1.   Locuinta lacustra este pentru Bacovia un alt spatiu al singuratatii, fixat intre dorinta si teama de a fi singur.

2.   Sentimentul de nesiguranta este sugerat de spatiul fragil al unei case construite pe ape.

3.   Imaginea acestui micro-univers reprezinta o traducere metaforica a sentimentelor generate de ploaie.

Tema
Poezia abordeaza tema singuratatii existentiale.

Continutul
Ploaia pare nesfarsita, seamana cu plansul materiei, iar eul liric are sentimentul ca se afla intr-o casa pe ape, amenintat in mod paradoxal si de singuratate, si de invazia celorlalti.


Comentariul


In poezia lui Bacovia apare deseori tema descompunerii lumii, ilustrata prin simboluri precum ploaia interminabila, putrefactia, peisajul devastat, toamna, incadrandu-se in aceeasi viziune, Lacustra transmite un sentiment de teama si singuratate prin evocarea unei ploi nesfarsite care erodeaza lumea intreaga: De-atatea nopti aud plouand,! Tot tresarind, tot asteptand...
Sunt singur, si ma duce-un gand I Spre locuintele lacustre. Versurile constituie ultima strofa a poeziei, o reluare a imaginilor cu care debuteaza poezia, si subliniaza efectul pe care il produce asupra poetului ploaia de neoprit. Degradarea la care este supusa in mod natural materia, in general, oripileaza simturile poetului si determina atitu­dini reparatorii: Pe catafalc, de caldura-n oras, /incet, cadavrele se descompun... Toarna pe covoare parfumuri tari
Adu roze pe tine sa le pun {Cuptor). Nu doar mirosurile sunt amendate, ci si zgomotul uniform al destramarii, ca in textul de fata. Aici imaginile evoca o descompunere apocaliptica, iar impresia de sfarsit dramatic al lumii, imprimata de asocierea poetica intre ploaie si plansul materiei, evolueaza, se converteste in sentiment de teama si in teroarea asteptarii. Conditia celui care asteapta este asemanatoare cu aceea a celui prins intre ape, pe o locuinta lacustra, amenintata de potop, disperat de ploaia intunecata (de-atitea nopti). Doar potopul bacovian nu are sens purificator si nici plansul nu are valente defulatorii; poetul inregistreaza in imagini catastrofice doar impresia descompunerii generale: materia plange, pilotii grei se prabusesc; ploaia invadeaza chiar si universul intim: Si parca dorm pe scanduri ude /in spate ma izbeste-un val..

Aceasta situatie fara iesire ilustreaza simbolic viziunea poetului despre sensul lumii si al vietii. intr-un univers labil (ca o locuinta lacustra) totul este incert, adica devine, ca sa folosim o bine cunoscuta sintagma a lui S. Kierkegaard, teama si cutremurare: Tot tresarind, tot asteptand.... Aceasta obsesie a nesigurantei lumii exaspereaza, genereaza o stare de neliniste accentuata si permanenta, care anihi­leaza placerea de a trai. Dar, in mod paradoxal, refugiul intr-o locuinta lacustra inseamna si neputinta celorlalti de a-l descoperi, inregistrata atat cu teama, cat si cu bucurie secreta.

Despre aceasta predispozitie a fiintei de a trai in incertitudine, cu bucurie si cu frica de singuratate, au vorbit multi ganditori ai secolului al XX-lea. Bacovia a transpus in poezia sa o stare generala resimtita in lumea contemporAna , intr-o maniera poetica si, parca voit, usor desueta. Repetitia insistenta, desi obositoare, atenueaza insa sensul tragic al acestei situari existentiale, iar afirmatia [...] ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre sugereaza un sentiment de nostalgie fata de o era apusa, inabusit sau constientizat doar in momente de criza existentiala, ca aici; asadar, in conditii de teroare, exista totusi puterea salvatoare a gandului, chiar daca salvarea inseamna doar o asezare lacustra amenintata de potop.


In general, arta presupune un act savarsit in singuratate, dar Bacovia are in permanenta constiinta singuratatii sale, nu numai ca fiinta particulara, ci si ca fiinta istorica, obligata sa traiasca sub teroarea timpului, a sfarsitului (a potopului pedepsitor), a amenintarii celorlalti ([...] ca n-am tras podul de la mal), intr-o stare de veghe si de teama (Tot tresarind, tot asteptand). Se poate spune ca este cuprinsa aici viziunea artistica bacoviana, elementele de baza ale unei stari de spirit numita bacovianism.