Publicata in revista "Tribuna" (25 martie - 6 aprilie 1889), apoi in volumul "Balade si idile", poezia "Manioasa" transcrie o stare de spirit specifica fetei nubile, de oscilatie intre atitudini erotice clare si pastrarea acestora intr-un orizont de taina, fapt ce contribuie la amplificarea eternului mister feminin. Lirica erotica a lui Cosbuc merge si aici pe linia vitalismului in iubire, a puterii de persuasiune a celor doi indragostiti, vazuti ca un punct central in conturarea atmosferei erotice: fata din sat este manioasa pentru lipsa de decizie a tanarului, incapabil sa ghiceasca sentimentele acesteia dincolo de o pojghita de aparenta raceala. Dragostea se rememoreaza, din perspectiva baiatului indragostit, in secvente epice fulgurante, din care se alcatuieste un portret feminin plin de candoare si de mister, in rezonanta cu elemente ale naturii:

"Am sa merg mai inspre seara
Prin dumbravi, ca mai demult,
in privighetori sa-mi para
Glasul Linei ca-l ascult!
Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!
Ca-n zori Lina sta-n portita,
Salta-n vant a ei altita
Vantul ii salta-n cosita
Si-i facea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug in laz,
Si, cand trec, Lina s-ascunde,
Parca nici nu m-a vazut.
ii vorbesc, si nu-mi raspunde,
Nu-mi raspunde!
Si-o intreb, si nu-mi raspunde*
Si ma mir - ce i-am facut!".

Cadrul natural, evocat in primele patru versuri ale fiecarei strofe, compune fetei un portret sugestiv, din fiecare element desprinzandu-se cate o trasatura: glasul din cantec de privighetori, cosita, din adierea vantului, obrazul, din florile campului, ochii, din albastru de cicoare, luna, pentru a o lumina in intregime in trecut, cand pasea in pridvorul casei iubitului.
Tacerea plina de mister a Linei constituie insa intriga acestei scenete cu subiect erotic. Supararile iubirii nu fac parte inca din jocul celor doi tineri si Lina, supusa unei impresii de moment, neexplicate, trezeste flacaului cele mai mari nedumeriri, exprimate prin laitmotivul interogativ din finalul fiecarei strofe:

"Si ma mir - ce i-am facut!?".


Sufletul feminin, marcat de o fragilitate funciara, se manifesta imprevizibil, de aici aparand si gestul de manie care transpune in tacere framantarile neexprimate ale fetei, supusa dilemelor propriului eu.
Motivul maniei ramane pana la capat necunoscut:

"Vreau de-aici sa rump o floare!
Ochii unui inger scump
Au albastrul de cicoare,
Si cicoare vreu sa rump!
Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!
Ca-n amiazi venind pe vale,
intalnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis:
- «Na-le!»
Ti-am cerut eu tie fragi?»".

Comportamentul fetei este strain si misterios:

"Ochii ei frumosi si dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tacut,
Si-i vedeam ca-i umbla ochii,
Umbla ochii
Ca la serpi, ii umbla ochii,
Si ma mir - ce i-am facut!".

Ochii, in credinta populara, sunt uneori un simbol al vicleniei, fata aparand aici in ipostaza usor demonica, dupa ce la inceputul aceleiasi strofe era o intrupare angelica ("Ochii unui inger scump
Au albastrul de cicoare"), oscilatia intre demonic si angelic mentinandu-se pe tot cuprinsul poeziei.
Flacaul pare pus in fata unei hotarari capitale:

"Sa-mi pun capul pentru-o Lina,
Sa ma fac un om pribag!" si apeleaza de aceea la invocatii magice catre luna, intr-o aliteratie ("Lina", "luna", "Lina") specifica textelor populare cu caracter ezoteric:

"Iesi din neguri, luna plina,
Sa ma vezi la Lina-n prag."

, in dorinta de a reitera dragostea implinita de altadata:

"Alte dati suna | zavorul;
Lina pe furis, ca dorul,
Pasea-n degete pridvorul
Si la mine-n prag venea,
Mama-sa cat adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau in prag - si ea nu vine,
Nu mai vine!
E tarziu si nu mai vine...
Si ma mir - ce i-am facut!?".

Jocul erotic ramane deschis, intr-o stare de nelamurire care ii confera tot farmecul.