IleAna Malancioiu (n.1940). Debuteaza cu versuri in 1965, in revista "Luceafarul".

Debutul editorial se produce in 1967, cu "Pasarea taiata", in maniera aparent "traditionalista".

Cartile care urmeaza sunt "Catre Ieronim" (1970), "Inima reginei" (1971), "Peste zona interzisa" (1979), "Sora mea de dincolo" (1980). Temele metafizice ale fiintei apar in volumele mai recente: "Linia vietii" (1982), "Urcarea muntelui" (1985). Scrie eseuri in "Vina tragica" (1978), in care aloca spatii importante pentru Shakespeare, Kafka, Dostoievski. Un volum de publicistica literara este "Scrisori catre mine insami" (1987). "Pasarea taiata" este un simbol al efemeritatii universului carnal, supus legilor neiertatoare ale lumii terestre. in "Cioica" apare un alt tip de poezie, stranie, pasarea devenind simbol prevestitor de rau. in "Catre Ieronim", femeia este ipostaziata ondinic, in intruparea Lenorei sau a Crimhildei.


Poezia din volumul de debut, "Pasarea taiata", ne introduce pe taramul liric al Ilenei Malancioiu, prefigurand, intr-un fel, intreaga sa creatie viitoare. Pentru a potenta mesajul, poeta foloseste persoAna I, intamplarea traita cu toata intensitatea de eul liric dobandind accente tragice. Moartea unei pasari, a unei fiinte vii, se aseamana , simbolic, cu a unui om, esentializat, in totalitatea trasaturilor sale, ca fiinta muritoare, reflectat in acelasi ochi demiurgic nemilos. La sat, taierea unei pasari este o intamplare absolut anodina, dar copilul observa acest eveniment cu detaliul cruzimilor ce tin de tirania carnii, intrate insa, prin practica milenara, in rutina comunitatii.
Copilul este ferit cu grija de cruzimea sacrificiului, lipsind perceptia vizuala, dar lupta pasarii cu moartea este inregistrata auditiv, prin verbe ce apartin unui registru al violentei, "se tavaleste", "se zbate", un participiu cu rezonante terifiante, "taiate".

Auditivul acutiz eaza simturile si potenteaza cruntul mister:

"M-au ascuns batranii dupa obicei
Sa nu uit de frica pasarii taiate
Si ascult prin usa incuiata
Cum se tavaleste si se zbate."

Despartirea trupului de cap creeaza o imagine terifianta, in care deriziunea organicului, cu proiectie asupra umanului, devine un punct de adanca reflectie:

"Stramb zavorul subrezit de vreme
Ca sa uit ce-am auzit! sa scap



De aceasta zbatere in care
Trupul mai alearga dupa cap."


Tabloul macabru al chinurilor pasarii taiate ia forme grotesti, concretizate in scene demne de un pictor al infernului:

"Si tresar cand ochii, impietrind de groaza/1 se-ntorc pe dos ca sa albeasca
Si parand ca-s boabe de porumb
Alte pasari vin sa-i ciuguleasca."

Logica viului se supune unor legi necrutatoare, lumea intorcandu-se parca intr-o perioada revoluta, individul mai slab sfarsind prin a fi devorat de ceilalti, mai puternici. Moartea e reflectata in ochii celorlalte pasari, nepasatoare fata de suferinta unui semen de-al lor.
Copilul este speriat de aceasta trecere a fiintei in neant, insa, in ultimele zbateri ale fiintei, incearca, la fel ca in miturile vechi, cele cu apa vie si apa moarta de pilda, sa reinnoade circuitele rupte ale vietii:

"Iau c-o mana capul, cu cealalta restul
Si le schimb cand mi se pare greu,
PAna nu sunt moarte, sa mai stea legate
Cel putin asa, prin trupul meu."

Fiinta inocenta se transforma, fara sa vrea, intr-un pretender la actul demiurgic ultim in lumea oamenilor, acela de a trezi un corp lipsit de viata, de a-i conferi din nou vitalitate. Simbolul "pasarii taiate" dobandeste semnificatii mai largi, avand tangenta cu mitul nemuririi, pe care copilul, in inocenta lui, incearca sa-l repete.

Cele doua parti ale pasarii se despart insa prin zbaterile ultime ale vietii:

"insa capul moare mai devreme
Ca si cum n-a fost taiata bine
Si sa nu se zbata trupul singur
Stau sa treaca moartea-n el prin mine."

Moartea este un fenomen de nebiruit, o limita de netrecut. Moartea poate fi perceputa material, ca un rau, ca un flux negativ care patrunde in corpul uman si il raceste, il infioara. in aceasta trecere catre taramul celalalt, pasarea este cuprinsa de fiorul necrutator al mortii, se zbate, intr-o incercare de a suporta ruperea de universul senzatiilor, de lumina si soare. Capul moare mai devreme, fapt ce arata slabele legaturi ale biologicului cu eternitatea, cu lumea necuprinsa a fortelor nevazute.

Poezia intreaga este o diatriba impotriva mortii, a trecerii prea usoare in nefiinta. Moartea este privita ca un fenomen real, dar si ca unul spiritual, ca intoarcere in lumea umbrelor, in eternitate. "Pasarea taiata" este o metafora a efemeritatii, intr-o lume predestinata trecerii ireversibile in neant. Copilul percepe in toata grozavia lui fenomenul mortii, il priveste ca pe un rau inexplicabil, ii simte atingerea fatala si incearca sa-i inlature puterea entropica negativa.