Iancu Vacarescu (1792-1863) este poet si traducator, fiul lui Alecu Vacaresc si al Elencai Dudescu. invata cu un francez emigrant, Colson, apoi la Viena (1804-1810).

Este un adept al formelor inaintate ale manifestarii dramatice si sprijina infiintarea teatrului grecesc din Bucuresti, traducand "Moartea lui Cezar", de Voltaire. In materiale. Elegiile sale de o tonalitate sumbra sunt reunite in volumul de "Poezii alese".

Un poem "cerebral si abscons" (Paul Cornea) este "Adevarul", mesajul fiind meliorist: atat saracia, cat si robia trebuie scoase in afara legii. Traduce din limba germana tragediile "Ermiona" (1834), "Regulu" (1834), precum si comedia "Gradinara orb sau aloiul inflorit" (1836).


Baladele lui Iancu Vacarescu, "Peaza rea" si "Ielele", aflate sub influenta incipienta in literatura romana a romantismului neguros, frecventat de Goethe sau de Biirger ("Lenore"), prelucreaza teme folclorice, ca si Vasile Alecsandri putin mai tarziu, in "Baba Cloanta" si "Noaptea sfantului Andrii", sau Dimitrie Bolintineanu, in "Mihnea si baba".


Poezia "Ielele" se situeaza sub acelasi spectru negativ, al dezlantuirii puterilor ascunse ale unei nopti valpurgice:

"Umbre se plimba,
Vantul se schimba,
Neguri s-adur.a,
Maluri rasuna,
Chiote!
Tipete!
Chicote!
Urlete!
Hurur brumb! Brumb! (bis)."

Zgomotele se prelungesc in tot universul:

"Trec zgomotoase
Scrasniri dintoase,
Fluiera
Relele
Dantera
Ielele!
Hurur brumb! Brumb!".

Ielele sunt fiinte fantastice care apar in toata splendoarea goliciunii lor, pe vreme de noapte:

"Cu mac pe frunte,
Pasesc spre munte

in pielea goala;
inghit din oala
Prea noduroase
Galusti vartoase;
Desert pahare
Acre, amare,
Capul isi
CleatAna ,
Trupul isi
LeagAna
Hurur brumb!".

Contrar traditiei populare, care merge pe ideea perfectiunii fizice a acestor fiinte halucinante, ielele din poezia lui Iancu Vacarescu sunt de o uratenie grotesca:

"Una e chioara
C-un ochi de cioara;
Alta spetita,
Mult obosita;
Alta gusata
Tot cearta cata;
Alta barfeste,
Prea neghiobeste;
Una gangava
Sta pe galceava;
Alta bogata,
Schioapa-nganfata;
Alta calica,
Gheboasa, mica;..."

Descrierea ielelor aminteste de tablourile lui Hieronymus Bosch:

"Cea mai snovoasa
E ofticoasa;
Si cea mai buna
E cea nebuna;
Toate pizmase,
De om vrajmase.
Nerusinate,
inversunate;
Cat simt racoare
Dau din picioare;
Toti dracii striga,
Ca sa le friga;
Ei lor placere
Fac cum le-o cere.
Cu draci voioase
Zbor piste case."


Zgomotele scoase de puterile stihiale sunt redate intr-un registru onomatopeic care exprima vacarm si cruzime:

"Haraie,
Maraie,
Duduie,
Zguduie.
Hurur brumb! brumb!".

Ielele sunt premonitoare ale unor destine tragice:

"Iar cand frang cara
Osand-amara!
Foc si pieire!
Pe omenire!
Hurur brumb!".

Ielele au un efect nefast si asupra intregii naturi:

"Ard si usuca
Orice apuca.
Chiote!
Tipete!
Chicote!
Urlete!
Fluiera
Relele,
Dantera
Ielele,
Capul isi
CleatAna ,
Trupul isi
LeagAna ,
Haraie,
Maraie,
Duduie,
Zguduie.
Hurur brumb! Brumb!", efectul produs fiind devastator:

"Iar miaurlaire!
Iar chiuire!
Iar de turbare
Ras! Vaietare!
Hurur brumb!".


Poezia este o aglomerare de tonuri surde, de intamplari terifiante, de schite portretistice grotesti, cu efect ravasitor asupra naturii inconjuratoare. Lumea, supusa invaziei fortelor primare, stihiale, este cuprinsa de o infiorare cumplita, efecte poetice fiind usor decelabile in timpul lecturii.