Episodul 21, "Razas fara simbrie", merge in aceeasi directie a bulversarii totale a operelor si a personajelor literare, amestecate intr-un galimatias de replici si de intamplari asociate dupa strania "logica" a absurdului. Metodiu, calugar ratacit pe plaiurile mioritice, este somat de o matahala de om care ii striga in stil caragialian:

"- Vorrrba! Locul si data nasterii!", fiind supus unui interogatoriu in urma caruia personajele se dovedesc a fi consateni, din Harlau, din tinuturi evocate de proza sadoveniAna .
Voinicul din Harlau, dupa cum afla Metodiu dintr-o insolita invalmaseala a asocierilor literare, este fiu "a Glanetasului", "ala care si-a vandut salcamu".

Mamei ii spune Vitoria, iar pe tatal voinicului il cheama Petre Petre, de unde rezulta ca cei doi sunt frati. in episodul crimei mioritice, Metodiu si-a luat oile si-a fugit, nici el nemaistiind pe cine a omorat, pentru ca mai erau doi ciobani, "unu ungurean si unu vrancean".

Episodul 23, "Popas la topos", evoca istoria hanului, topos simbolic al tinuturilor moldovenesti:

"Drumetului care la inceputul sec. Al XVII-lea intra in Moldova pe la ceasurile cinci dupa-amiaza ii era peste putinta ca pana la ceasurile sapte seara sa nu dea peste un han. Fapt istoriceste atestat: orideunde veneai, oriincotro mergeai, era mare minune daca, pitit intr-o valcica, ori naltandu-se trufas la rascruce de vanturi [...] nu intalneai curand acel topos pomenit de mai toti povestitorii de-aici ori de-aiurea..."




In registru parodic, Ioan Grosan reface istoria hanului Ancutei. Nota comica este data de faptul ca lumea poate fi strabatuta, parca de un erou de genul lui Pas Lung, din "Fratia inelului", de J. J. J. Tolkien, intr-un timp foarte scurt:

"Sa fi mers ei cam cat ai merge asa, catinel, de la Notre-Dame pana -n Place Pigalle, cand, iacata in departare, sub geAna indepartata a unei paduri, o luminita si-un zvon de rasete."

Hanul se numeste al Staniloaiei, iar aici se afla "carute, cai deshamati, focuri de frigare, tarabe cu nimicuri, oameni de tot soiul: polaci rumeni, scumpi la vorba, privind mereu nu stiu ce in jaristea focului, ovrei tanguinzi, cu niste tarsoage de barbi cat badanalele, grecotei cu nas subtire, bulgaroi cu ceafa destul de groasa, cazaci trosnindu-si falcile a spleen, nemti stapanindu-si cu demnitate vagi zgomote interioare, ungureni chipesi vorbind ceva cu niste vranceni sovaitori, moldoveni lacrimand de atatea povesti, ba, intr-un colt, mai la fereala, si doi turci, afumati bine, cercand a masura si mereu cazand peste el, niste postav."


Staniloaia, hangita, o varianta masculinizata a Ancutei, rosteste pe deasupra tuturor:

"- Ca parca nu v-as stiu eu, r-ati ai dracului de mitocani!"