"Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Grigore Ureche reconstituie si transfera in plan narativ evenimente importante din istoria Moldovei, unul semnificativ, plin de invataminte morale, fiind si "Razboiul lui Stefan voda, cand au batut pre Albrehtu craiul lesescu la Codrul Cozminului, leat 7005" (1497). Textul nu este numai o simpla consemnare istorica, ci exprima si opinii politice si morale despre loialitate, respectarea tratatelor, trufia umana , mai ales despre aceasta patima care pune in pericol marile idealuri din epoca, ale apararii crestinismului de marile amenintari al Imperiului Otoman.

Vinovat de aceste pacate capitale este regele Albert al Poloniei, care gaseste cu cale sa nu mai respecte tratatele incheiate de tatal sau Cazimir cu Moldova, sa ignore "priitesugul tataiie-sau ce avea cu Stefan voda", cautand in schimb victorii facile, lipsite de glorie. Din aceste motive, Grigore Ureche isi accentueaza aici atitudinea de autor concret, implicat in aprecierea faptelor povestite, punand intr-o lumina defavorabila toate uneltirile viclene ale lui Albert impotriva Moldovei. Craiul lesesc, in loc sa pregateasca oaste impotriva turcilor, a "paganilor, carii in toate partile fulgera si tuna cu trasnetul armelor sale, varsand sangile crestinilor", a gandit "sa-si arate vitejiia asupra Moldovei", punand la cale un plan diabolic, prin care-i cere invoire lui Stefan sa treaca prin Moldova pentru a elibera, chipurile, Cetatea Alba si Chilia, cetati luate in stapanire de turci.

Odata intrat in Moldova cu 80 000 de ostasi, craiul schimba insa planul anuntat, inchide la Liov solii de intampinare ai lui Stefan si se abate asupra cetatii Sucevei, pe care o asediaza timp de trei saptamani fara sorti de izbanda. Mai mult, polonezii sufera toate primejdiile unei campanii prelungite peste masura intr-o tara straina, intr-un mediu ostil, atacuri neasteptate ale populatiei bastinase, lipsa de hrAna , semne rau prevestitoare. Desi in aceasta faza narativa se obiectiveaza in buna masura, Grigore Ureche insista, creand delicii de lectura, asupra semnelor rele care amplifica degringolada ostirii polone: inecarea unui pohodnic "intr-un parau de nemica", la iesirea din Liov, imprastierea boilor care carau praful de pusca, un preot care scapa cuminecatura pe jos, prevestirea sumbra a unui taran polonez:

"Duceti-va spre perirea voastra, ca nu veti mai veni".

Confruntat cu o posibila revolta a ostasilor, dar si in fata ajutorului primit de Stefan de la voievodul Birtoc al Transilvaniei si de la Radu-Voda al Tarii Romanesti, Albert accepta tratative de pace, mediate chiar de Birtoc, pe care Stefan il rasplateste "cu mari daruri".


Regele Poloniei nu respecta insa intelegerea de a se intoarce pe unde a venit, "sa nu mai strice tara pre alt loc", ci o ia "pre unde era tara intreaga, spre Codrul Cozminului", incercand sa compenseze umilinta proprie si a luptatorilor sai prin jaf si prada de razboi dintr-o parte bogata a Moldovei. Asa incepe una dintre cele mai insemnate batalii castigate cu mare faima de Stefan cel Mare. Dupa cum spune cronicarul, Stefan se "infierbanteaza" de noua incalcare a intelegerii cu craiul polon, adaugata celor de mai inainte, si, "atataf de "ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea", pune "sa saciuiasca" padurea din Codrul Cozminului, "sa o intineaze, ca sa o poata porni asupra ostii, daca vor intra in padure", pregatind una dintre cele mai iscusite ambuscade din istoria militara, comparabila, in plan literar, cu aceea din "Macbeth", de Shakespeare, in care o intreaga padure taiata este pusa in miscare pentru a implini blestemul pe care se intemeiaza intriga fabulei.

Armata polona este ajunsa din urma de Stefan "joi, octomvrie in 26 de zile, luundu ajutoriu pre Dumnezeu si cu ruga Preacistii si a sfantulu marelui mucenic Dimitrie".

Aici au pierit multi polonezi, prinsi in mreaja de copacii prabusiti ai padurii, Grigore Ureche realizand o secventa narativa asezata sub semnul verbelor de miscare, caracteristice in constructia tablourilor de batalie:

"Asa pierzandu puscile, lasandu steagurile care toate le-au adunatu Stefan voda si ei cine cum au putut, in toate partile s-au raschiratu prin paduri, de au scapat putini afara. Si insusi craiul cu putini ramasese, strangandu-sa s-au adunatu intr-un ocol la sat la Cozminu."




In ultima parte a fragmentului autorul devine instanta narativa absoluta, prin care se comunica o pedeapsa divina, prilej de invatatura pentru cei ce isi incalca intelegerile si juramintele:

"Dumnezeu cel direptul, cela ce cearta nedireptatea si inalta direptatea, cu cata certare pedepseste pre ceia ce calca juramantul.


Ca acesta Olbrihtu nu spre pagani, ci spre crestini vrea sa faca razboiul, nu da ajutorul celuia ce nu avea odihna de turci."

El intrase in "zavistie" cu crestinii, sub pretextul ca va cuceri Chilia si Cetatea Alba, dar nu duce lupta dreapta impotriva paganilor, ci tot cu aliatii si cu cei de credinta crestina. Pentru acest lucru, pronia divina il pedepseste nu numai pe campul de lupta, unde "de-abiia au scapat insusi craiul cu putina oaste a sa", ci si acasa:

"Apoi nici ai sai nu-l baga in sama, ci era in zavistiia celor de casa si de batjocura tuturora si in toate chipurile il huliia, asa si cinstea din zi in zi micsorandu-sa, de inima rea, putin de n-au murit".