Insula
Nuvela
"Insula" debuteaza dilematic, intr-un spatiu literar
incert, inca nedefinit, scriitorul mentionand toate avatarurile
si dificultatile unei povestiri in maniera postmodemista:
"...ar
trebui [...] sa scriu altceva, o nuvela morocanoasa, o povestire soptita,
dramatica sau in orice caz o schita pitica si parsiva, in fond cred
ca ma pricep in suficienta masura sa inventez."
Importanta pentru
Ioan Grosan este aparitia caravanei cinematografice, care intra in sat
claxonand, cu "un sunet ciudat, imbietori care mai tarziu le va
placea atat de mult satenilor, dar care atunci, in momentul aparitiei
caravanei, sub ploaia deasa si intunecata de noiembrie, parea un fel
de tanguit dezorientat."
Pentru a nu incepe povestirea, se inventeaza
o tehnica a amanarii, iar foaia de hartie apare ca un fel de
obstacol. Nerabdarile scriitoricesti par a apartine unei metode proustiene
de lucru, pentru ca s-ar putea insira nume lungi, ale matusilor de la
tara, urmarindu-se destinul lor implacabil, sentimentul irepresibil
al mortii. S-ar putea descrie bunicul, "dizident" in anii
50, in aceleasi locuri ale Blajului, "un Moromete transilvan", cu vorba sa unica "vin aia, va spui, cu avioanele vin".
Pentru
asta se trezea noaptea si lua coasa pentru a taia buruienile si a indrepta
musuroaiele, pe unde credea el ca vor ateriza uriasele avioane americane.
CaravAna cinematografica este amintita cu intreaga ei desfasurare, cu
intamplarile comice sau hazlii: un operator proiecteaza imagini ale unui film de razboi "pe dealul din spatele bisericii in seara primei ninsori" si reuseste sa sperie o ciurda de vaci, prin zgomotul katiuselor, al mitralierelor, al exploziilor si gloantelor trase pe malul Donului.
Operatia
de scriere este dificila si de fapt si inutila, caci fixeaza "pe
catargul lucios al stiloului portdrapelul minuscul, transparent al efemerului", compus din toate obiectele banale care patrund in spatiul literar, intr-o
invalmaseala de nedescris, maniera literara specifica postmodernismului.
La aceasta contribuie si vacanta care declanseaza o lene generala, in
fata foii albe impresia fiind de pierdere de vreme. intr-o stare de
semitrezie, scriitorul se descopera intr-un tablou suprareal cu rafturi
usor povarnite, "pe jumatate ingropate in nisip", printre
"porumbele si crengile subtiri, rosietice de macies" cu file
ingropate printre ele, langa un parau, o carte numita:
"Biographie
universelle ancienne et moderne ou histoire, par ordre alphab6tique,
de la vie publique et priv6e de tous Ies hommes qui se sont fait remarquas
par leurs e"crits, leurs actions, leurs talents, leurs vertus ou
leurs crimes (ouvrage entierement neuf), Libraire-Editeur L. G. Michaud,
Rue de Clerry No 13, 1823..."
. invalmaseala tabloului presupune
brosuri usoare, manate de apa, "iarba marina si scoici murdare", dulapuri uriase, situate intr-o rAna , "vecinatatea racoroasa a
marii", care duce la partide de scufundare, "volumele mari,
verzui, ce mai pluteau inca in jurul tarmului."
Pe un promontoriu
baroc se observa o fiinta feminina, "o forma de femeie", care
are o carte in mana si sta cu picioarele pe jumatate scufundate in apa.
Femeia este un simbol al asteptarii, se citesc propozitii ale lui Cervantes,
pentru ca barbatul sa spuna:
"Baby, I m the best, dar tu ai facut
din mine o carpa!" Femeia ingenuncheaza cu picioarele de nisip,
intr-un gest de tandrete, iar barbatul se intoarce cu o conserva si
pesmeti in mana . Personajul ar putea fi o sotie excelenta, pentru ca
este "mediocra de la un capat pana la altul".
Se mananca dintr-o
"bucata mica, burgheza", apoi se savureaza briza si soarele,
dupa care personajul feminin dispare dupa promontoriul baroc. Modalitatea
in care cei doi, in acest spatiu virtual, se adreseaza unul altuia,
consta intr-o suita pur intamplatoare de replici din carti:
" «Ce
vorbesti?!»
(Caragiale). «Asa ca ar fi bine s-o-ntindem
mai incolo?»
{Faulkner). «N-ar fi mai bine sa ne
aparam aici?»
(Jules Verne). «Cum?»
(Camus).
«Sa punem mana pe o lopata...»
(A. Toma). «Nu
este o solutie» (Eusebiu Camilar)", replicile, absolut banale,
fiind luate din Agatha Christie, Dostoievski, Cella Serghi, Pascal,
Brecht, Breban, Caline, Buzzati, Dreiser, Cezar Petrescu, Cehov, Sadoveanu,
«Moartea Iui Ivan Ilici», Mihai Tican Rumano. in
rasaritul insulei se afla o rezervatie realist-critica, se surprind
ilustre nume, se aud "pocnetele domoale ale copertelor arse", aruncate intr-un rug livresc. in nordul insulei cu carti "rafturile
erau rasturnate si cotropite de muschi", iar marea este mai verde.
Aici se afla multe romane epistolare, in care nu se gaseste insa nimic.
Criza de identitate a scriitorului este profunda, el intrebandu-se disperat
"Nu mai stiu nimic? Bine, dar atunci cum dracu sa... cine Dumnezeu
sunt?".
intr-un siloz, scriitorul sau constiinta lui sapa, pentru
a gasi coperta unei carti,
"Grande Encyclopedie", ale
carei margini nu se observa.
Cartea uriasa gasita sub nisip, alta imagine
a
"Cartii de Nisip" a lui Jorge Luis Borges, are literele
mari de un stat de om, iar un cuvant tine cam zece-cincisprezece metri.
Locurile ofera obstacole naturale in citirea cartii, pentru ca se gasesc
cateodata arbusti incapatanati sau rafturi prea grele, astfel ca pe
zi se pot citi doar 250 de metri, iar intr-o saptamana o pagina intreaga.
Cartea este chiar nuvela poetului, materializata intr-un spatiu imaginar,
primele randuri descifrate apartinandu-i:
"Sigur, tu intelegi,
ar trebui acum sa-ncerc sa scriu altceva, o nuvela morocanoasa, o povestire
soptita, dramatica sau..."
.
Cartea se alcatuieste la o limita fragila
dintre spatiul real si cel imaginar, mereu modificata de relieful obiectelor
a caror absorbtie de aspirator in spatiul literar produce o senzatie
de sufocare atat naratorului, cat si cititorului.