(8.12.1876-5.03.1955)


Prozatoarea s-a nascut la Ivesti (Galati), intr-o fami­lie de buna traditie burgheza; tatal sau este general, iar mama, profesoara. La 20 de ani se casatoreste cu magis­tratul Nicolae Papadat si incepe o viata marcata de nume­roase mutari dintr-un oras intr-altul, preocupari casnice (are patru copii).

In 1919 debuteaza cu volumul Ape adanci, iar din 1923 isi incepe colaborarea cu revista Sburatorul, in al carei climat cultural scrie ciclul de romane dedicat familiei Hallipa: Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Radacini. Dobandeste astfel recunoasterea talentului ei si primeste si un premiu national pentru proza. in timpul dictaturii comuniste, duce o viata de cumplite lipsuri, fiind aproape exclusa din viata literara.

Concert din muzica de Bach - 1927 (roman psihologic)


1.  in roman sunt investigate complexele psihologice ale personajelor prin descrie­rea amanuntita a gesturilor, pasiunilor ascunse, aspiratiilor tainuite, obsesiilor.

2.   Dintre metodele folosite pentru realizarea constructiei tipologice fac parte: Ana ­liza psihologica din perspectiva mai multor instante narative, explicarea atitudi­nilor prin date biografice, etichetarile succinte ale autoarei, prezentarea directa a gandurilor personajului.

3.   O parte a criticii literare este de parere ca in operele Hortensiei Papadat Bengescu si in cele ale lui Camil Petrescu apar elemente specifice stilului proustian.

4.  in special naratiunea de reconstituire a unor amanunte marunte, aparent nesemnificative, dar care se leaga de experiente decisive pentru individ, constituie baza proustiAna a literaturii celor doi scriitori romani.

Tema

Romanul urmareste impactul pe care il au asupra unor personaje experientele negate si tainuite.

Subiectul
Ciclul Hallipa este alcatuit din romanele Fecioare despletite (\ 926), Concert din muzica de Bach (1927), Drum ascuns (1932) si Radacini (1938).

Romanul Concert din muzica de Bach urmareste trei cupluri care fac parte ori se afla in legatura cu familia Hallipa. Elena Hallipa, casatorita cu Draganescu, Ada Razu, casatorita cu printul Mazentiu, si cuplul doctorilor Rim constituie cele trei noduri narative ale romanului. Subiectul urmareste pregatirea unui concert in casa Elenei Draganescu. Elena reuneste o serie de amatori, selectati din cercul monden din care ea face parte, in ideea de a realiza un experiment artistic sub bagheta unui muzician celebru: Victor Marcian.
Pe masura ce se pregateste concertul, cele trei cupluri trec printr-o criza acuta, stimulata de cate un personaj intrus. Astfel, in familia Rimilor isi face aparitia Sia, fiica nelegitima a Linei Rim. Aproape douazeci de ani, Sia s-a aflat in grija tatalui ei, Lica Petrescu, zis Trubadurul. El si Lina fac parte dintr-o ramura saraca a familiei Hallipa, sunt veri, iar in tinerete au avut o aventura, in urma careia s-a nascut Sia. Lina ii ascunde adevarul lui Rim si i-o prezinta pe Sia ca infirmiera, angajata pentru a se ocupa de bolnaviciosul Rim. Acesta face o pasiune pentru Sia, pasiune care, de-a lungul romanului, degenereaza intr-o poveste groteasca.


In acelasi timp, Ada Razu stabileste o legatura adulterina cu Lica Trubaduru, ignorand cu totul starea fizica a printului Maxentiu; acesta este bolnav de tuberculoza, dar ascunde adevarul, jenat de boala sa. isi intelege situatia de barbat inselat, dar, epuizat fizic, nu are puterea de a iesi din aceasta conditie. Pe masura ce inainteaza pregatirile pentru concert, Elena Draganescu se indragos­teste de Marcian.
Pe fondul acesta, Mini si Nory, doua tinere din lumea mondena, fac legatura intre cele trei cupluri: comenteaza noutatile, informeaza pe fiecare in legatura cu ceea ce afla, fac asociatii inteligente si caracterizeaza personajele.
Deznodamantul coincide cu doua evenimente: concertul si inmormantarea Siei. Acestea sunt anticipate de o serie de episoade care cuprind o aglomeratie de fapte. intre Sia si Lina Rim are loc o explicatie, care pentru fiica nu are nici o insemnatate. Sia accepta avansurile lui Rim, este izgonita din casa si locuieste o vreme cu gemenii Hallipa, nepotii Linei. Cand afla ca va avea un copil, Sia incearca sa avorteze. Lipsita de ingrijire si de sprijin material, moare. Si in familia Maxentiu lucrurile evolueaza spre un deznodamant dezastruos: Ma­xentiu isi accepta, in sfarsit, boala, pleaca la un sanatoriu, unde moare, indrep-tandu-si ultimele ganduri spre iubirea lui din tinerete: Elena Draganescu. Ada se ocupa de ascensiunea lui Lica, ajutandu-l sa devina profesor de echitatie si apoi deputat. Dupa inmormantare, personajele participa la concertul din casa Draga­nescu. Dupa aceea, Elena si Marcian pleaca in Elvetia si traiesc o scurta aventura de dragoste.

Comentariul

In romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, investigatia psihologica ocupa un loc important, deoarece autoarea isi construieste fiecare personaj pe un complex psihologic, urmarit la toate nivelurile naratiunii. Astfel, Lina are complexul fetei batrane amplificat monstruos de un sentiment de vinovatie (pacatul tineretii), Rim este impostorul social care isi ascunde ratarea emotionala, Maxentiu este torturat de originea sa, Elena Hallipa traieste cu sentimentul esecului sentimental.
Autoarea urmareste atent radacinile si evolutia fiecarui complex recurgand la metode diverse; ea face o descriere amanuntita a gesturilor, pasiunilor ascunse, aspiratiilor tainuite, devenite, de cele mai multe ori, obsesii, ceea ce confera personajelor complexitate si adancime psihologica. De pilda, doctorul Rim a facut o casatorie de convenienta cu buna Lina pentru a parveni profesional; el este un medic ratat, cu o catedra universitara in provincie, iar dupa casatorie ajunge profesor, chiar sef de catedra, la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Rim isi ascunde impostura printr-o poza de savant, petrece mult timp in laboratoarele facultatii, unde nu face nimic, iar fata de Lina se manifesta tiranic pentru ca ea este singurul martor al ascensiunii sale ariviste. Nemultumirea de sine se agraveaza pe masura ce personajul incearca sa si-o ascunda. Romanciera prezinta preocuparile tainuite ale doctorului, motivandu-i astfel complexul adanc: Rim se inchide in biroul sau si priveste reproduceri dupa picturi celebre, ca un adevarat intelectual cu gusturi subtiri; dar toate albumele sale contin nuduri, reprezinta scene amo­roase, ceea ce anunta inca de la inceputul romanului izbucnirea instinctuala a doctorului, care are sentimentul ca si-a ratat tineretea si a pierdut sansa unei mari iubiri. Observatia atenta surprinde atitudini complexe, care sintetizeaza experiente capitale, trecute cu vederea. Astfel, o melodie anume are rolul de a consemna starea lirica a doctorului Rim: ea vine din adolescenta sa, dintr-un moment de maxima emotie, si este reprodusa in prezent ca un ecou al unei trairi refulate: Doctorul Rim, suferitor, canta inainte, pe diferite tonuri acel:

"Oyra!" care dezlantuise ironia amicei Nory. Melodia isi avea indexul ei pe buzele uscate si ilustre ale lui Rim, era o cheie instrumentala, un diapazon al starilor lui sufletesti. Rim a pierdut amintirea, nu mai stie care este originea acestui cantec, dar pastreaza nealterat mesajul emotional pe care naratoarea il explica pentru a conferi adeva­rata dimensiune a starii psihologice in care se afla personajul: Cantoneta continea toate duhurile rele care circulau printre cei cinci sute de figuranti; continea atmosfera incarcata de pudra, fard si parfum, de decolteuri, de poleiala, de lac nou, de pijamale inchise, de fuste invoalate, de maiouri lipite, de dans si contor­siune. " Oyra!" era un fel de sugestie de la scena la sala. Destepta in spectator multiple senzatii care zaceau in el latent. Orchestra facea sa tresalte totjazz-ulpe care-l poarta oamenii in muschii salelor si, astfel, melodia le da, complezent, inapoi ceea ce anume imprumutase de la ei. Cantecul puncteaza subtil instalarea obsesiei lui Rim care degenereaza in porniri monstruase si determina moartea Siei. De asemenea, autoarea contureaza, printr-o precisa desfasurare de forte, rada­cinile discretiei lui Maxentiu, care, bolnav de tuberculoza, refuza internarea intr-un sanatoriu de teama ca lumea sa nu afle ca el sufera de o boala plebeAna , declansata in general de mizerie si foame. Aceasta jena a personajului vine din complexul originii sale; el este fiul unui print, a mostenit un titlu aristocratic si face caz de acest lucru care constituie singura lui victorie in viata. Dar, de fapt, este fiul unei actrite, care a avut o aventura cu un print. De aici zbaterea sufleteasca a personajului, care prefera sa sufere si chiar sa moara decat sa se afle ca are o boala care evoca o origine scandaloasa si o copilarie plina de privatiuni.

Toate personajele ascund secrete cumplite, pe care autoarea le proiecteaza in gesturi, atitudini marunte, uneori in chiar infatisarea personajului, ca in cazul Linei sau al gemenilor Hallipa.
Atitudinile psihologice sunt completate de prezentarea unor date biografice, introduse intr-un moment hotarator pentru evolutia personajului si pe care scrii­toarea le comenteaza, le leaga de modul de gandire al fiecarui erou; Lina este obedienta fata de Rim pentru ca are constiinta pacatului ei de tinerete. Ea face parte din familia Hallipa, dar dintr-o ramura obscura; a fost crescuta la Tecuci, intr-o familie modesta, in care este, insa, singura perla. Educatia provinciala ii accentueaza sentimentul de vinovatie si ii amplifica monstruozitatea: Lina a avut o aventura de tinerete cu varul ei, Lica, iar rodul acestei legaturi este un copil (Sia), de care buna Lina se descotoroseste imediat dupa nastere si incearca sa-si ascunda taina criminala printr-o casatorie onorabila, fara a se putea elibera de sentimentul de vinovatie, manifestat in primul rand fata de Rim si proiectat in atitudinea ei de bunatate ostentativa fata de toata lumea. Dar sentimentul reprimat indelung izbucneste violent si schimba total personajul. Cand Sia, aflata pe moarte, are nevoie de ajutorul Linei, aceasta refuza cu indarjire sa i-l dea, incalcand si juramantul lui Hipocrat si datoria materna, adica relevandu-si toata nemultumirea otravita, ascunsa pana atunci.

O alta metoda de analiza psihologica folosita de Hortensia Papadat Bengescu este prezentarea directa a gandurilor personajului, ca in cazul constructiei lui Maxentiu, personaj care prinde contur aproape exclusiv prin autoanaliza. Bolnav si obsedat, din snobism, de sensul vulgar al bolii sale, printul isi urmareste starile patologice cu o imaginatie dilatata de boala si de teama mortii: Erau, in adevar, acolo caverne si abisuri, si precipitari de ape rosii si scocuri si valuri, pe care Maxentiu, ca un turist tracic, le vizita cu de-amanuntul, in fiecare zi pe alte climate. Pe acalmii inselatoare sau pe tempeste inabusite, le strabatea cuprecau-tiune, pasind usor, vaslind cu rame noi, pentru a-si carmi printre ele viata. Discretia in care isi invaluie starea ii da un sentiment de erou angajat intr-o lupta pe viata si pe moarte: Stia caAda il cumparase pentru prestigiul social pe care-l avea, mult-putin, si nu vrea sa abdice de la el. Nu vrea sa fie un obiect de mila, un declasat, o medalie demonetizata. Descrierea amanuntita a gesturilor si mai ales a discrepantei dintre gestul gandit si actiune da impresia unei permanente cercetari a personajului, iar stilul pare .cu adevarat scormonitor.


In romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, analiza psihologica este proiectata si in viziunea pe care o au personajele unele fata de altele; exista doua voci narative care completeaza discursul auctorial, anume Mini si Nory, care, prin numeroase comentarii asupra intamplarilor prezentate in roman, construiesc lian­tul naratiunii. Asa, de pilda, Mini analizeaza dualitatea lui Rim {ii face un desen fin cu degetele cugetarii) si cauta radacinile rautatii Linei, iar Nory subliniaza notele spectaculoase din manifestarile personajelor si isi imagineaza detaliile care lipsesc din poveste. Ele sunt deghizari ale instantei auctoriale, iar existenta lor in con­structia epica are rol de obiectivizare a actiunii. De aici provine si impresia de naratiune detasata. Tonul confesiv din romanele lui Camil Petrescu este aici inlo­cuit de investigatia necrutatoare a unui observator convertit in trei instante lucide: vocea naratorului obiectiv si cele doua personaje situate in rol de raisonneur -Mini si Nory.
Discursul auctorial se opreste asupra amanuntelor semnificative. Hortensia Papadat-Bengescu rezuma in enunturi succinte psihologia personajului, etiche­teaza cu implicare: Lica are o pedagogie sumara, nu are principii, ci gusturi; Rim avea, din demnitate, o ura mica pentru Lina, Mika-Le isi ascunde gandurile luand un aer inert, de papusa obla. Alteori, scriitoarea sintetizeaza in descrieri frag­mentare dominanta psihologica a unui personaj; astfel, vecina Rimilor este o femeie batrAna si singura, blocata in mentalitatile altui secol, iar naratoarea noteaza intr-un stil subiectiv: [...] doamna Vera - odai cu pelargonii la ferestre si brise-bise cu dantela cu iglita, model greu - doamna Vera, soacra bacanului -casa corp cu Coloniale-delicatese-bauturi, peste drum de casa Rim - doamna Vera, necunoscand genealogia vecinilor, judeca dupa aparente inselatoare.
Varietatea metodelor de investigatie psihologica amplifica naratiunea si creeaza acea diferentiere clara a caracterelor, pe care o remarca Tudor Vianu. Romanul plaseaza in centrul actiunii pregatirile pe care le face Elena Draganescu, nascuta Hallipa, pentru o serata muzicala, fara ca ea sa fie personajul principal. Totusi, ea se profileaza tipologic in legatura directa cu episodul care da numele romanului. Nemultumita de viata anosta pe care o duce, Elena tanjeste dupa un eveniment monden pe care il organizeaza, in cele din urma, la ea acasa. Ambitia ei ascunde un complex adanc, de ratare sentimentala; in tinerete a fost logodita cu printul Maxentiu, dar, jignita de atentia pe care acesta i-o acorda sorei ei vitrege, Mika-Le, rupe logodna si se casatoreste cu Draganescu. Fiinta orgolioasa si sensibila, Elena resimte tot restul vietii aceasta intamplare, ca pe o suprema umilinta. Concertul din muzica de Bach pe care il organizeaza reuneste in saloa­nele ei multa lume mondena a Bucurestiului interbelic, caci orchestra este com­pusa din amatori cu gusturi fine (intre care, si Rim), iar dirijorul este un prestigios muzician, de care Elena se indragosteste - Marcian. Toate discutiile se poarta in jurul acestui concert, amanat pana catre finele romanului si precedat grotesc de inmormantarea Siei. Serata Elenei da prilejul tuturor personajelor sa-si etaleze falsele gusturi artistice si sa-si ascunda mizeria sufleteasca, asa incat concertul devine un simbol al unei lumi decadente, a carei singura preocupare este salvarea aparentelor sociale si tainuirea cumplitelor compromisuri pe care se cladeste viata onorabila a fiecaruia. in consens cu acest mesaj, Elena evolueaza de la poza de mecena, pe care si-o aroga initial, spre cea de fiinta libertina si dispusa sa-si traiasca pasiunea vremelnica incalcand toate normele respectabilitatii sociale.