George Cosbuc (1866-1918) s-a nascut in satul Hordou, langa Nasaud, ca fiu de preot, intr-o familie cu o ascendenta de mai multe generatii de slujitori ai bisericii. Clasele elementare le incepe in satul natal, pentru ca apoi sa-si desavarseasca studiile gimnaziale la Nasaud, intre 1876 si 1884, unde face parte din Societatea "Virtus romana rediviva", in a carei revista, "Musa somesAna ", isi publica primele poezii. Se inscrie la Facultatea de Filozofie si Litere de la Universitatea din Cluj, fara sa o termine. Adevaratul debut il face in 1887 cu poezia "Filozofii si plugarii", publicata in revista "Tribuna" din Sibiu, condusa de loan Slavici. Tot aici publica, in 1889, poezia "Nunta Zamfirei", apreciata de Titu Maiorescu. Se impune in lirica romaneasca prin volumele de poezii "Balade si idile" (1893) si "Fire de tort" (1896). Se dedica apoi unei intense activitati publicistice si de animator cultural si traducator, participand la editarea unor publicatii de mare importanta in literatura romana , "Vatra", "SamanatoriU", "Viata literara".

Traduce "Eneida" (1896), "Georgice" (1906), de Vergiliu, "Don Carlos" de Schiller, poemul "Sacontala", dupa Kalidassa. Publica in continuare volumele de versuri "Ziarul unui pierde-vara" (1902) si "Cantece de vitejie" (1904).


In timpul trecut, de peste un secol, de la intrarea lui viguroasa in campul literaturii romane, George Cosbuc a avut o interpretare critica bogata, de multe ori contradictorie. Au scris despre el marii critici ai vremii, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Vladimir Streinu, Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Tudor Vianu, Octav Sulutiu. George Cosbuc este unul dintre poetii romani cei mai dificil de interpretat si de clasificat. Contemporan cu Eminescu si cu Macedonski, vocea sa lirica si-a gasit mai greu, in ciuda unui talent incontestabil si a unei mari originalitati, un camp propriu, distinct, de afirmare. Cu toate acestea, lumea operei sale este pregnanta si inconfundabila. Ceea ce s-a numit, cu o formula critica, destul de convenabil si cuprinzator, "monografia satului ardelean", poarta un sambure de adevar, fiind de fapt matricea estetica a operei sale. George Cosbuc impune o viziune originala asupra unei lumi cu o existenta distincta, careia ii da trasaturi poetice inconfundabile. Viata satului ardelean, existenta insasi de fapt a omului supus destinului sau ancestral si conditiei istorice imediate, se intemeiaza pe doua mari dimensiuni, amandoua venind din adancuri de timp.

Un filon este cel folcloric, al mitologiei nationale, care ii ofera poetului un inepuizabil fond de teme si de motive literare, desprinse din viata complexa a unei comunitati: nastere, nunta, moarte, obiceiuri cu ceremonii fastuoase, cu trairi inaltatoare sau tragice ale fiintei umane. in "Nunta Zamfirei", satul devine un centrum mundi, la nunta participand nuntasi din nouazeci de tari, personaje cu dublu statut, de oameni obisnuiti din lumea rurala si de fiinte mitice, care se inalta, prin ritual, la timpurile primordiale. in "Moartea lui Fulger" sunt transcrise poetic elemente de ritual funerar specific romanilor, intr-o gradare perfecta a secventelor pe care le parcurge, fiinta umana si participantii la un asemenea tragic eveniment. Moartea ca fenomen mai general apare ca tema frecventa si in alte poezii ale lui George Cosbuc: invaluita in legenda, cu sensuri mioritice, in "Moartea lui Gelu"; moartea sacrificiala, in lupta pentru libertate, singura alternativa in fata raului, in "Decebal catre popor"; moartea, ca reintegrare mioritica in natura, in poezia sa emblematica, "Vara":

"O mare e, dar mare lina.
Natura, in mormantul meu,
E totul cald, ca e lumina."


George Cosbuc este, fara indoiala, un mare poet al naturii, continuand prin notele de pastel date poeziilor sale pe Vasile Alecsandri si alcatuind un cadru de viata profund legat de framantarile si aspiratiile vietii. George Cosbuc, ca toti marii poeti, isi circumscrie lirismul sau intr-un peisaj ideal (Petru Poanta), in care poetul simte natura ca o cutie de rezonanta a intentiilor sale poetice si a aspiratiilor lirice. Petru Poanta observa ca "poetica sa se bazeaza in esenta pe un principiu al substituirilor", poetul vazand "dedublat toate fenomenele din natura, cautandu-le mereu corespondente fie in lumea afectelor, fie in cea mitologica".

intregul sau spatiu poetic se asaza sub o "obsesie solara", care creeaza tablouri intr-o lumina puternica, dinamice, cu o natura vitalista, in care se reflecta puternic cele mai diveriSe sentimente ale omului. Intre acestea, sentimentul erotic este cel mai puternic. Numeroase poezii ale lui George Cosbuc sunt o expresie a puternicului sentiment care il stapaneste pe om, reprezentat scenic in poezii in care se releva, cu multa finete si patrundere psihologica, cutele misterioase ale sufletului omenesc.
Poezia naturii ocupa asadar spatiul cel mai bine reprezentat in poezia lui George Cosbuc. Tema se dezvolta in mod firesc, din experienta de viata a poetului, traitor in copilarie in mediul rural, cu toate deliciile pe care cadrul natural le ofera fiintei umane. Din poezia lui George Cosbuc se desprinde un puternic sentiment vitalist al unei naturi solare, in poeziile "Noapte de vara", "Vara", "in miezul verii", incat Garabet Ibraileanu vedea intr-una din acestea (in "Vara") "triumful soarelui in poezia lui Cosbuc si in poezia romaneasca".

in genere este o natura blanda, protectoare, in care omul isi inscrie toate momentele . vietii si cele mai puternice sentimente. Linistea ii este oferita poetului de contemplarea imenselor spatii ale inaltimilor, care ii genereaza o stare de extaz si sentimentul sublimului cosmic:

"Priveam fara de tinta-n sus -
intr-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus..."

("Vara").
De natura se leaga in mod firesc poezia de dragoste, pe care poetul o exprima in registre lirice diversificate, ceea ce a facut sa se vorbeasca, in cazul lui, de un anume "lirism obiectiv" (G. Calinescu), cu evolutie catre prezentarea epica a circumstantelor erotice si a trairilor celor doi protagonisti ai cuplului.


Ca George Cosbuc este un poet profund liric se poate constata cu usurinta, vocea sa avand autenticitatea trairii directe si dinamismul observatiei nemijlocite. in poeziile in care transfera roiul eului liric unor protagonisti se exercita ceea ce Tudor Vianu numea o "lirica a rolurilor", lirismul funciar al poetului fiind preluat de voci derivate din cea initiala, dominanta. Cele mai multe poezii de acest fel sunt inspirate din folclor, sub forma de balade cu subiect erotic, dar procedeul este folosit si in idilele propriu-zise, ca "Manioasa", "Rea de plata", "Nu te-ai priceput" etc. Exprimandu-si atitudinea in mod direct sau prin intermediul unor pseudopersonaje lirice, Cosbuc isi manifesta predilectia pentru scene idilice, vaporoase, in care erotismul potenteaza energiile latente ale peisajului:

"Orcanul insusi sta domol
Si-n ganduri dulci sa pierde,
Cand zanele cu pieptul gol
Rasar pe lunca verde.
Usoare, ca de neguri, fug
Prin linistea adanca,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesarutati inca."

("Craiasa zanelor"). Idilismul aduce aminte de imaginile lui Watteau, asa cum preciza si J. Phillipe Minguet in "Estetica rococoului": "in acest spatiu vegetal, care e totodata si cadru, isi face Ioc o senzatie de intimitate, spatiul cald in care se poate desfasura comedia sovairii".

Poezia iubirii presupune mai intai nu personaje desprinse din realitatea satului, ci si aparitia unor fiinte situate in afara timpului, venite dintr-o lume celesta, de dincolo de nori:
"P-un nor de aur lunecand
A zanelor craiasa
Venea cu parul raurand
Rau galben de matasa.

Craiasa in purpur si-n smarald
S-ascunde, nu s-ascunde,
Strabati cu ochiul viul cald
Al formelor rotunde".

("Craiasa zanelor"). Poemul "Braul Cosanzenii" prelucreaza un motiv folcloric, al castitatii fetei nubile, figurate printr-un "brau de aur":

"Vrajit era ca, de-l va perde,
Norocul ei sa piara-n veci,
Nici flori mai mult sa n-o desmerde,
Sa n-afle umbra-n codrul verde
Si verile sa-i fie reci".

Legatura dintre o fiinta muritoare si una imortala este infatisata si in poezii precum "Pastorita" sau "Cicoarea".

Idilele petrecute in lumea reala a satului au un caracter scenic, de reprezentatie dupa o regie minutioasa, cu dialog vioi si sugestiv, cu subtilitati derivate dintr-o acuta observatie psihologica asupra formelor de manifestare a sentimentului erotic. Exceleaza in acest sens "comedia sovairii" si a naivitatii din "Nu te-ai priceput" sau din "Pe langa boi", cat si cochetaria naiv-narcisista din "La oglinda".



O alta dimensiune istorica majora a poeziei lui George Cosbuc este cea istorica, poetul neputand neglija aceasta latura esentiala a existentei poporului roman. Poetul care a alcatuit o vasta monografie lirica a satului romanesc, a lumii rurale, nu putea sa se lipseasca de perspectiva istorica, de faptele eroice ale inaintasilor, care, in momente de comemorare, isi cer dreptul firesc la cantec si la slavire. Convingerea lui Cosbuc este ca adevaratul eroism se afla in istoria reala a poporului, el fiind numai o voce anonima ce ii da expresie:

"Sunt suflet in sufletul neamului meu
Si-i cant bucuria si-amarul".

in intentia de a realiza o epopee nationala de felul marilor rapsozi, George Cosbuc cuprinde o intinsa perioada din istoria poporului roman, din vremea dacilor pana la Razboiul pentru Independenta. in acest spatiu istoric, sentimentul eroic se manifesta diversificat, intr-o aureola de maretie, fie ca e vorba de glasul autoritar si neinduplecat al lui Decebal ("Decebal catre popor"), fie de stingerea blanda in natura a unuia dintre primii voievozi romani ("Moartea lui Gelu"), fie ca se evoca. in tonalitati grave sau ironice, lupta de cateva secole impotriva turcilor, in "Pasa Hassan" sau in mai multe poezii de la razboiul de la 1877.
Cosbuc este, in mare masura, clasic, dar poezii precum "Moartea lui Fulger" sau "Nunta Zamfirei" au note romantice evidente, date de prezenta personajelor mitologice, de soarta ireversibila a celui disparut.