Poezia
"Nervi de primavara", textul din
"Scantei galbene"
(exista o poezie cu titlu
similar
si in volumul
"Plumb"), exprima starea de melancolie
acuta, care il cuprinde pe poet la venirea primaverii. Titlul asociaza
doi termeni deveniti motive poetice simboliste, nevroza si anotimpul
specific acestei stari maladive, primavara, prin elementul de soc pe
care il ofera eului poetic: iesirea brusca din monotonie, din apasarea
iernii si a spatiilor monocrome, prin eventuala salvare sau evaziune
oferita de explozia de vitalism si de speranta. Eul bacovian nu suporta
insa socurile extreme, schimbarile neasteptate, care ii produc stari
maladive, nevroze mai accentuate decat in celelalte anotimpuri. in plus,
invazia sentimentului de melancolie se produce brusc, intr-un decor
citadin banal, pe strada, el insusi un simbol compromis de estetica
simbolista:
"Melancolia m-a prins pe strada,
Sunt ametit...
Oh,
primavara, iar a venit...
Palid, si mut...
Mii de femei au trecut;
Melancolia m-a prins pe strada."
Tristetea este coplesitoare, versul
prim si ultim al poeziei devenind laitmotiv al intregului text. Textul,
parasind ideea armoniei sonore simboliste, traducand starea maladiva
a poetului ("Sunt ametit"), devine sincopat, eliptic, inregistrand
exclamatii si reactii dezarticulate ("Palid si mut"), regrete,
refularile subconstientului, cu tenta erotica:
"Mii de
femei au trecut."
Primavara, anotimp al regenerarii naturii, nu
este pentru Bacovia un prilej de revigorare launtrica, ci un motiv in
plus de sugestie a (Vulnerabilitatii biologicului, a trecerii irepresibile
("Mii de femei
au trecut"), a unei ftemporalitati irecuperabile,
amenintatoare.
Anotimpul este
perceput mai mult prin sugestie, prin imagini fulgurante, muzicale,
(vibrante,
vag strabatute de o fantomatica iubita, ratata imediat dupa exprimarea
dorintei, ipierduta in reverberatiile cromatice ale spatiului:
"E
o vibrare de violete,
Trece si Ea;
As vrea,
,Dar nu pot s-o salut;
Oh, si cum a trecut,
intr-o vibrare de violete."
Vibrarea de violete
sugereaza deformarea spatiului vizual, situarea poetului in postura
de spectator, incapabil de i fapte, chiar de gesturi discrete, pierdute
si acestea in vagi suspine, semnale ce inregistreaza jpasiv schimbarile
de cadru. Iubita nu poate fi sesizata decat intr-un spatiu de asteptare,
avand numai o existenta inregistrata de memoria retinei. Trecerea ei
are loc intr-un peisaj ireal, mai
(mult ca o imagine mentala,
repetabila pana la stingere, lasand in loc golul, "nimicnicia", sentimentul inutilitatii, al neantului, somnolenta, culorile pale,
indecise, intrarea in uitare:
"Nimicnicia m-a cuprins pe strada;
Am adormit.
Oh, primavara, iar a venit
Pal, si uitat..."
.
Prin
laitmotivul "Oh, primavara, iar a venit", anotimpul sperantelor
devine, la Bacovia, o povara Jin plus, un ecou funebru, prevestitor
de moarte. Melancolia se supune miscarii in cerc, dand ! imaginea unui
vals care se indeparteaza sau se apropie, dupa intensitatea starii maladive,
ca un i vas-fantoma wagnerian:
"Vals funebru, departat.
Melancolia
ma tine-n strada..."
.
\ Domina,
in intreaga poezie, sentimentul de .revroza a fiintei la invazia primaverii,
vazuta ca un
element al trecerii continue, al starii de depresie. Toate anotimpurile
anului sunt conturate la Bacovia in tuse extreme, in linii cromatice
dure: iarna este asociata cu sangele
animal,
vara cu mirosul de cadavre, primavara cu invazia sentimentului de melancolie,
iar toamna cu actiunea insistenta a ftiziilor si a bolilor care macina
fiinta umana .
Starea
de melancolie se percepe muzical, prin vibrarea de violete, dar si sincopat,
prin reactiile indecise ale fiintei, care simte, dincolo de trecerea
fulguranta a timpului si a iubirii, neantul extinctiei, deschis in prelungirea
insomniei grele, ca o uitare de sine, pe aripile unui "vals funebru,
departat".