Insula

Nuvela "Insula" debuteaza dilematic, intr-un spatiu literar incert, inca nedefinit, scriitorul mentionand toate avatarurile si dificultatile unei povestiri in maniera postmodemista:

"...ar trebui [...] sa scriu altceva, o nuvela morocanoasa, o povestire soptita, dramatica sau in orice caz o schita pitica si parsiva, in fond cred ca ma pricep in suficienta masura sa inventez."

Importanta pentru Ioan Grosan este aparitia caravanei cinematografice, care intra in sat claxonand, cu "un sunet ciudat, imbietori care mai tarziu le va placea atat de mult satenilor, dar care atunci, in momentul aparitiei caravanei, sub ploaia deasa si intunecata de noiembrie, parea un fel de tanguit dezorientat."

Pentru a nu incepe povestirea, se inventeaza o tehnica a amanarii, iar foaia de hartie apare ca un fel de obstacol. Nerabdarile scriitoricesti par a apartine unei metode proustiene de lucru, pentru ca s-ar putea insira nume lungi, ale matusilor de la tara, urmarindu-se destinul lor implacabil, sentimentul irepresibil al mortii. S-ar putea descrie bunicul, "dizident" in anii 50, in aceleasi locuri ale Blajului, "un Moromete transilvan", cu vorba sa unica "vin aia, va spui, cu avioanele vin".

Pentru asta se trezea noaptea si lua coasa pentru a taia buruienile si a indrepta musuroaiele, pe unde credea el ca vor ateriza uriasele avioane americane. CaravAna cinematografica este amintita cu intreaga ei desfasurare, cu
intamplarile comice sau hazlii: un operator proiecteaza imagini ale unui film de razboi "pe dealul din spatele bisericii in seara primei ninsori" si reuseste sa sperie o ciurda de vaci, prin zgomotul katiuselor, al mitralierelor, al exploziilor si gloantelor trase pe malul Donului.

Operatia de scriere este dificila si de fapt si inutila, caci fixeaza "pe catargul lucios al stiloului portdrapelul minuscul, transparent al efemerului", compus din toate obiectele banale care patrund in spatiul literar, intr-o invalmaseala de nedescris, maniera literara specifica postmodernismului. La aceasta contribuie si vacanta care declanseaza o lene generala, in fata foii albe impresia fiind de pierdere de vreme. intr-o stare de semitrezie, scriitorul se descopera intr-un tablou suprareal cu rafturi usor povarnite, "pe jumatate ingropate in nisip", printre "porumbele si crengile subtiri, rosietice de macies" cu file ingropate printre ele, langa un parau, o carte numita:

"Biographie universelle ancienne et moderne ou histoire, par ordre alphab6tique, de la vie publique et priv6e de tous Ies hommes qui se sont fait remarquas par leurs e"crits, leurs actions, leurs talents, leurs vertus ou leurs crimes (ouvrage entierement neuf), Libraire-Editeur L. G. Michaud, Rue de Clerry No 13, 1823..."

. invalmaseala tabloului presupune brosuri usoare, manate de apa, "iarba marina si scoici murdare", dulapuri uriase, situate intr-o rAna , "vecinatatea racoroasa a marii", care duce la partide de scufundare, "volumele mari, verzui, ce mai pluteau inca in jurul tarmului."


Pe un promontoriu baroc se observa o fiinta feminina, "o forma de femeie", care are o carte in mana si sta cu picioarele pe jumatate scufundate in apa. Femeia este un simbol al asteptarii, se citesc propozitii ale lui Cervantes, pentru ca barbatul sa spuna:

"Baby, I m the best, dar tu ai facut din mine o carpa!" Femeia ingenuncheaza cu picioarele de nisip, intr-un gest de tandrete, iar barbatul se intoarce cu o conserva si pesmeti in mana . Personajul ar putea fi o sotie excelenta, pentru ca este "mediocra de la un capat pana la altul".

Se mananca dintr-o "bucata mica, burgheza", apoi se savureaza briza si soarele, dupa care personajul feminin dispare dupa promontoriul baroc. Modalitatea in care cei doi, in acest spatiu virtual, se adreseaza unul altuia, consta intr-o suita pur intamplatoare de replici din carti:

" «Ce vorbesti?!» (Caragiale). «Asa ca ar fi bine s-o-ntindem mai incolo?» {Faulkner). «N-ar fi mai bine sa ne aparam aici?» (Jules Verne). «Cum?» (Camus). «Sa punem mana pe o lopata...» (A. Toma). «Nu este o solutie» (Eusebiu Camilar)", replicile, absolut banale, fiind luate din Agatha Christie, Dostoievski, Cella Serghi, Pascal, Brecht, Breban, Caline, Buzzati, Dreiser, Cezar Petrescu, Cehov, Sadoveanu, «Moartea Iui Ivan Ilici», Mihai Tican Rumano. in rasaritul insulei se afla o rezervatie realist-critica, se surprind ilustre nume, se aud "pocnetele domoale ale copertelor arse", aruncate intr-un rug livresc. in nordul insulei cu carti "rafturile erau rasturnate si cotropite de muschi", iar marea este mai verde. Aici se afla multe romane epistolare, in care nu se gaseste insa nimic. Criza de identitate a scriitorului este profunda, el intrebandu-se disperat "Nu mai stiu nimic? Bine, dar atunci cum dracu sa... cine Dumnezeu sunt?".

intr-un siloz, scriitorul sau constiinta lui sapa, pentru a gasi coperta unei carti, "Grande Encyclopedie", ale carei margini nu se observa.

Cartea uriasa gasita sub nisip, alta imagine a "Cartii de Nisip" a lui Jorge Luis Borges, are literele mari de un stat de om, iar un cuvant tine cam zece-cincisprezece metri. Locurile ofera obstacole naturale in citirea cartii, pentru ca se gasesc cateodata arbusti incapatanati sau rafturi prea grele, astfel ca pe zi se pot citi doar 250 de metri, iar intr-o saptamana o pagina intreaga.

Cartea este chiar nuvela poetului, materializata intr-un spatiu imaginar, primele randuri descifrate apartinandu-i:

"Sigur, tu intelegi, ar trebui acum sa-ncerc sa scriu altceva, o nuvela morocanoasa, o povestire soptita, dramatica sau..."

.

Cartea se alcatuieste la o limita fragila dintre spatiul real si cel imaginar, mereu modificata de relieful obiectelor a caror absorbtie de aspirator in spatiul literar produce o senzatie de sufocare atat naratorului, cat si cititorului.