Gellu Naum (n. 1915) este poetul suprarealist obsedat de libertatea cuvantului, de incercarea de a evada din realul restrictiv, chiar prin metode originale, prin utilizarea imagi­narului de sorginte suprarealista. El propune limbajul agresiv, dat de o deviza graitoare, "sa cretinizam limbajul".

Dintre volumele sale de versuri, mentionam "Drumetul incendiar" (1936), "Libertatea de a dormi pe o frunte" (1937), "Vasco de Gama" (1940), "Culoarul somnului" (1944). Un capitol distinct e
reprezentat de "Poem despre tineretea noastra" (1960), "Soarele calm" (1961). Revenirea la suprarealism este consacrata de volumele de poezii "Athanor" (1968), "Copacul-animal" (1971), "Tatal meu obosit" (1972), "Poeme alese" (1974), "Descrierea turnului" (1975), "Partea cealalta" (1980). Volume de proza sunt "Medium" (1945); "Teribilul interzis" (1945); "Castelul orbilor" (1946), "Poetizati, poetizati" (1970).

Zenobia
Gellu Naum este un scriitor suprarealist, incantat de spargerea conventiilor lumii reale:

"Ma indreptam spre casa, luna disparuse. Ma gandeam la Zenobia. incercam sa redimensionez, macar in gand, fragilitatea raporturilor noastre cu o lume de forte subit dusmanoase, ca sa o apar de primejdii..."

.
Zenobia este un personaj extraordinar, de o precocitate surprinzatoare:

"La varsta cand altii abia gunguresc primele silabe, Zenobia vorbea uimitor de bine. Atata doar ca unele cuvinte, in special nume de animale ca, de pilda, porc, le inlocuia cu altele, inventate de ea. Ceilalti, parintii, rudele, vecinii, incantati de neobisnuita ei precocitate, faceau, fireste, haz, de cate ori folosea limbajul inventat."


Crearea unui nonlimbaj denota o mare imaginatie, o extraordinara capacitate de abstractizare, un refuz de comportare conforma normelor sociale. Trecerea de la un cod de comunicare la altul presupune o translatie majora, o incercare de a percepe lumea asa cum o inteleg toti. Fata se simte singura:

"Poate ca am jignit-o lasand-o atata vreme singura si o sa amuteasca iar..."

.
Zenobia vorbeste la varsta cand altii de abia ganguresc. Pentru ca lumea radea de acest inedit har, ea nu va mai vorbi timp de doi ani, prilej cu care parintii o duc la doctor. La fel de subit, ea reincepe sa vorbeasca, dar isi gandeste cuvintele inainte, "ca unii oameni maturi siliti sa gandeasca in limba lor si sa vorbeasca in alta..."

. Zenobia este, in aceeasi ierarhie a gesturilor absurde, un personaj somnambulic, urcandu-se pe acoperisuri, sub efectul viziunilor onirice.

Naratorul constata cu spaima disparitia fetei, descoperind ca a disparut prin fereastra deschisa. Fata, in loc sa doarma linistita, se afla pe un jgeab de tabla subtire:

"Jos in prapastia de sub ea, huruiau primele tramvaie, se zareau primii trecatori ai diminetii."

Aceasta predilectie a personajului pentru situatii socante este ghicita chiar din primele incercari esuate de integrare in lume a fetitei. Naratorul, transformat in erou, va iesi sa o salveze pe Zenobia din locul periculos, insa nu reuseste, paralizat de o teama launtrica, avand "ghetele de plumb".

Fiinta este de o imaterialitate tulburatoare, fruntea "era foarte mica, rotunda, ca ghemul de raze desenat langa urechea mea in seara plecarii lui Dragos".

"N-ai fost cuminte", va spune Zenobia, parca rasturnand situatia, fiind cea care facuse un act de indrazneala atipic.