Idila din poezia "Rea de plata" sta sub semnul ludicului erotic si al anecdoticului. Incipitul este brusc, poezia deschizandu-se, in presupusa ambianta a satului traditional, cu intalnirea dintre un flacau si o fata, intre cei doi stabilindu-se un targ neobisnuit:

"Ea vine de la moara;
Si jos in ulicioara
Punandu-si sacul, iaca
Nu-l poate ridica.
- «Ti-l duc eu!» - «Cum?» - «Pe plata!»
Iar fata, cuminte fata,
Se si-nvoieste-ndata.
De ce-ar si zice ba?".




Ca plata, flacaul cere, "la calea jumatate", trei saruturi, numai ca intre cei doi intervine dezacordul:

"Eu k3d713kf94xse plec cu sacu-n spate.
La calea jumatate
Cer plata, trei saruturi.
Dar uite, felul ei:
Sta-n drum si I sa socoate,
Si-mi spune cate toate,
Ca-s scump, ca ea nu poate,
Ca prea sunt multe trei!".

                 Idila intre cei doi se infiripa printr-o strategie a refuzului, care mentine o tensiune

sentimentala ridicata si determina potentarea sentimentului de dragoste:

"Cu doua sa-nvoieste,
Iar unul mi-l plateste,
Cu altul sa-mi ramaie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am sa-l vad cat veacul!
Si iata-ma, saracul,
Sa-i duc o postie sacul
P-un singur sarutat."

Fata se dovedeste "rea de plata", desi refuzul ei se constituie intr-o arta ancestrala de perpetuare a puterii de seductie, printr-o amplificare treptata a sentimentului erotic ce se infiripa intre cei doi.
Baiatul mizeaza pe filozofia bunului samaritean, dupa care datoriile se platesc, insa acest lucru se dovedeste fals, pentru ca fata nu se tine de cuvant, ea neplatind "datoria".

Atractia devine astfel, in atmosfera idilica a satului, mai ardenta, intreaga structura poetica ilustrand strategia vicleAna a fetei, care stie sa-si foloseasca farmecul in jocul erotic.