ei halucinanta:


"Copacii dimprejur zvacneau si incepeau sa se faca rosii" - noteaza scriitorul, intr-un limbaj artistic de mare expresivitate..
Incordarea din gradatia epica atinge punctul culminant in momentele in care Agripina il ascunde pe Paunas intr-o capita cu fan, din poiAna de sub stAna , ajungand apoi, aproape nebuna de durere si de oboseala, impreuna cu cei doi copii mai mari - Mariuca si Vlad - la Mos Danila.
Batranul, prin gandul caruia "treceau nori si corbi" -simbol al durerii si al prevestirii mortii - pleaca, impreuna cu ciobanii sai, calauzit de Mariuca, sa-i intampine pe turci.

Deznodamantul povestirii este tragic: batranul, care gaseste scutecele lui Paunas pline de sange (vulturii rapi tori il sfasiasera pe copil, curmandu-i viata abiia inceputa), ingenuncheaza si, plangand in fata cerului, pentru a doua oara in viata sa (prima data plansese cand turcii ii dis­trusesera, pentru a treia oara, gospodaria si rostul - fapt care-l determinase sa paraseasca locurile natale, sa se re­traga in munti si sa se faca cioban), se roaga, cu vorbe de un patetism sfasietor, pentru un destin mai bun al neamului sau:

"- Pune un hotar, Stapane, nenorocirii noastre! Ajunga Sfintiei tale atata jertfa! Ajunga atata risipa, atata jaf la vulturi, din mana bietei tari si din carnea noastra!"
Mos Danila capata astfel semnificatie si maretie de simbol. El devine un personaj reprezentativ pentru suferintele, dar si pentru sperantele poporului nostru, din vremurile triste de altadata. Meditatia de la sfarsit, tragica si simbolica, involburata de adanci accente de imprecatie, cu­prinde si speranta intr-un timp de lumina si de tihna.