Poezia "Decor" apare in volumul "Plumb" (1916), si este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet.

Primul element simbolist il constituie chiar "decorul" anuntat in titlu: parcul pustiu si nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
"Solitar", dezgolit si oferind privirii un "Decor de doliu, funerar", parcul este unul dintre cercurile concentrice ale sin­guratatii bacoviene.
Un alt "cerc" este orasul (in care "ninge ca-ntr-un cimitir"), ultimul fiind pamantul-mormant. Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.

Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor) constituie, alaturi de motivele mentio­nate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3 ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera mono­tonia existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al "cercului stramt" eminescian).

In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand ago­niei timpului, ar putea sugera o ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.

Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in "Decor", sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima este culoarea zapezii care "cade rar", ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si negrul se combina in cenusiu - plumbul care inunda totul, ca un "sfarsit continuu"; de aici, repetarea versului: "Decor de doliu, fune­rar", care pare a fi o completare a titlului.

Cel de al doilea motiv ar fi cel al singuratatii existentiale, detectabil in imaginea copacilor goi si a parcului "solitar".


Acestui motiv i se adauga plansul, regretele, melancolia, apasarea sufleteasca.
Pasarea care inlocuieste cunoscutii corbi bacovieni este o tarca "pasare de iarna in armonie cu decorul" (dupa cum afir­ma chiar autorul).
De zborul ei se leaga singura imagine auditiva a textului ("glas amar"), integrata aceleiasi suferinte cosmice.
Masura versurilor este de 9/8 silabe, ritmul iambic, iar rima este combinata (imbratisata si incrucisata).