Grigore Alexandrescu (1810?, 18147-1885), cel mai lamartinean dintre poetii pasoptisti, a creat, de-a lungul a trei decenii de activitate literara, o opera diversa, alcatuita din: poezii erotice, meditatii, fabule, epistole si satire, precum si un "Memorial de calatorie" (scris in proza).

Definit drept "un alt Young iesit din ruinele Targovistei" (I. Heliade Radulescu), Grigore Alexandrescu se integreaza, de fapt, in doua curente literare: clasicismul si romantismul.
Astfel, Finalitatea etica, moralizatoare a fabulelor ("Drepta­tea leului", "Lupul moralist") ca si satira muscatoare si lucida ("Satira. Duhului meu") apartin de clasicism. in acelasi timp, in meditatiile sale ("Rasaritul lunei. La Tismana ", "Mormin­tele. La Dragasani", "Umbra lui Mircea. La Cozia" s.a.) apar numeroase motive romantice: tristetea, mormintele, ruinele, fan­tomele, trecutul plin de glorie, trecerea timpului, cadrul noc­turn,
  "Umbra lui Mircea. La Cozia" - geneza, structura: Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia" i-a fost inspirata

autorului de popasul pe care l-a facut la Cozia, in 1842, cand viziteaza, impreuna cu I. Ghica, manastirile din Oltenia.

Ca si intr-o alta meditatie pe tema trecutului (" Trecutul. La Manastirea Dealului"), in poezia pe care o discutam, prima parte a titlului indica obiectul evocarii, iar cea de a doua -spatiul in care are loc aceasta.
Alcatuita din saisprezece strofe cu versuri ample (masura versului de 15 silabe). "Umbra lui Mircea. La Cozia" poate fi impartita in cinci segmente:

1.  Descrierea tabloului inserarii (strofele I si II);

2.  Aparitia fantomei lui Mircea cel Batran (strofele III-VII);

3.  Oda inchinata marelui voievod (strofele VIII-XII);
4.  Meditatia pe tema razboiului (strofele XIII-XIV);
5.  Revenirea la cadrul initial (ultimele doua strofe).

Universul operei: Poezia incepe solemn, in acorduri prelungi, in care aliteratia vocalei inchise u (dupa care urmeaza consoane nazale si surde), creeaza sugestia intoarcerii intr-un timp ramas departe, in intunerecul trecutului:
"Ale turnurilor umbre peste ynde stau. culcate"


In acest cadru, " cortina se ridica peste medievalisme fan­tastice" (Calinescu) dezvaluind imaginea Manastirii Cozia ale carei ziduri sunt udate de apele Oltului:
"Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc, S-ale valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc".



Cele doua inversiuni sintactice ("Ale turnurilor umbre", "S-ale valurilor mandre") dau versurilor o plinatate recitativa deosebita; personificarea si metafora din versul al treilea contin sugestia heracliteAna a curgerii marelui Timp.

In strofa a Ii-a, nota de lugubru se amplifica: noaptea iese parca din adancuri ("Dintr-o pestera, din rapa"), antrenand umbre enigmatice ("De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor"); un suflu misterios se ridica din ierburi, pregatind aparitia fantomei lui Mircea.



In primele doua strofe, cadrul nocturn, ideea curgerii vremii, misterul si atmosfera sumbra sunt elemente romantice.

  In strofa a treia, momentul aparitiei fantomei este fixat prin metafora "ceasul nalucirei"; propozitiile scurte ca si ce­zura care se suprapune punctelor de suspensie, prezinta, in mod gradat, apropierea nalucii si dau solemnitate miscarilor ei.
Impresia de maretie este amplificata prin imaginea ostilor chemate de glasul lui Mircea ("Ostiri, taberi fara numar impre-juru-i inviez"). in acest decor hamletian, cuvintele poetului suna "ca o chemare de duhuri" (Calinescu).
Impresionat, poetul i se adreseaza Oltului (invocatie si in­terogatie retorica) pentru a afla numele duhului iesit din mor­mant, pe care il asociaza cu Traian si Decebal, intemeietorii neamului romanesc; natura, personificata, repeta numele lui Mircea, in ecouri prelungite pana la Dunare si mare.
  In fata maretei umbre a trecutului, poetul se inchina, in numele generatiei sale; admiratia tuturor se converteste in accente inalte, de oda:
"Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit: Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit".


Coloratura arhaica a textului continuta in cuvantul " saru­tare " este sporita prin epitetul apreciativ "umbra veche" (al carui caracter abstract estompeaza culorile amplificand atmos­fera de taina).
Coplesitoare, personalitatea lui Mircea umileste prezentul, reducandu-l la derizoriu:
"Noi citim luptele voastre cum privim vechea armura Ce un urias odata in razboaie a purtat; Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura".



In aceste versuri, comparatia (cu parfum de istorie medievala) si antiteza trecut-prezent intaresc ideea maretiei voievodului.

In secventele 2 si 3, mormantul, fantoma, dimensiunile uriesesti ale domnitorului, ideea curgerii generatiilor sunt ro­mantice: alaturi de aceste motive, antiteza se inscrie ca un pro­cedeu apartinand aceluiasi curent.
In strofele a XIII-a si a XlV-a, razboiul este caracterizat printr-o suita de comparatii: "bici groaznec", "a ceru­lui urgie", "foc care topeste".


i

Meditatia asupra razboiului se conjuga aici cu speranta unor timpuri viitoare, in care se va instaura Ratiunea universala, iar oamenii se vor uni "Prin stiinte si prin arte".


Ultimele doua strofe constituie o reluare a motivului initial. Introducerea lui "dar" adversativ (la inceputul secventei finale) sugereaza o modificare a detaliilor: acum, fiorul astep­tarii este inlocuit cu o atmosfera apasatoare, sintetizata in cu­vintele: "Tot e groaza si tacere... umbra intra in mormant".


Culorile tind spre negru, iar rimele unor versuri ("vesmant" - "mormant") sunt de tonalitate inchisa. Numai turnurile manastirii (comparate cu niste fantome "de mari veacuri") se vad in noapte; nepasatoare la curgerea secolelor, valurile Oltului lovesc vechiul zid, intr-o "eterna reintoarcere" la timpul vitejiei.