In ceea ce priveste personajele, se remarca mai intai faptul ca, desi balada poarta ca titlu numele lui Hassan, personajul principal este Minai Viteazul, acesta fiind infatisat in toate momentele actiunii si de a carui prezenta luam cunostinta inca din primul vers:

"Pe voda-l zareste calare trecand".


Mihai Viteazul este domnitorul Tarii Romanesti si conducatorul armatei romane si, dupa cum se observa inca din expozitiune, el se afla pretutindeni, fiind vazut in plina miscare. Bun organizator si strateg, calauzit de un fierbinte patrio­tism si caracterizat prin spirit de sacrificiu, se afla in fruntea armatei sale, fiind exemplu, prin fapte, pentru ostasii sai.
Viteaz, cum spune si numele, vijelios, impetuos si intreprinzator, voda "face carare" prin "multimea pagAna ", iar "in urma-i se-ndeasa cu vuiet, curgand,
Ostirea romana ".

insusirile sale sunt reliefate cu ajutorul metaforei "fulger", sino­nima cu "spada", "arma de lupta", iar Mihai apare in postura unui zeu neindurator care arunca asupra celor rai fulgerele maniei sale. Aceluiasi scop servesc si hiperbolele "carare facand", "se-ndeasa, cu vuiet curgand", "cade-n mocirla, un val dupa val".


Hotararea, darzenia, energia si curajul eroului se desprind, in primul rand, in timpul bataliei cu ultimele forte ale turcilor trimise de Hassan pe campul de lupta. Mihai are un ascutit simt al anticipatiei si isi da seama imediat de intentiile turcilor si indata "si-alege vro doi,
Se-ntoarce si pleaca spre gloata".

Faptele vitejesti ale domnitorului roman provoaca uimirea lui Hassan ("de mirare e negru-pamant"), caci Mihai este inversunat impotriva celor care i-au calcat tara, dar mobilul actiunilor sale nu este razbunarea, ci dorinta de libertate a neamului, subordonata unui profund sentiment patriotic. O serie de comparatii si metafore, in care unii termeni denumesc elemente din natura, are menirea de a pune in lumina insusirile mentionate:

"ca volbura toamnei se-nvarte", "intra-n urdie ca lupu-ntre oi", "vine furtuna" etc.
In al doilea rand, aceste trasaturi caracteristice se desprind si in con­fruntarea directa cu Hassan, carora li se adauga mandria, demnitatea si sptitul de sacrificiu ale voievodului. El il provoaca in doua randuri la lupta, dar pasa se sustrage prin fuga, fiind inspaimantat de curajul lui Minai:

"«- Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun
Ca nu te-am gasit nicairea»
Dar pasa-si pierduse si capul si firea!"; "«- Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi» .
Dar pasa mai tare zoreste".


Maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea sunt alte insusiri evidentiate de autor, de data aceasta cu ajutorul unei hiperbole constituite din comparatii cu elemente din natura:

"Salbaticul voda e-n zale si fier
Si zalele-i zuruie crunte
Gigantica poarta-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasunetul ger,
Iar barda din stanga-i ajunge la cer,
Si voda-i un munte".


Mihai este vazut astfel de ochii ingroziti de spaima ai pasei, asemenea unui urias care domina campul de lupta si care baga panica in dusmani. Imaginea lui se realizeaza ca un reflex al spaimei.
Acum "Voda pare mai curand o stihie, o emanatie «monstruoasa» a furiei uni­versale" (Petru Poanta). Acest erou legendar este neinduplecat si neinfricat, inspaimantator si infiorator, aspru pentru dusmani. Dar este sublim prin maretia trupului si a faptei, scriitorul dovedind prin reliefarea acestor insusiri ca "are simtul grandiosului si al sublimului" (Petru Poanta). De fapt si Nicolae Balcescu remar­case "trupul maret", "cautatura salbatica si ingrozitoare" ale lui Mihai, ceea ce-l inspaimantase pe calau. insusirile alese ale voievodului roman sunt puse in evi­denta nu numai prin procedeele artistice mentionate si prin faptele sale, ci si prin antiteza cu pasa Hassan. Chipul luminos al domnitorului pune in umbra figura pasei si Mihai devine un simbol al luptei pentru independenta, al vitejiei si al dem­nitatii poporului roman. De aceea scriitorul isi indreapta toata dragostea si admi­ratia catre acest erou care a intrat in legenda prin faptele si insusirile sale alese. De remarcat este faptul ca multe dintre trasaturile lui Mihai Viteazul sunt prezentate prin prisma adversarului sau, a lui Hassan, aceasta fiind inca o dovada a maiestriei cu care Cosbuc isi creioneaza personajele.




Celalalt personaj, pasa Hassan, este infatisat, la inceput static, ramanand "sub poala padurii", "alaturi de drum,
Departe de lunca".

Aceasta atitudine a sa prefigureaza lasitatea ce-l caracterizeaza si care e trasatura lui dominanta, opusa vitejiei lui Mihai, intreaga balada fiind structurata pe antiteza vitejie-lasitate. Hassan este incapabil sa actioneze si sa conduca singur ostile si de aceea o face prin intermediul lui Mihnea caruia-i trimite-o porunca."



In continuare, portretul este realizat mai ales descriptiv, autorul insistand asupra reactiilor lui Hassan, determinate de frica groaznica, manifestate prin infatisarea fizica, gesturile necontrolate si prin senzatiilesale vizuale si auditive. De fapt, tot Petru Poanta afirma ca George Cosbuc a realizat "imaginea fricii absolute in persoAna lui Hassan".

Sub aspect fizic, mai intai, pasa "de mirare e negru-pamant" si nu stie daca ceea ce vede ,,-i vis, ori aieve-i", ca apoi, in timpul urmaririi, chipul lui sa apara desfigurat de groaza: are "ochii de sange" si "barba valvoi", "e galben-pierit" "si-i dardaie dintii".


Gesturile necontrolate pun si ele in evidenta starea de spirit a acestuia si su­gereaza graba, teama, groaza si chiar nebunia: "Cu fraul pe coama el fuge nebun", "Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste", ii bate gatul "cu pumnii-amandoi" si "isi rupe cu mana vestmantul".


Urmarirea ia, pentru Hassan, proportiile unui cosmar, caci voievodul capata in imaginatia lui dimensiunile unui urias infricosator. Vizual, el percepe chipul lui Mihai, profilat pe seninul cerului, asemenea unui munte; auditiv, este ingro­zit de zuruitul zalelor si de forta vorbei si ii simte pana si rasuflarea ce-l ingheata. Are chiar halucinatii, caci i se pare ca "in loc e tinut" atunci cand "in largiie-i haine se-mpiedica vantul".

                                                                      :
Prin infatisarea lui, prin intregul comportament, pasa devine ridicol deoarece spaima, disperarea si lasitatea de care da dovada nu sunt justificate pentru un : cuceritor dornic de marire, iar neacceptarea confruntarii directe cu adversarul si fuga pana la propriile tabere, jurand "sa zaca de spaima o luna", capata accente grotesti.
De fapt, prin Hassan poetul a intentionat sa infatiseze prototipul cotropitoru­lui trufas, dar las in acelasi timp, in fata impetuozitatii si vitejiei adversarului. Dupa ce intrase in tara mandru ca un cuceritor, Hassan fuge invins si umilit, singura sa "virtute" dovedita din plin fiind lasitatea. Evident ca un astfel de comportament nu poate trezi decat dezaprobare si dispret, atitudine pe care poetul si-o exprima direct si puternic, apeland si la ironie:

"Vazut-au si beii ca fuga e buna/Si bietului pasa dreptate i-au dat".

Lasitatea pasei nu poate fi aprobata decat tot de cei lasi in care ghiaurul a bagat "o groaza nebuna".