1.   Pastelul surprinde imaginea monotona a unui parc acoperit partial cu zapada.

2.   Contrastul alb-negru subliniaza universul monoton si limitativ din punct de ve­dere cromatic.

3.  Aici apar principalele trasaturi ale stilului bacovian: repetitia epuizanta, ima­ginea simbolica, peisajul monoton.

Tema
Poezia transpune un tablou dezolant de iarna.

Continutul

In parcul pustiu, acoperit pe alocuri de zapada, copacii par albi si negri. Tabloul se intregeste prin aparitia unei pasari, si ea cu pene albe si negre. Imaginea aceasta trezeste nemultumirile si regretele vechi ale eului liric.

Comentariul
Prin chiar titlu, poezia Decor sugereaza ca emotia artistica se afla in deplin consens cu spatiul existential; sentimentul liric este aici in directa legatura cu peisajul dezolant, deoarece se naste dintr-un timp inaccesibil: trecutul. Regretele invocate reveleaza imaginea fantomatica a unei lumi inchise, iar acest sentiment al imposibilei intoarceri este in acord cu un peisaj lipsit de amanunte, de variatie, adica de posibilitati imagistice:

Copacii albi, copacii negri

Stau goi in parcul solitar
Decor de doliu funerar...

Copacii albi, copacii negri.

Contrastul de dura evidenta nu reflecta situatia eului care trebuie sa aleaga in mod decisiv, ci doar trairea fiintei presate sa renunte la starile intermediare.
Imagine simbolica, pasarea cu pene albe, pene negre accentueaza tristetea atat prin integrarea ei cromatica in peisajul funerar, cat si prin cantecul dureros:

Cu pene albe, pene negre
O pasare cu glas amar
Strabate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre.

Repetitia epuizanta, procedeu specific bacovian, are func- tia de a sublinia intensitatea depresiei poetice, hranita in special de monotona des­fasurare a existentei, in care elementele de decor, desi in schimbare permanenta, se pastreaza in aceeasi nota funerara. Reluarea-refren se naste din perceptia drama­tica a uniformizarii de neinlaturat si din intuitia ca nu exista nici o cale de progres pentru fiinta cantonata in parcul regretelor si al fantomelor, adica in trecut.
Peisajul genereaza o stare de nevroza camuflata in simboluri ale singuratatii si disperarii, plasate in tabloul inofensiv al unui parc.