La inceputul cronicii sale, in "Predosloviia descalicarii a tarii Moldovei dinceputul ei. Carea ieste insemnata de Ureche vornicul din letopisetul cel latinescu izvodita", Grigore Ureche face cateva consideratii asupra denumirii Tarii Moldovei, in comparatie cu alte denumiri posibile, Scitia si Vlahia, pe care de altfel le respinge din capul locului:

"Vor unii Moldovei sa-i zica ca au chiemat-o Stitia, sau Schithia, pre limba sloveneasca. Ce Stitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce inchide si Ardealul si Tara Munteneasca si campii preste Nistru, de coprinde o parte mare si de Tara Lesasca."

Cel de al doilea nume, Flachia, provenit, dupa parerea lui Ureche, de la numele "hatmanului ramlenescu" Flacus, care a venit prin aceste locuri (din Flachia obtinandu-se Vlahia, mai apoi Valahia), este respins pe motivul unei pretinse tendinte de dominatie a Tarii Muntenesti asupra Moldovei (perpetuata pana in zilele noastre), "ca ei nu vor sa se disparta, sa faca doao tari, ci scriu ca au fostu tot un loc si o tara si noi aflam ca Moldova s-au discalicat mai pe urma, iar muntenii mai dintai, macara ca s-au tras de la un izvod."

Se afla in aceste randuri contradictia fundamentala a cronicarului moldovean, care afirma cu tarie radacina comuna a celor doua tari, dacoromana , dar speculeaza separarea lor cu argumente mai putin intemeiate, ca ele s-au "discalicat" in vremuri diferite, "muntenii intai, moldovenii mai pre urma".

Aici Grigore Ureche, de regula adept al adevarului istoric probat cu documente, introduce, ca argument, legenda intemeierii, a descalecatului din pastorii "de la Ardeal, ce sa chiiama Maramoros", care au gonit bourul pana la un loc numit Bourenii, unde;, obosit, l-au ucis si apoi au intemeiat satul Boureni, iar de aici "hierul tarii sau pecetea cap de buor sa insemneaza."

Cateaua care a gonit bourul, Molda, "au crapat" si ea, iar apa unde a murit a luat numele de Moldova, extins apoi asupra intregii tari nou intemeiate.
Cu toata aceasta pledoarie pentru separarea celor doua tari, dominanta in tot Evul Mediu romanesc din motive politice si economice, Grigore Ureche afirma cu putere romanitatea poporului roman si a limbii romane:

"Rumanii, cati sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc suntu cu moldovenii si toti de la Ram sa trag."

De aceea, latinitatea limbii este fara tagada, dar, fiind tara neasezata, limba romana este alcatuita "din multe limbi... si ne ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, macara ca de la Ram ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune si la predosloviia letopisetului celui moldovenescu de toate pre randu: ce fiindu tara rnai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu si discalicandu, din limbile lor s-au amestecat a noastra: de la ramleni, - ce le zicem latini, paine, ei zic panis, carne, ei zicu caro, gaina, ei zicu galena, muieria, mulier, fameia, femina, parinte, pater, al nostru, noster si altile multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintile le-am inteleage. Asijderea si de la franei, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci strafide, ei zic stafis, de la Iesi prag, ei zic prog, de la turci, m-am casatorit, de la sarbi cracatita si altile multe ca acestea din toate limbile, carile nu le putem sa le insemnam toate."



Fenomenul natural al formarii limbii romane este perceput de Grigore Ureche in stransa legatura cu evenimentele istorice, si in domeniul limbii impunandu-se vointa celui mai tare ("toata direptatea au lasat pre acel mai mare, ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, aceia au fost lege"), vointa topita apoi in aceea divina:

"Deci cumu-i voia domnului..."

.
Un alt capitol reprodus in acest manual este "Razboiul de la Ramnic, cand s-au batut Stefan voda cu Tapalusi voda, va leatul 6989 <1481> iulie 8".

Lupta s-a dus la Ramnic intre Stefan-Voda si Tapalusi, iar domnul moldovean a castigat batalia "cu ajutoriul sfantului si a marelui mucenic al lui Hristos Procopie", prin voia Domnului, adversarului fiindu-i retezat capul. Din tabara moldoveAna piere Sandrea hatmanul, care este ingropat la Dolhesti, in apropierea tatalui sau. in locul lui Tapalusi este pus domnitor Vlad-Voda Calugarul, care va da ajutor mai tarziu turcilor, le va da cetatile si ii va lasa sa prade tara. Semnele ceresti sunt multe, fapt ce inseamna ca victoria lui Stefan sta.sub binecuvantarea divina:

"Zic sa sa fie aratat lui Stefan voda sfantul mucenicu Procopie, umblandu deasupra razboiului calare si intr-armatu ca un viteazu, fiindu intr-ajutoriu lui Stefan voda si dandu valhva ostii lui."

Despre Tapalusi-Voda se spune ca el a fost lasat de domnitor in locul lui Radu-Voda, "atatatoriul cel mare asupra crestinilor", ajutat fiind si de brasoveni. Politica este ciudata:

"dupa poticala dintai si dupa pierzarea ostii dintai, cela ce nu avea voinici de oaste, ci strangea pastorii din munti si argatii, de-i intr-arma, acmu iara sa radica deasupra baruitorilor dintai, daca au pierdut tara, acmu domni altora le da si tara latiia."


Stefan-Voda se afla insa, dupa victoria de la Podul inalt din 1475 impotriva turcilor, in epoca lui eroica, de instapanire a Moldovei intre cele mai largi hotare, caci "va leato 6990 <1482> martie 10", ia cetatea Craciuna si tot tinutul Putnei, lipit acum de Moldova, punandu-i acolo drept parcalabi pe Valcea si pe Ivan, "va leato 6991 <1483>", el incepe zidirea cetatii Smeredova, de la targul Romanului, iar in 6992 <1484>, prada si arde Tara Munteneasca.