(20.09.1866-9.05.1918)


Scriitor ardelean, Cosbuc este fiul unui preot din Nasaud. isi face studiile in Transilvania si isi intemeiaza educatia pe cultura clasica si germana , urmand Faculta­tea de Filozofie si Litere din Cluj.


In 1889 trece muntii si se stabileste in Regat, unde Maiorescu ii ofera un post de functionar. Cosbuc renunta destul de repede la acesta sluijba, preferand sa traiasca din colaborarile la diverse reviste sau ca autor de manuale scolare. Primul volum de versuri, Balade si idile, se bucura de succes si il propulseaza printre scriitorii consacrati. Urmeaza volumele Fire de tort, Cantece de vitejie. De asemenea, Cosbuc traduce carti fundamentale, precum Iliada lui Homer sau Divina Commedia a lui Dante. Cultura clasica solida si experienta de traducator contribuie la consolidarea artei versificatiei si fac ca George Cosbuc sa fie un maestru al ritmului poetic.
Numai una 1889 (idila)

1.   Cosbuc scrie idile de factura romantica.

2.   Ritmul elaborat in formule clasice, aliteratiile si multele combinatii metrice uimitoare dau originalitate poeziei sale.

3.   Adept al poporanismului, Cosbuc transfigureaza in opera sa aspecte din viata taranului, dar le trateaza intr-o maniera mai mult samanatorista, insistand pe latura idilica.

Tema
Poezia are ca tema principala iubirea care domina interesele de orice fel.

Continuta!
Un tanar isi expune in termeni pasionati iubirea, vorbind despre obstacolele care ii stau in cale si pe care este hotarat sa le invinga din dragoste pentru iubita lui.

Comentariul
Scriitor poporanist, preocupat de o poezie a specificului national, Cosbuc este si un poet postromantic, pe care Calinescu il incadreaza in micul romantism rural. Numai una, inclusa in volumul Balade si idile, este o poezie construita dintr-un monolog liric pus pe seama unui personaj, pe care il cheama Ion. Aceasta plasare a sentimentelor intr-o zona care exclude rolul ordonator al eului liric poarta numele de lirism obiectiv.
Monologul liric debuteaza cu un portret, pe cat de simplu, pe atat de convin­gator: Pe umeripletele-i curg rau -/Mladie ca un spic de grau,
Cu sortul negru prins in brau,
O pierd din ochi de draga. Aceasta fiinta, abia schitata aici, se absolutizeaza, devine singura, pe masura ce monologul prezinta trairile pasionale si de neinlaturat ale personajului: Si cand o vad, ingalbinesc; /Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc. Treptat, confesiunea contureaza un autoportret complex al erou­lui care surprinde in secvente scurte amanunte biografice, actiuni si atitudini capabile sa se inchege intr-o poveste: Ion este indragostit, dar familia lui nu accepta aceasta legatura pentru ca fata este saraca. intreaga obida, emotia si patosul lui Ion sunt intretinute de un principiu solid:

Dar cu pamantul ce sa faci?

Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai in trasnet toate!

Pentru el iubirea constituie nu doar un sentiment care il guverneaza, ci si un mod de a-si exprima libertatea individuala. Fermitatea, tonul apasat si respectul de sine configureaza un erou pregatit sa infrunte intreaga lume in numele iubirii:

Sa-mi cante lumea cate vrea,
Mi-e draga una si-i a mea:
Decat sa ma dezbar de ea
Mai bine-aprind tot satul!

Lirismul se obiectiveaza si prin formule ale oralitatii; dialogul, marturisirea, discursul patetic sunt individualizate prin structuri specifice comunicarii orale. Cosbuc isi manifesta in general predilectia pentru constructii locutionale, a caror functie plasticizanta stimuleaza imaginatia ascultatorului. Aici frazeologiile popu­lare confera nuante unor emotii intime, accentuand sinceritatea discursului:

O pierd din ochi, Vin popi de ma dezleaga, o petrec
Cu ochii.

De asemenea, combinarea stilului direct cu cel indirect reprezinta o autentica mostra de lamen­tatie confesiva:

Iar mama la icoane,
Matanii bate, tine post;
Ma blastama:

"De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ti-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!"

Iar apoi, raspunsul indreptat catre un interlocutor imaginar adauga teatralitate discursului. La aceeasi impresie contribuie si implicarea interlocutorului, prin formule speci­fice stilului colocvial (Nevasta daca nu ti-o placi...).

Dar, dupa cum remarca Vladimir Streinu ceea ce face memorabile versurile cosbuciene este mecanismul prozodic. Criticul este de parere ca marea popu­laritate de care se bucura poezia lui Cosbuc vine dintr-o muzicalitate aparte, sustinuta de un ritm prozodic elaborat cu multa stiinta. intr-adevar, mai degraba decat rima, ritmul poeziei cosbuciene, rod al culturii sale solide, imprima textului eufonia singulara in planul literaturii romane. De regula, Cosbuc recurge la combinatii de ritm, dar mai ales intareste tendinta fonica prin aliteratii. De pilda, versul Pe umeri pletele-i curg rau nu contine doar aliteratia pe vocala u, menita sa sugereze imaginea curgerii, ci impleteste inca doua sonoritati prin jocul conso­nantic al sunetelor p si r. Tot asa, versul La vorba-n drum, trei ceasuri trec completeaza impresia rostogolirii temporale, creata prin aliteratia consoanei r cu echilibrul vocalic desavarsit.

Poezia se intemeiaza pe o poveste despre dragoste si despre conditia sociala, proiectata secvential in mintea unui personaj si condensata intr-un monolog inrudit cu cel dramatic.